Ne naștem și murim singuri? Poate. Dar cu ce ne ajută să trăim ca niște morți vii?

Poate că murim singuri sau nu, însă calitatea vieții noastre depinde numai de noi. Tu ce ești dispusă să schimbi în viața ta?

Dacă ne naștem și murim singuri reprezintă o discuție filozofică amplă. Nu vrem să o deschidem și nici să creăm ipoteze conflictuale. Ci să tragem un semnal de alarmă asupra felului în care alegem să trăim! Poate unii vor spune că există oameni singuratici pentru că așa vor ei. Însă noi suntem animale sociale, înclinați spre conectare emoțională pentru satisfacerea unor nevoi de natură emoțională.

Sigur că există și persoane cu tulburări de personalitate, unde singurătatea reprezintă normalul și confortul. Sau oameni atât de răniți sufletește, încât nu vor să se mai expună, să evite vulnerabilizarea și astfel se izolează. Alții prinși în hățișurile unei relaționări cu sine sau cu cei din jur atât de disfuncțională, încât au senzația că nu vor mai vedea niciodată soarele.

Murim singuri, dar știm cum vrem să trăim?

Schimbările semnificative se fac atunci când doare atât de tare, încât e nevoie să modificăm ceva. Atunci când ne-am aflat față în față cu moartea cuiva drag. Cu iminența propriei morți într-un accident, o boală gravă, am pierdut mult în viață. Șocurile trezesc, dar oare nu putem să ne evaluăm existența și fără ele? Ce ne lipsește? Ce emoții trăim cel mai des și ce fel de emoții ne-am dori să experimentăm? Ce aspect din propria viață simțim că ne face rău? Prin ce soluție te poți proteja, dar nu include izolarea? Care sunt acele resurse interioare la care apelezi în momentele grele?

Găsește-ți curajul să renunți

Am întâlnit recent pe social media o frază cu impact foarte puternic. Din păcate nu cunosc și autorul pentru a-l credita. Fraza suna cam așa: No, f…k you! I was good enough, but you made me belive I wasnt. Evident încărcatura de furie se simte și cât de îndreptățiți suntem să fim furioși, atunci când cineva ne face să credem că nu suntem suficient de buni să fim iubiți, respectați, apreciați. Aplicabilitatea este foarte extinsă, de la job, la relații de prietenie, la cuplu… Și dacă tot murim singuri (sau nu), nu am vrea oare să trăim alături de oameni care ne valorizează, cu care putem construi o relație sănătoasă?

Ieși din online și hrănește-ți relațiile cu cei din jur

De ce să îmi sun prietena și să văd ce face, când mi-a arătat Facebook că a fost la munte sau la nu știu ce petrecere? De ce să sun, când pot să discut pe chat? De ce să ies în oraș, când stau comod acasă în pijama și mă plimb de pe o rețea de socializare pe alta? Internetul este o sursă bogată de informații, ia-ți de acolo ce ai nevoie. Dar, atenție, incită și la traiul în online, uitând de realitate. Orice relație se hrănește, iar pentru asta e necesar să vedem oamenii față în față.

De ce să murim singuri? Mărește-ți cercul social

Ca să nu (murim singuri) trăim singuri e necesar să ne creștem cercul social. Poate că te-ai mutat cu serviciul în alt oraș și nu cunoști pe nimeni. Ai divorțat, prietenii tăi au familii iar disponibilitatea de a ieși des cu tine e minimă. Înscrie-te la cursuri de dans, de pictură, mergi la sport, fă voluntariat undeva (case de bătrâni, de copii, adăposturi de animale, ONG-uri care protejează mediul etc). Fii activă! Dă șanse reale oamenilor să facă parte din viața ta și dă-ți ție ocazia să-ți colorezi existența în nuanțe cât mai atractive.

Asumă-ți responsabilitatea

Este mult mai simplu să dai vina pe exterior, pe societate, clasa politică, fostul job, prieten, șef, prieteni sau chiar și părinți. Pentru că atunci când dai vina pe alții, asta înseamnă că puterea nu este la tine și nici responsabilitatea de a face vreo schimbare. Ia atitudine, investește în tine, în dezvoltarea ta personală și ceea ce-ți aduce bucurie. Mai contează dacă murim singuri sau nu? Până la urmă viața este cea pe care o parcurgem conștienți…