Normcore – libertatea de a te imbraca la fel ca oricine

Cauta-l pe Google si in jur de 837.000 de rezultate iti vor invada imediat ecranul – iar in acest material il vei gasi mentionat de 15 ori. La doar cateva luni de la aparitie, a aruncat deja mediul online in aer, atragand obisnuitul val de followers & haters, iar un anume artist a creat o extensie speciala pentru Google Chrome care ti-l poate cenzura complet din feed. E clar, „Normcore pare sa fie cel mai popular subiect de la iesirea hipsterului din underground.

Caracterizandu-se prin simplitate, lejeritate si nepretentiozitate, combinatia dintre „normal si „hardcore a trecut rapid de la a fi teoretizata drept spiritul unei generatii, de catre un birou de prognoza de tendinte din New York, la statutul de must pentru podiumuri. Toate termometrele si masuratorile au indicat o crestere considerabila a trend-ului in caldura verii care tocmai a trecut, iar prognozele sunt destul de clare: vom avea normcore si iarna aceasta. Ei bine, cred ca acest fenomen semnaleaza sfarsitul unei ere dominate de o opinie colectiva nu tocmai sanatoasa ce decreta ca hainele pe care le porti te si reprezinta.

Tot mai multi designeri par sa transmita un nou mesaj: acela ca hainele nu ar trebui sa vorbeasca despre noi atat de mult pe cat le-am lasat pana acum. „Normcore-ul a rezonat atat de bine cu atat de multi pentru ca puncteaza un fapt evident al vremurilor noastre, dar inca spus cu jumatate de gura: tot ce e cool s-a terminat. Hipness-ul si-a depasit caracterul de nisa si este gata pentru vitrina sa din Brooklyn Museum, scria in luna aprilie a acestui an economistul Thomas Frank pentru publicatia online Salon. In contextul asta, toata invazia de salate si mixuri de imprimeuri sau trucuri optice din portofoliile designerilor a ajuns la saturatie.

La New York, Jason Wu, noul director de creatie al casei Hugo Boss, a pornit pe un drum nou cu doua colectii, influentat vizibil de noua colaborare cu acest gigant cunoscut in principal pentru liniile barbatesti. Daca anul trecut Wu pleda pentru o agresivitate feminina subliniata prin corsete si umeri proeminenti, in sezonul acesta siluetele armonioase cu talii drepte si umerii rotunjiti au defilat pe podiumuri mutand abordarea designerului la polul opus, intr-o zona de softpower. Fie ca aruncam o privire la taieturile si drapajele curate, la rochiile din catifea sau matase sau la paltoanele masculine supradimensionate din colectia brand-ului ce ii poarta numele, sau pur si simplu la tonurile neutre de gri, negru si ivoriu din colectia Hugo Boss, e clar ca discursul lui Wu a fost unul despre uniformizare. Si nu este singurul.

Cand Lacoste declara o reconceptualizare radicala a tinutei de golf, ne putem imagina absolut orice, numai o serie de matching outfits dominate de o paleta monocroma nu – celebrul „burgundy signature al casei si albastrul marin fiind cele mai vizibile. Pastrand o distanta rece si sigura fata de orice amestec de imprimeuri si culori, singura prezenta a celebrului argyle, imprimeul specific consacratului sport de origine scotiana, a fost una discreta si regasita intr-o singura piesa. De la haine parka si hanorace la impermeabile si jachete de ploaie cu buzunare multiple, toate accesorizate cu pantofi sport si rucsacuri, tinutele destinate activitatilor outdoor au parut sa fie in sezonul acesta mai prezente si mai relevante decat in oricare altul.

Astfel, pentru toamna 2014 avem o colectie Lacoste cu un golf monocrom, in timp ce, daca iti amintesti, pentru primavara 2012 o aveam pe Miuccia Prada abordand, la polul vizual opus, acelasi sport cu un torent zgomotos de nonsalanta si imprimeuri florale. Tot la New York, Victoria Beckham a parut sa pastreze si ea distanta fata de imprimeuri creand siluete alungite, lejere si ultra-feminine prin linii ascutite si o combinatie aproape stricta de alb si negru.

De cealalta parte a oceanului, la Paris, Maison Martin Margiela a adaugat o tusa feminina unei retete masculine, celebrand tweed-ul britanic prin talii accentuate si forme libere. Popularul Harris Tweed a facut exact acelasi lucru pentru Margiela pe care l-au facut paltoanele barbatesti supradimensionate pentru Jason Wu: a sters linia fina dintre masculin si feminin in moda, omogenizand amestecul. La acest amestec se adauga si fuzionarea dintre casual cu – ei, bine – tot ce il inconjoara. Stella McCartney a imbinat lejer pantofii oxford cu jachete aviator-bomber matlasate, iar Céline pantaloni barbatesti din tricot cu paltoane voluminoase sau pulovere din acelasi material. Un hibrid format din eleganta si stilul atent slefuite ale personajelor din inalta societate, cu acel look sport si relaxat al oamenilor de pe strada. Pe toate podiumurile par sa fie prezenti atat cei care conteaza, cat si cei care nu, atat starurile, cat si turistul american de varsta a doua. Lui Jerry Seinfeld si Steve Jobs le-au fost atribuite o multime de descrieri de-a lungul timpului, dar nimeni, pana acum, nu s-ar fi gandit ca vor fi fashion-icon-urile sezonului.

Lupta extenuanta pentru a dovedi ca esti de neinlocuit numai prin aspectul exterior pare ca incepe sa ia sfarsit. Hoarda pestrita de personaje fotografiate la toate Saptamanile Modei in cele mai spectaculoase si proaspete creatii, condusa de blogger-ul Bryan Boy si editorul Vogue Japonia Anna Dello Russo, a trecut, slava Domnului, de linia de finis. Iar toate astea se insumeaza intr-o gura enorma si ametitoare de aer proaspat.

Dar este, totusi, acest val stralucitor si cool gata pentru eternitate? Ma indoiesc. Toate acele ore lungi din facultate petrecute intr-o incapere minuscula si intunecata, cu proiectorul pe care rula cursul de istorie a costumului ca singura sursa de lumina, m-au invatat ca moda functioneaza intr-un sistem de reintoarcere. Femeile au sarit din corsete in pantaloni, pentru a ajunge inapoi in corsete. Desigur, hype-ul colajelor de blanuri, paiete, dungi, carouri, paisley si clutch-uri 3D nu o mai fi provocand atat de mare vuiet pentru moment, dar nu va faceti griji, se vor intoarce sub o forma sau alta. Mereu se intorc. Aceeasi soarta o va avea si normcore-ul. Va fi mestecat precum popocorn-ul din timpul unui film – extrem de haotic, zgomotos si lasand in urma cantitati enorme de gunoi. In cazul de fata, un ocean de perechi de New Balance si Bircken¬stock abandonate, paradoxal, umblatului prin casa.

Un prieten care a adoptat fulgerator acest trend ca pe o a doua piele imi spunea ca asta nu este moda, ci mai degraba antimoda, ca el este satul de tot spectacolul de circ si ca normcore-ul ne va scoate dintr-o criza spirituala. Hmm… daca ne gandim la felul cum punk-ul a pornit ca antimuzica, iar dadaismul ca antiliteratura, ne dam seama ca aceasta afirmatie e amuzanta in 2014. Cei care isi pun sperantele in acest trend cu o ardoare aproape fanatica vor realiza dezamagiti, mai devreme sau mai tarziu, ca normcore-ul este, din punct de vedere vestimentar, un trend ca oricare altul: sortit trecerii. Pana la urma, lumea a mai trecut printr-un soi de normcore prin anii 90 – ce-i drept, mai rudimentar si mai aproape de minimalism decat de turistul american de varsta a doua.

Ma intorc in facultate, unde prin anul doi incepusem sa traiesc cu ingrozitoarea impresie ca sunt mort din punct de vedere profesional si ca aspectul meu nu era in nici un fel special. Daca nu facusem nimic promitator pana atunci in aceasta privinta, atunci cu siguranta nu mai aveam sa fac vreodata ceva notabil. Pe scurt, treceam printr-o criza prin care nici mama mea nu a trecut inca. Din cauza asta, in mod natural, ma regasesc si eu in normcore. De ce? Pentru ca am realizat ca uniformizarea nu e un lucru atat de rau.

Sa te imbraci de parca ai fi o pagina goala nu denota lipsa de personalitate, ci ofera ocazia de a te conecta cu absolut oricine. Cum spune si raportul intitulat „Youth Mode: A Report on Freedom al biroului de prognoza pentru tendinte K-Hole: „Normcore-ul vrea libertatea de a fi ca oricine. Pana ieri, opusul oamenilor creativi, care se vor a fi diferiti in absolut orice privinta, era corporatistul. Acest personaj rigid si rece ne speria exact cum ne speriau povestile cu Bau-Bau in copilarie. Tot in facultate am invatat si lucrul asta extrem de gresit. Noua, studentilor la Moda, cei de la ASE, adica viitorii corporatisti, ne erau prezentati ca tot ceea ce noi nu trebuia sa fim. Studentii de la ASE erau imbracati la fel, numai in tonuri moarte, pe cand noi trebuia sa fim diferiti – caci eram artisti, lucru hotarat mai mult sau mai putin de catre profesori.

Din clipa in care mi-am facut cativa prieteni corporatisti, care aveau practic aceleasi preocupari si gusturi ca mine, am realizat ca frica aceea de uniformizare si pierdere in multime nu a fost niciodata a mea, ci a unor oameni care si-au petrecut tineretea in niste timpuri cu totul si cu totul diferite. Frica generala a celor care observa normcore-ul este ca etichetarea celor din jur va disparea. Si poate ca in asta sta toata frumusetea spiritului normcore. Chiar daca e o diferenta destul de clara intre normcore-ul atent proportionat, abordat de un stilist, si normcore-ul de mers la cumparaturi in hypermarket.

Poate nu vom mai vorbi cu acelasi interes despre el si vara viitoare, dar avand in vedere accesibilitatea in materie de pret si calitate, hainele de mall si supermarket gasindu-se, ei bine, in toate mall-urile si supermarket-urile, normcore-ul are toate prerogativele sa ramana prin preajma ceva vreme sub o forma sau alta. Si, dincolo de toate astea, eliminarea din peisaj a acestui personaj rigid si uniform – denumit generic „corporatist – ca exemplu negativ s-ar putea sa fie cel mai bun lucru, atat pentru generatiile consumatoare de moda de acum, cat si pentru cele care vin din urma.

Text: Norbert Matei

Foto: Imaxtree

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK