Neagu Djuvara si Safta Varlam – ultimii aristocrati

VEZI FOTO

POZA 1 / 5

Asa cum mi-am imaginat, cei doi protagonisti din po­ves­tea noastra locuiesc in case vechi, inconjurati de ta­blourile stramosilor si de mobila masiva. Curios lucru: pentru a le patrunde in salon, n-a fost nevoie sa urc scara im­pozanta de la intrare, ci pe cea laterala, mai modesta, fo­losita in trecut de servitori. Nici macar nu ma pot lauda ca am fost in vizita la unul din palatele familiei Stirbey, in care se nas­tea, in urma cu 93 de ani, Elisabeta Rosetti, maritata Varlam; sau la vreo locuinta a Gradistenilor, stramosii, pe linie ma­ter­na, ai istoricului Neagu Djuvara. Tot ce a insemnat avere, de la paminturi la imobile si bani, s-a risipit cu ajutorul legilor, co­munismului si timpurilor grele. La fel ca noi toti, cei fara de ra­da­cini, ultimii aristocrati platesc chirie, luna de luna.

Copilaria, intre guvernante si preceptori

Totusi, asa cum o arata albumele de fotografii si memorii­le aparute de-a lungul timpului, aristocratii s-au bucurat multa vreme de o viata privilegiata. Safta Varlam, stranepoata dinspre tata a logofatului Raducanu Rosetti si a Aglaei Ghica, si descendenta din stirbey, pe filiera materna, a prins aceste vremuri bune: „Aveam o familie foarte mare. In generatia mamei erau opt copii, iar a noastra a ajuns la douazeci si doi, toti veri primari. Ne vedeam zilnic si trebuia sa ne ducem saptaminal la matusi sa le dam «buna ziua».

Ramasa orfana de mama inca de la nastere, creste sub aripa protectoare a unei englezoaice, prietena de familie, si a domnisoarei Notariu, „o olteanca data dracului. In primii patru ani de viata, care se nimeresc a fi si anii cumpliti ai celui dintii razboi mondial, copiii sint adapostiti in Anglia. „Am traversat Rusia, exact cind a izbucnit Revolutia, si am ajuns in Anglia cu ultimul vapor, isi aminteste doamna Varlam.

Imaginea tatalui, ofiterul Radu R. Rosetti, ramine, in amin­tirile din copilarie, cea a unui om sever. „Imi amintesc de sfirsitul razboiului: tata a venit prima data in Anglia, iar noi, co­piii, eram tare speriati de acest strain in uniforma militara. Mult mai calda ramine in amintire imaginea bunicului Radu Rosetti, cu care copiii isi petreceau vacantele in Moldova. „Bunicul era un povestitor extraordinar, plin de haz si foarte vesel. tinea foarte bine minte intrigile petrecute la Unirea Principatelor, cind boierii puneau la cale comploturi, pe mosia sa de la Caiuti. Cind ajungi sa cunosti istoria tarii pentru ca familia ta a luat parte la construi­rea ei si citesti in cartea de istorie neadevaruri, iti spui: ia uite, idiotul ala mi-a spus o minciuna, cind eu stiu de acasa cum s-au intimplat lucrurile.

Cind au inceput sa creasca, copiilor li se permitea accesul la discutiile din salon, unde se dezbateau aprins probleme de istorie si politica. „Acestea erau cele mai interesante. Unii povesteau despre tarile in care calatorisera ei sau cunoscutii lor. De altfel, se calatorea mult. Sora mea, Ileana, a ajuns pina la piramide si in Liban.

Educatia copiilor era o preocupare importanta in marile familii. Copiii lui Al. B. Stirbey, printre care si Ioana, mama Saftei Varlam, l-au avut drept preceptor pe insusi Ioan Slavici. „Aveam profesoare particulare care veneau in fiecare zi, cind cea cu partea literara, cind cea cu partea stiintifica. Erau foarte dragute si rideau mereu de mine pentru ca spuneam prostii, isi aminteste Safta Varlam. O intreb daca, intr-adevar, toate domnisoarele din lumea buna luau lectii de pian. „Ne-au adus un profesor de muzica, dar cu noi a fost imposibil! N-am avut ureche muzicala absolut deloc!

	Vila Generalului Gradisteanu de la Campina

Risipirea averilor

Neagu Djuvara a cercetat cu dubla pasiune – de istoric si de urmas – originile no­bile ale familiei. „Pe partea tatei, Djuvarestii, de origine aromana, veniti tirziu, in veacul al XIV-lea, n-au apucat decit grade mici de boieri. Din partea mamei, din contra, sint inrudit cu toate marile familii. Ne tragem de trei ori din Ghiculesti, de cinci ori din Musatini, de alte cinci ori din Canta­cuzini si, cu cit mergi mai sus, cu atit se repeta mai des inrudirea. E pasionant, dar pe urma, cind vezi in ce saracie s-au stins, iti vine sa zimbesti. Ma gindesc la saraca mama, care s-a sfirsit intr-un garaj transformat in miniapartament! Femeia asta avea in circa zeci de voievozi!
Cind imi insira numele domnitorilor al caror singe ii curge prin vene, istoricul nu lasa sa se intrevada vreo urma de mindrie. De altfel, lasind la o parte educatia aleasa de care s-a bucurat, origi­nile nobile nu i-au adus prea multe be­ne­ficii materiale.

„Bunicul Gradisteanu a fost un foarte prost gospodar al averii lui. Era militar si avea cinci copii. Pe vremea aceea, crezind ca trebuie sa isi tina rangul, sa aiba o casa cu multi servitori, sa isi trimita copiii la studii in strainatate, s-a cam ruinat. N-a stiut sa scoata bani din mosii. Mai mult, in 1878, cind am dobindit Dobrogea, statul a incercat sa vinda teren acolo la un pret foarte ieftin. Bunicul si-a vindut mosiile pe care le avea in Muntenia si a cumparat 2.500 de hectare in Dobrogea, la Tasaul, intr-un loc in care nu se putea ocupa de ele. Cele 2.500 de hectare, impartite la cinci copii, insemnau 500 de hectare de persoana, ceea ce nu era putin. Dar, dupa marea expropriere, mamei i-au ramas doar 100 de hectare de pamint. Ea, fiind tinara si vaduva, le-a vindut imediat si a cumparat o casuta nenorocita la Bucuresti.

Asa ne-am trezit intr-un cartier destul de excentric din Bucuresti, fundatura Doctor Sergiu se numea, undeva dincolo de Buzesti… Era o straduta prost pavata, o tin minte si acum pentru ca noi, copiii, aveam asa un complex, ca stam la periferie. Nemaiavind mosie si un tata (murise de gripa spaniola in ultimele zile ale razboiului), am saracit din ce in ce mai mult. Pina la virsta de opt ani inca ne mai permiteam o guvernanta. Mama, saraca, se gindea in fiecare an pe unde sa mai scoata camasa. Incerca sa pastreze contacte cu cei care mai aveau puterea. Intre cele doua razboaie, Bratienii ii cam inlocuisera pe conservatori din punct de vedere al recrutarii sociale si Vintila Bratianu, impreuna cu sotia lui, invitau la ei, saptaminal, vreo cincizeci de copii, printre care ne aflam si eu cu fratele meu.

Tot din motive financiare, cei doi tineri pleaca la studii in strainatate. „Bunicul Djuvara imi platea mie liceul, iar pentru fratele meu, s-a descurcat mama cu o bursa Macca. In tot acest timp, mama locuia intr-o odaita dintr-o pensiune de mina a doua la Nisa, unde traia mult mai ieftin decit la Bucuresti. Asa se face ca de la 12 ani am locuit in strainatate iarna, iar vara veneam la tara, la matusi. Dar am fost foarte fericit pentru ca si mama, si matusile mele erau atit de bune si de dragastoase, incit nu m-am simtit neno­rocit din pricina ca nu aveam tata.
 

Tanara vaduva, Tinea Gradisteanu impreuna cu cei doi copii : Neagu si Razvan

Inchisoarea si colocatarii

Instalarea comunistilor la putere s-a lasat cu arestari in rindul celor de „origine sociala nesana­toasa. In familia Saftei Varlam, primul ajuns dupa gratii a fost tatal, generalul Radu R. Rosetti. „In 1941, tata fusese ministrul Educatiei sub Antonescu si a fost inchis la Vacaresti pentru crime de razboi. Acolo a dus-o greu tata, saracu! Odata eram la Vacaresti cu olteanca mea si am incercat sa intram la el, prin intermediul doctorului de acolo. si am ajuns la mama acestuia. N-am vazut ceva mai oribil in viata mea. Avea parul murdar, o infectie! Dar n-am reusit sa intram, sa ma crezi! Dupa general, a ajuns la puscarie si unul din fratii ei, iar in 1952 si Ion Varlam, fiul in virsta de 14 ani.
Acesta din urma explica cum a ajuns dupa gratii la o virsta atit de frageda: „Faceam parte dintr-o organizatie politica anticomunista de la Liceul «Caragiale», care impartea manifeste. In 1952 au arestat un lot intreg de copii din inalta societate. Mihai Sturdza, Radu Miclescu si sefa de lot, Marioara Cantacuzino (n. red.: scriitoarea Oana Orlea) au stat mai mult decit mine dupa gratii.

Concomitent cu arestarile in masa, le-au fost confiscate averile si familii intregi au fost evacuate din propriile lo­cu­inte. Ion Varlam isi aminteste ca totul s-a petrecut treptat. „In 1945 s-a luat tot terenul arabil pina la 50 de hectare, iar in 1949, restul. Parintii au vindut o parte din casa de pe Zam­bac­cian, in care locuiam atunci, inainte sa ne-o con­fis­te. In 1952, in noaptea din ajunul Craciunului, au fost dati afara si mutati cu forta in casa unui doctor evreu, pe nume Copel­man.

La inceput a fost neplacut, insa cu timpul au vazut cu totii ca sint oameni de calitate si au devenit prieteni. „In prima seara, imi amintesc doar ca era frig. Nu era caldura. Odata, eram foarte raciti, si eu, si barbatul meu, si deodata am simtit o prezenta straina in odaie. Era batrinul doctor ca­re mi-a soptit: «Lasa, eu vreau sa stiu numai ce temperatura aveti». Pe urma tot el a avut grija de noi, pina ne-am insanatosit, isi aminteste cu recunostinta doamna Varlam.
 

Condamnarea la moarte

Cum anume le-a folosit educa­tia aleasa acestor oameni care, din virful piramidei sociale, au a­juns sa fie striviti de cei care repr­ezentau talpa societatii?

Neagu Djuva­ra, pe care norocul l-a tinut departe de tara in aceasta pe­rioa­da cumplita, crede ca i-a ajutat in aceeasi masura in care le-a dat brinci . „stiindu-se coboritori din persoane care au facut cinste neamului, au avut curajul sa rezis­te mai usor. Desigur, au fost printre ei si ticalosi care au plecat capul, asta ca sa nu mai dau si eu nume despre care vorbeste astazi toata presa. Puteai sa fii de origine boiereasca, dar numele tau sa nu spuna nimic si atunci reu­seai sa te angajezi. Dar daca te miroseau ca erai de origine sociala nesanatoasa, te persecutau. Martha Greceanu, a carei mama era nascuta Ghica, imi povestea ca reusea sa se angajeze dactilografa sau traducatoare de engleza, iar cind se descoperea cine este, era data afara de peste tot. O tinea pe maica-sa intr-o camaruta de trei metri pe trei, cu un singur pat, unde se culcau impreuna. Era oarecum condamnata sa moara de foame. S-a facut dinadins o persecutie din asta, pentru a distruge o intreaga categorie so­ciala. si nu vorbesc aici doar de coboritorii din vechea boierime, care nu mai erau chiar numerosi. Dar toata bur­ghezia care se incropise in o suta cincizeci de ani si care daduse o seama de oameni valabili – medici, ingineri, avocati –, toti acestia au fost persecutati crunt.

Safta Varlam priveste cu detasare cele intimplate. „Daca nu ar fi fost comunismul si noi am fi ramas niste privilegiati, nu am fi stiut cit valoram fiecare. Aveam avere frumoasa, bucatareasa, guvernanta si probabil nu m-as fi apucat de munca.

Asa se face ca, desi avea studii de drept si de istorie, a luat-o de la zero, angajindu-se ca desenator la Institutul de Studii si Proiectari Hidro­ener­getice, unde a lucrat timp de 25 de ani. „Mama era o persoana cu foar­te mult simt practic, isi aminteste Ion Varlam. „Cosea bine, stia timplarie, repara biciclete, asa ca desenul liniar i-a placut de minune. Dar sa nu va imaginati ca pina la venirea comunismului nu facea nimic. Se ocupa de administrarea averii. Nu statea cu cucoanele la cafea. Parintii mei nu au fost niste petrecareti: se duceau la masa la rude si la prieteni, dar nu la baluri, asa cum s-ar crede!

Neagu Djuvara si France

Aristocratia, azi

Safta Varlam isi aminteste: „Bunicu vorbea moldo­venes­te, pe cind tata vorbea corect literar. Vorbind cu parintii, cu bu­­nicii, inveti lucrurile pe care poti sa le faci si pe care nu trebuie sa le faci. Asta e foarte greu de invatat. Cum sa vorbim noi limba taranilor?

Amestecul cu clasele sociale de sub ei era de neconce­put, cu toate ca oamenii de rind veneau sa le ceara sfa­tul. „E un trend acum sa vorbesti despre disparitia a­ris­­tocratiei', constata Ion Varlam.

„Insa nu a disparut decit acel stil de viata cu care ei se inconjurau pe vremea cind erau niste oameni avuti. Adoptau acest stil din credinta ca ei au o misiune exemplara fata de restul lumii si ca aceasta exemplaritate trebuie ilustrata cu oarecare protocol si pompa. Nobilimea a fost locul de conservare a valorilor autentice si locul de afirmare a noilor valori. Membrii ei nu erau niste creatori, sau erau doar in ceea ce tinea de exemplaritate. tin minte ca atit bunicul meu, cit si cel al verilor mei, isi petreceau o buna parte din timp ascultind problemele taranilor. Inainte de a merge la avocat sau la doctor, oamenii veneau sa le ceara lor sfatul. Activitatea aceasta, pe care azi am numi-o pretentios «de consultanta», se datora autoritatii morale care o aveau pe plan local, mostenire a feudalismului, explica Ion Varlam.

Neagu Djuvara sustine ca educatia aleasa este cea care inca te diferentiaza de restul. „Chiar si in Niger, unde am lucrat ca diplomat, in mica societate frantuzeasca de acolo, formata din cei care se stiau nobili, pe mine m-au cooptat imediat. De unde au stiut?! S-au ghidat dupa maniere, dupa felul in care vorbeam.

Cu toate astea, nimic nu il opreste sa priveasca cu detasare si amuzament unele semne de parvenitism in rindul strabunilor sai. „Strainii au speculat ca boie­rimea nu este nobila, pentru ca la noi nu au existat titluri de tip occidental, asa cum nu au fost mult timp nici in Polonia. Or, la noi, boierimea se mostenea prin faptul ca erai fiu de boier, ca aveai paminturi imense de pe care se putea aduna oaste in caz de pericol. Abia dupa venirea fanariotilor, Constantin Mavrocordat a hotarit ca, daca timp de trei generatii o familie nu mai are mari dregatorii in stat, pierde titlul de boier, devenind mazil. Acum se confunda cumva titlul de mare boier cu cel de mare dregator. Au avut si romanasii nostri un complex, cind au inceput sa ca­latoreasca in Occident. Multi dintre ei – este si cazul unor membri ai familiei mele dinspre mama, Gradistenii – si-au trintit niste coroane de conti, dar sint convins ca nu aveau dreptul.

Dar asta se intimpla pe vremuri. Ce pret mai punem astazi pe numele strabunilor, cind ierarhia valorilor se rastoarna de la o zi la alta? Pentru Safta Varlam au ramas doar amintirile inecate in negura timpului si compania unor prietene de generatie, tot mai putine de la an la an. Refuza sa faca mare caz din faptul ca este aristocrata.
Fiul acesteia, insa, crede ca „nobilimea este o nevoie sociala. Chiar acolo unde toti indivizii au fost exterminati si nu mai exista, se naste alta. Se regenereaza, atita timp cit familii ca Ghica, Sturdza, Bibescu, Brancoveanu, Miclescu au copii si exista un cadru familial in care se transmit aceste valori. E adevarat ca in momentul de fata e greu sa aiba influenta, dar eu nu cred in disparitia totala a acestei clase. Bine, nu se mai fac nobili ereditar, dar se formeaza o noua aristocratie, din care fac parte niste oameni de bine, pentru care optiunea binelui impotriva raului motiveaza actiunile lor in viata.

Neagu Djuvara crede ca „aristocratia s-a sfirsit definitiv, in toate tarile. Am citiva verisori mai tineri pe aici care nu mai au deloc constiinta apartenentei la aceasta clasa. Ca sa nu mai spun ca si casatoriile sint foarte amestecate, iar fete frumoase si dragute si destepte aproape ca nu mai gasesti decit printre cele coboritoare din fosta nomenclatura! Avem, insa, incetul cu incetul, o elita de tineri, indiferent de originea lor, care din punct de vedere al structurii intelectuale s-au invatat cu moravurile din Occident. Sintem totusi o tara tinara politic si, fiind si mai ambitioasa, se poate intimpla sa ne infigem in Europa cu oameni tineri, care sa ajunga la virful politicii europene. E un fenomen universal ca aceia care vin de la periferie sa impinga rindurile si sa ajunga in virf. Asa ca nu sint pesimist pentru marele viitor, ci doar pentru viitorul imediat.

Alina Baisan
 
Foto:Hepta

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK