Necunoscuta fata a vinovatiei

Nu am vazut Sieranevada de Cristi Puiu si Toni Erdmann de Maren Ade, filmele despre care se aude pe la sala de presa si in discutii mai mult sau mai putin confidentiale intre cinefili, ca ar fi cele mai bune filme prezentate pana acum la Cannes. Dar sunt sigura de ceva. Filmul fratilor Dardenne, „La fille inconnue”, cu Adele Haenel si Jérémie Renier, o sa se adauge pe lista asta selecta a filmelor care ar putea sa aiba marele premiu.

Imi place sa ma uit la filme dis de dimineata, pentru ca am mintea limpede. Sunt ca o panza alba pe care se poate imprima usor. Asa ca imaginati-va ca incepeti ziua asa: cu un film despre o doctorita tanara care refuza sa deschida usa, cand o femeie necunoscuta suna la interfon. A doua zi, doctorira afla ca fata necunoscuta a fost gasita moarta pe malul unui rau.

Cum am reactiona, fiecare dintre noi, daca am afla putin si din vina noastra, cineva a murit? Ca am fi putut probabil schimba destinul cuiva, dar ca nu am vrut, sau nu am avut prezenta de spirit sa o facem. Tanara doctorita, jucata elegant si cu un soi de sensibilitate retinuta de Adele Haenel va incerca sa se rascumpere. De ce sa rascumpere? Ce vina are ea, ca doar nu ea a omorat fata. Nu. Sigur ca nu, dar despre asta e vorba. Despre mecanismele insidioase care descriu spirala infernala a vinovatiei. Motivele care declanseaza sentimentul de culpabilitate, nu doar la eroina fratilor Dardenne, ci la oricare dintre noi, pot fi anodine.

Ne putem simti vinovati din atatea motive, mai mici sau mai mari: pentru ca nu am dat o moneda unui cersetor pe strada, pentru ca am tipat la copil, pentru ca ne lasam parintii sa imbatraneasca singuri… Toate personajele din „La fille inconnue” se simt vinovate. Pentru motive mai mult sau mai putin intemeiate. Si nu conteaza cati batrani, cati toxicomani si cati oameni saraci vrea sa ingrijeasca doctorita din filmul fratilor Dardenne. Vinovatia este un sentiment care se instaleaza treptat in fiecare dintre noi si creste ca o tumora. „Nu reusesc sa mi-o scot din minte, ma gandesc mereu la ea”, recunoaste doctorita spre sfarsitul filmului. Se spune ca doar Dumnezeu poate sa ierte, ca oamenii pot doar sa uite. Eu cred ca e invers.

de Ileana F.Buzea

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK