Noii Romantici (de Tom Wilson)

Cunosc tot mai multi oameni care, in ultimul timp, se folosesc de tehnologia smartphone ca sa-si organizeze mai bine vietile. Un vis devenit realitate pentru orice om cu tendinte obsesiv-compulsive si dependenta de gadget-uri (adica 90% din barbati).

Gratie aplicatiilor pentru smartphone-uri, acum poti sa monitorizezi exact cat timp a trecut de cand ai fumat ultima tigara, cate calorii ai ars la sala sau cate experiente sexuale ratate ai avut in ultima vreme (nu-s sigur ca exista o aplicatie pentru asa ceva, dar ar trebui inventata).

Ideea din spatele aplicatiilor nu este insa doar sa te monitorizezi, ci si sa faci lucrurile mai bine. Unele iti dezvolta aptitudinile de songwriter, altele iti stimuleaza talentul de fotograf, altele te invata cum sa scrii o rubrica (reminder catre mine: ia sa o descarci pe asta!).

Dorinta de autoperfectionare este ceva absolut laudabil. Ea denota sete de viata si extaz vizavi de propriile posibilitati, ambele fiind o sursa reala de inspiratie. Cu toate astea, obsesia noastra pentru ordine, monitorizare si autoperfectionare pleaca de la o confuzie de proportii.

Traim intr-o societate in care pare ca solutia universala este mai multa informatie, mai multa organizare. Suntem obsedati sa ne punem vietile in ordine, sa eficientizam rutina de zi cu zi. Traim cu ideea ca exista un fel de echilibru optim care ne poate transforma in fiinte mai bune (30 de minute de yoga; 20 de minute de meditatie; 45 de minute de sport). Credem ca si mai multa disciplina, ordine si informatie o sa ne duca acolo unde am visat.

Fix acum 200 de ani a trait un om care gandea ca noi. Omul acesta si-a crescut fiul intr-un regim draconic de educatie pe care, daca ar fi avut smartphone, l-ar fi monitorizat cu el. Copilul vorbea greaca de la 3 ani. La 8 invata limba latina, iar la 10 citea Platon, scria poezii si studia literatura si filozofia contemporana.

Numele lui, al fiului, era John Stuart Mill. Prin pragul varstei de 20 de ani, tanarul Mill a ajuns sa sufere – surpriza! – de o cadere nervoasa grava care nu i-a mai dat voie sa faca nimic. Regimul de educatie ultrarationalizat golise lumea de orice sens, pentru el. Sigurul lucru care a reusit sa-l scoata din depresie a fost faptul ca a descoperit Romantismul. Ce e Romantismul? E tot ceea ce nu poti sa pui pe un smartphone, sa inveti prin repetitie sau sa faci mai bine.

Ideea insasi de „perfectionare este o anatema pentru Romantism. E o acceptare si chiar o celebrare a laturii intunecate si necunoscute a naturii umane, convingerea instinctuala ca viata nu e doar un sistem inflexibil de organizare. Romantism este atunci cand stai in pat pana dupa-amiaza, in loc sa te trezesti sa faci jogging, atunci cand adopti un comportament auto-distructiv, in loc sa faci detox, atunci cand te complaci in dezordine, in loc sa fugi de ea.

E ironic ca generatia mea a crescut cu maxime care exalteaza individualitatea (pai care e sloganul Apple? „Think Different.). Efectul e fix invers: tot ceea ce facem ne ingusteaza gandirea si ne tine captivi in conformism. Ne-am dovedit a fi o generatie care functioneaza in acelasi fel inregimentat promovat pe la TED-talk-uri: gandirea pozitiva, rationala, structurata, conservatoare. O generatie care-si cunoaste ritmul cardiac maxim, indicele de masa corporala si varsta reala a creierului, dar nu se intreaba nici o secunda la ce foloseste asta. Motto-urile noastre („Gandeste in afara cutiei) sunt doar o forma de conservatorism care se maimutareste in radicalism.

De ce? Pentru ca ni s-a spus ca o organizare mai eficienta ne ajuta sa ajungem acolo unde vrem. Am papat rapid versiunea tehnologizata a Visului American – daca te organizezi rational, muncesti suficient si ai acces la informatie, atunci „poti. Nu stiu cum se face, dar realitatea contrazice regula. Unii dintre cei mai straluciti ganditori ai lumii nu se ridicau din pat pana la apus de soare. Unele dintre cele mai rafinate minti au activat in corpuri lenese, slabe, dependente de droguri, alcoolice, viciate. Descartes a murit din cauza trezitului devreme. Wittgenstein a ales deliberat sa faca munci de jos, ca sa fuga de responsabilitati. Proust de-abia daca se ridica din pat toata ziua.

Nu vreau sa traiesc genul de viata pe care iPhone-ul tau a pregatit-o pentru mine. Nu cred ca mai multa informatie sau organizare ne ajuta sa rezolvam problemele omenirii. Stim deja ca nu e asa. Ceea ce ne trebuie este o schimbare de fond, in suflet. Si, Slava Domnului, pentru asa ceva nu se poate crea o aplicatie.

Foto: A hand holding a smartphone with flying social networking icons from Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro