Nominalizările la categoria „Cel mai bun film european” la Premiile Gopo 2019 vor putea fi vizionate la Cinemateca Union și Cinema Muzeul Țăranului

Cele cinci producții nominalizate la categoria „Cel mai bun film european” a celei de-a XIII-a ediții a Premiilor Gopo pot fi vizionate în perioada 6 - 17 martie, la Cinemateca Union și Cinema Muzeul Țăranului din București.

Dacă nu ai reușit să vizionezi până acum lungmetrajele europene nominalizate la Premiile Gopo 2019, până pe 17 martie poți profita de ocazie. Având în vedere că decernarea premiilor va avea loc în seara de 19 martie, ai șansa să dai o fugă la Cinemateca Union sau la Cinema Muzeul Țăranului pentru a-ți forma propria opinie în legătură cu subiectele abordate în filme și, de ce nu, să pariezi pe cel care te-a impresionat cel mai mult.


Lungmetrajele europene nominalizate anul acesta la Premiile Gopo sunt: „Chipuri, locuri’ / „Visages villages’, „Dovlatov’, „Lumina dinăuntru’ / „Un beau soleil intérieur’, „Uciderea cerbului sacru’ / „The Killing of a Sacred Deer’ și „Utøya – 22 iulie’ / „Utøya 22. juli’.

„Chipuri, locuri’ / „Visages villages’ (regia JR, Agnès Varda) va putea fi văzut duminică, 10 martie, ora 12.00, la Cinemateca Union și sâmbătă, 16 martie, de la ora 18.30, la Cinema Muzeul Țăranului.


„Dovlatov’ (regia Aleksey German) rulează miercuri, 6 martie, ora 16.30, la Cinemateca Union, și sâmbătă, 16 martie, de la ora 16.00, la Cinema Muzeul Țăranului.

„Lumina dinăuntru’ / „Un beau soleil intérieur’ (regia Claire Denis) va fi proiectat miercuri, 6 martie, ora 18.00, la Cinema Muzeul Țăranului, și duminică, 17 martie, de la ora 14.00, la Cinemateca Union.

„Uciderea cerbului sacru’ / „The Killing of a Sacred Deer’ (regia Yorgos Lanthimos) este programat joi, 7 martie, ora 17.00, la Cinemateca Union, și sâmbătă, 16 martie, ora 20.30, la Cinema Muzeul Țăranului.

„Utøya – 22 iulie’ / „Utøya 22. juli’ (regia Erik Poppe) va rula miercuri, 6 martie, ora 20.00, la Cinema Muzeul Țăranului, precum și la Cinemateca Union, sâmbătă, 16 martie, ora 14.30, la Cinemateca Union.

Gala Premiilor Gopo va avea loc marți, 19 martie, de la ora 20.00, la Teatrul Național din București și va fi transmis în direct pe Film Now, online pe premiilegopo.ro și înregistrat pe Digi 24.


Citește și:
Premiile Gopo 2019: „Moromeții 2′, „Charleston’, „Dragoste 1. Câine’ și „Pororoca’ – filmele cu cele mai multe nominalizări

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle