De fapt, nu mai primesc CD-uri pentru ca am zis rautati repetate si adeseori inutile la adresa multor artisti romani. Picatura care a umplut paharul a fost cind am numit trupa Voltaj „o rusine nationala'. Chiar si eu, cu grosolanul meu simt al umorului, trebuie sa recunosc ca n-a fost prea inteligent din partea mea: glumele meschine despre Andreea Banica sint un truc jurnalistic prea facil, genul de chestie la care recurgi cind e 3.45 dimineata, ai un articol de predat la prima ora si zero inspiratie.
Asa ca nu-i nici o surpriza ca nu ma invita nimeni la petrecerile din industria muzicala. Din nou, nu pentru ca as fi vreun jurnalist fioros care poate face sau desface cariere muzicale cu o recenzie. Ci pentru ca nimeni nu stie cine sint. Dar luna trecuta am reusit sa intru la un eveniment Cat Music cu invitati din industria muzicala. Petrecerea se numea „Radio Days' si a fost foarte tare: toate trupele invitate au cintat live, toti solistii invitati au cintat live si in plus puteai sa bei vin Corcova pina iti iesea si pe nas (nu, zvonul este fals, eu nu m-am imbatat deloc). Desi nu ma asteptam neaparat de la music-biz, toata lumea a fost prietenoasa si am aflat o gramada de chestii interesante despre vedetele pop.
Cum ar fi ca multe dintre ele chiar cinta bine live. Nu ca as incerca sa ma revansez acum fata de artistii Cat Music cu care am fost taios, dar Elena Gheorghe chiar are o voce foarte buna. Si Delia – iar prestatia ei scenica a fost cit se poate de amuzanta si antrenanta. Jukebox Band s-a dovedit a fi o trupa de profesionisti versati, iar Mihai Margineanu a fost atit de bun ca imediat ce am ajuns acasa m-am trintit la calculator sa vad ce altceva a mai compus. Dar atractia serii a fost pentru mine Andreea Banica. Ea a cintat cu un telefon aprins in mina, in mod inexplicabil, tot timpul cit a stat pe scena. Nu pot sa-mi imaginez decit ca ii place mult tehnologia si voia sa ne arate Noksung-ul ei 4S. Sau ca are o mama hiperprotectoare. Sau ca are memorie de scurta durata si trebuie sa-si citeasca versurile din SMS-uri de 160 de caractere pe care le primeste pe parcursul reprezentatiei. Sau ca e un android care depinde de telecomanda pe care o controleaza un om de stiinta nebun.
In tot cazul, in afara de incidentul cu telefonul, a fost o seara fantastica. Si chiar daca n-am nici o sansa sa mai primesc invitatii, sint sigur ca o sa ma pot furisa la urmatoarea petrecere costumat in chelner sau prin sistemul de ventilatie sau linsind o diva pop la toaleta si confectionindu-mi un costum din pielea ei, ca Hannibal Lecter. O sa va scriu si despre urmatoarea petrecere si o sa va anunt daca suspiciunile mele s-au confirmat si Cristina Rus cinta cu un iPad la subrat.
Albumul lunii: Electric Brother – Pe Pamint
In timp ce altii merg in vacanta ca sa se bronzeze peste masura, sa se imbete peste masura si sa ia toata paleta de boli venerice, Electric Brother merge in vacanta ca sa colecteze sunete. In Grecia, a pus field recorder-ul intr-un prezervativ si a inregistrat sunetul marii sub apa. In Africa, s-a intilnit cu localnicii si i-a rugat sa inregistreze voci pentru piesele lui neterminate. Nu stiu exact ce a inregistrat in India, dar probabil ca a convins un elefant sa faca pipi pe o frunza si a folosit sunetul pe post de tobe. In orice caz, rezultatul calatoriilor sale poate fi ascultat pe ultimul lui LP, Pe Pamint. E un proiect autopublicat exceptional si are o carcasa din tesatura care arata foarte bine. Chiar daca a aparut in urma cu sase luni, pina acum nu se gasea decit la Carturesti. A iesit, in sfirsit, si pe iTunes – asa ca trebuie neaparat sa-l ai si tu.
Lambchop – Mr M
Nu e nici o surpriza ca Lambchop suna asa de firesc si relaxat ca o combinatie de Nashville cu Burt Bacharach – e al 11-lea lor album si trupa cinta deja de ani buni, asa ca muzica asta li se potriveste ca o manusa. Ca si celalalt nume mare din muzica country, Bonnie Prince Billy, Lambchop reuseste sa faca o muzica demodata, genul care i-ar placea bunicii tale, insa cu niste versuri care l-ar face si pe David Lynch sa roseasca.
Perfume Genius – Put Your Back N 2 It
Daca vrei o muzica vesela pentru petrecerea fetitei tale, iti sugerez sa nu te apropii de Perfume Genius. Cintaretul si producatorul Mike Hadreas e la al doilea album al sau, un album plin de subiecte vesele si nevinovate ca sinuciderea, copiii abuzati, prostitutia, dependenta de droguri si automutilarea. Probabil cinta si despre genocid si pornografie infantila, dar n-am cum sa stiu sigur, pentru ca de la un moment dat incolo n-am mai ascultat versurile. Daca s-ar face versiunea musical tip Broadway a filmului 4 luni, 3 saptamini si 2 zile, domnul Hadreas ar fi invitat sa compuna coloana sonora. Imi pare rau daca l-am facut sa sune la fel de amuzant ca Morrissey si Lou Reed la o petrecere a burlacilor, pentru ca e un album excelent care o sa te prinda din prima. Cu toata disperarea lui, are si o frumusete proprie. Cu atit mai bine, pentru ca altfel ti-ar veni sa-ti iei zilele pina sa ajungi la partea a doua.
Foto: Shuttestock