Nivelul este foarte jos: Lia Olguța Vasilescu și incitarea la ură

Ce legătură există între președintele României și comunitatea evreiască? Nici una care să conteze în contextul de față. Conexiunea este făcută doar de niște declarații date de Lia Olguța Vasilescu recent, într-o emisiune televizată.

Ne aflăm într-o campanie electorală complicată, într-o atmosferă de polarizare excesivă, în care oamenii fie îi urăsc pe unii pentru că nu au votat așa cum și-ar fi dorit ei, fie îi disprețuiesc pe alții pentru că nu sunt capabili să facă distincția între ce e rău și ce e bine în lumea asta. De parcă nu ar exista suficientă divizare pe rețelele de socializare sau la cozile de la Mega, ura față de celălalt este acum alimentată de la vârful politicii românești. Desigur, chiar de unde ne-am aștepta. Și anume, de la Lia Olguța Vasilescu, persoana care se ocupă de campania electorală a Vioricăi Dăncilă.

Ce s-a întâmplat? Într-o emisiune televizată, Lia Olguța Vasilescu, fostă ministră a muncii în guvernul Dăncilă, a făcut o afirmație a cărei valoare de adevăr nici nu poate fi luată în discuție. Dar care, fără îndoială, este un apel josnic la ură. Față de Iohannis, evident, dar și față de o comunitate care s-a confruntat deja cu prea multe nedreptăți.

Dacă nu credeți – și este, firesc, dreptul vostru să nu – iată și mostra de inteligență politică și abilitate diplomatică menită să ducă pe culmi campania electorală a Partidului Social Democrat. Domnul Klaus probabil că se și vede șef de lagăr de concentrare. Toți PSD-iștii deja băgați acolo la reeducare. Deja cred că a căzut mult pre mult lumea politică de la noi și asta din cauza vârfurilor, de fiecare dată.'

Ei, acum, oricine trăiește în lumea asta știe că Holocaustul este un subiect sensibil. Pe bună dreptate, milioane de oameni au fost omorâți și/sau torturați și/sau forțați să muncească în condiții greu de imaginat. Evrei, romi, membri ai comunității LGBT, victimele Holocaustului și ale lagărelor de concentrare despre care vorbea Lia Olguța Vasilescu au fost reale. Oameni reali care au suferit atrocități reale. În lagăre în Polonia sau în altă parte, dar și aici, chiar aici, pe străzi, în România.

Ca și cum subiectul acesta nu ar fi în sine suficient de delicat, e necesar să ne aducem aminte și în ce țară trăim – care a contribuit din plin la exterminarea evreilor și a altor comunități insuficient de pure' pentru idealurile naziste și ai cărei politicieni nu au scăpat prea multe ocazii să minimizeze sau chiar să nege oroarea. Mai țineți minte, de pildă, momentul acela în care Dan Șova, și el fost senator și ministru PSD, declara că datorită mareșalului Ion Antonescu nu au fost răniți evrei pe teritoriul românesc? Și că același Dan Șova a negat pogromul de la Iași, în care au murit între 13 și 15.000 de evrei?

Și acum, mai țineți minte de câte ori au existat propuneri pentru un spațiu dedicat unui Muzeu al Holocaustului, discutate și dezbătute în lumea politică, dar și pe rețelele de socializare, de parcă acesta ar fi fost cel mai puțin semnificativ lucru din Univers?

Sau cum Biserica Ortodoxă Română nici nu vrea să audă despre victimele Holocaustului, în condițiile în care Patriarhul Miron Cristea, premier din 1938 până în martie 1939, a susținut politici antisemite și când publicațiile religioase ale perioadei colcăiau de articole cu mesaje antisemite?

Tendința românilor de a-și imagina că suntem, ca popor, complet nevinovați și că nici nu am auzit, nici nu am văzut și nici nu ne-a mirosit vreodată a Holocaust este cât se poate de reală.

Și cine ar fi putut să capitalizeze mai bine pe o astfel de tendință dacă nu însăși Lia Olguța Vasilescu, care a intrat în lumea politică din România ucenicind la școala urii, cum cred că linștiți putem numi azi Partidul România Mare, fondat de Corneliu Vadim Tudor, omul care a cerut în gura mare exterminarea romilor, evreilor și ungurilor? Vadim este omul care a facilitat ascensiunea politică a Liei Olguța Vasilescu, promovând-o în 2000 pe listele electorale PRM, de unde a ajuns în Parlament. Și chiar dacă aceasta a plecat, ceva mai târziu, și a înflorit la PSD, a rămas, se pare, cu lecții bine învățate din copilăria sa politică.

De altfel, discursul promovat de Lia Olguța Vasilescu este aproape întotdeauna problematic – doar în ultimele săptămâni pot numi o declarație dubioasă privind bivolii și bivolițele care trebuie să suporte rigorile prezidențiale ('a vrut neapărat să arate cine-i șeful bivolilor și bivolițelor') și o urare de bine' transmisă fostului său coleg de partid, Victor Ponta, acum în Pro România și considerat trădător de foștii săi colegi după moțiunea de cenzură ('să se uite în frigider' după mesaje de la social-democrați).

Între timp, reclamată la Consiliul pentru Combaterea Discriminării, sancționată de diverse persoane pe Facebook și condamnată în articole de presă, Lia Olguța Vasilescu a făcut un pas înapoi. Adică aproape că și-a cerut scuze: nu am vrut, sub nici o formă, să lezez sentimentele comunității evreiești, care a fost cea mai afectată de crimele și ororile perioadei naziste. Dacă cineva a înțeles alt lucru, îmi cer scuze public!', a scris ea, sugerând că în mod evident ar fi fost mai degrabă înțeleasă greșit, decât prinsă în direct cu un apel la ură.

Și a continuat: 'Am vrut doar să apăr sentimentele a peste două milioane de membri și simpatizanți PSD care nu trebuie să fie considerați vinovați că votează cu un partid democratic! Dezbaterile electorale trebuie să aibă limite și eu sunt prima care îmi cer scuze dacă se consideră că s-a ajuns prea departe!'.

Doar că scuzele dacă se consideră' nu sunt cu adevărat scuze. În vreme ce retorica urii pe care ea o răspândește este cât se poate de reală.
Foto: Hepta

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK