Si nu e niciodata prea tarziu sau prea devreme sa invatam cum functioneaza. Caci asa cum scria ieri pe o pancarta: „In 89 nu eram nascuti, dar acum suntem aici!’.
Aseara am fost la protest. Nu este primul protest din viata mea la care particip, dar este cu siguranta cel mai impresionant. Prin numarul participantilor, binenteles, dar si prin unitatea lor. Erau oameni ca mine si ca tine, care traiesc in Bucuresti (dar care poate nu s-au nascut neaparat aici), care nu sunt saraci, dar nici n-au averi impresionante, care traiesc corect, isi platesc impozitele, si da, se asteapta sa fie tratati corect. Sau sa nu fie luati de prosti… Pentru ca, de multe ori, bunul simt este asociat cu prostia (stii vorba aia – „Prosti, da ‘multi!’, rostita de Alexandru Lapusneanu). Aseara am fost multi, dar, lipsita in egala masura de aroganta si de modestie, pot spune ca nu suntem prosti.
Cred ca in protestul de aseara s-au adunat dezgustul, lehamitea, dezamagirea, tristetea cu care aceasta categorie de oameni corecti s-a raportat la clasa politica a ultimilor ani. Oameni care pana acum au ales sa sanctioneze politicienii prin absenta de la vot au decis sa infrunte gerul si sa #reziste. Sa renunte la o seara petrecuta acasa, unde e cald si bine, si sa huiduie in fata Guvernului. Ma intreb cum se aude dincolo de geamurile Guvernului glasul strazii. Cat de surd (sau cat de inspaimantat) poti fi astfel incat sa nu te arati la fata nici macar intr-o conferinta de presa (Da, domnule Grindeanu, la dumneavoastra ma refer!). Pentru ca in el e adunata toata frustrarea, toata dezamagirea acestor ani. Dar contine si un mesaj mult mai puternic: „Pana aici!’.
Mi-au placut coeziunea oamenilor, sloganurile scandate (oh, da, suntem un popor creativ si avem mult simt al umorului, chiar si atunci cand traim cel mai negru moment pentru democratie, de 27 de ani incoace), mi-a placut ca oameni preocupati pana mai ieri de unde isi fac urmatoarea vacanta au inceput sa se intereseze ce presupune o dizolvare de guvern, un guvern interimar, ce inseamna o ordonanta de urgenta, la cat timp intra in vigoare. Da, cred ca am inceput sa iesim din bula noastra confortabila si sa respiram aerul tare din Bucurestiul inceputului de februarie…
M-au mai impresionat politetea si bunul-simt al participantilor. Am vazut un tanar in carja, calcat din greseala de altcineva (inevitabil intr-o astfel de multime). S-au cerut scuze, care s-au acceptat cu zambetul pe buze. Da, vorbim despre iertare si clementa la un protest care sanctioneaza o masura abuziva, camuflata intr-un act de iertare si clementa. Sa nu uitam asta! Si sa nu folosim clementa ca pretext pentru a invoca iertarea si conditiile din penitenciare. Caci, revenind la Lapusneanu, noi nu suntem prosti!
Aseara am fost 150.000 de oameni. In Bucuresti suntem cel putin 3 milioane. Mi-as dori ca toti cei care au rezervate bilete la teatru, care si-au programat intalniri, care cred ca e prea frig afara sau ca e imbulzeala prea mare la metrou, care sunt in sesiune sau spun ca si cu ei sau fara ei tot aia o sa fie sa vina diseara in Piata Victoriei. 150.000 e un numar mare, dar totusi prea mic fata de raul care ni se pregateste. Poate vi se pare un cliseu, dar FIECARE OM CONTEAZA!
Citeste si:
Ce treaba are o revista de moda cu protestele impotriva amnistiei si gratierii?
Aseara, cand am ajuns acasa, fetita mea, Ana, m-a intrebat de ce n-am luat-o la protest. „Era prea frig pentru tine, Ana!’. „Nu conteaza! Am si eu nemultumirile mele!’ „Care e nemultumirea ta, Ana?’ „Nu se respecta legea, avem in continuare prea multe teme!’.
Cred ca democratia asta inseamna: sa ne exprimam nemultumirea. Sa-i tragem de maneca „pe cei mari’ atunci cand nu-si tin promisiunile. Si nu e niciodata prea tarziu sau prea devreme sa invatam cum functioneaza. Caci asa cum scria ieri pe o pancarta: „In 89 nu eram nascuti, dar acum suntem aici!’
Foto: Instagram @alexdomnisoru