We need to talk about Phoenix

A trebuit sa astept ultima zi a festivalului, ultimul film din cele 18 propuse anul asta in competitie oficiala la Cannes ca sa-mi spun, in sfarsit : da, asta e filmul care merita Palme d'Or.

Nimeni n-a iesit exact la fel cum a intrat de la „You were never really here', al regizoarei scotiene Lynne Ramsey, care a facut si „We need to talk about Kevin' . Nimeni nu poate iesi fara nicio cicatrice din intalnirea cu Joe (Joaquim Phoenix), fost agent FBI, copil maltratat, soldat in Irak, devenit recuperator de suflete. O scriu acum, ca mi-e teama sa nu uit. Daca Joaquim Phoenix nu ia premiul pentru cea mai buna interpretare masculina, o sa fie o mare nedreptate.

Joe, aluzie evidenta la nume comune, de care ne lovim in fiecare zi, un alt individ inecat in multime, lucreaza pentru un cabinet de detectivi privati. Traieste cu mama lui batrana intr-o casa, curata argintaria si fredoneaza melodii roz bonbon. Tot Joe se plimba prin New York la umbra unei barbi pe jumatate albe si a unei caschete, cu un ciocan in mana. Obiect transgresiv, ciocanul e liantul cu trecutul lui Joe, pe care Lynne Ramsey il construieste in flash back-uri. O mama ascunsa sub masa, plina de sange, un baietel care urca scarile, un tata abuziv, care isi loveste sotia cu un ciocan. Suntem suma amintirilor noastre, pare sa spuna Ramsey si fix in momentul in care ne pregatim sa o credem, ochii lui Joe se umplu de lacrimi.

Ultimul film al lui Ramsey e un maraton prin iad. Ultima misiune a lui Joe e sa recupereze fetita unui deputat. O adolescenta de 13 ani, a carei mama s-a sinucis si care fuge de acasa. Fetita e prizoniera intr-un bordel pentru perversi sexuali. Ca propriul ei tata. Ca guvernatorul care o vrea pentru el.

„You were never really here' imi aminteste de Taxi Driver de Scorsese. Joe e Travis Bickle. Acelasi justitiar insingurat, acelasi sol psihologic din care sunt plamadite personajele. Dar Phoenix nu e de Niro. Jocul actorilor nu e intersanjabil. De Niro e nervos, merge pe funia unei nebunii tangibile. Singuratatea lui Phoenix e mocnita. Furia e controlata. Uneori, totul se petrece in ochii personajului.

Criticii au vorbit de o baie de sange. Nu cred ca m-a marcat asta, desi intr-adevar, sunt cateva rauri de purpura care curg in film. Eu am fost cu Joe. Am calatorit cu el. I was really there.

Scorsese a luat Palme dOr la Cannes in 1976 cu Taxi Driver. E randul lui Lynne Ramsey.

Text de: Ileana F. Buzea
Foto: PR