Vestea buna este ca relatia ta nu se afla in pericol doar pentru ca sexul este mai putin prezent decat in mod normal, anunta expertii. In plus, tu si partenerul tau nu trebuie sa dati vina unul pe altul pentru lipsa de intimitate; citeste in continuare pentru a descoperi adevaratii vinovati pentru viata ta sexuala un pic anosta.
Medicamentele, dar si metodele de contraceptie pe baza de hormoni afecteaza viata ta sexuala
Ironic, avand in vedere faptul ca luam pastile anticonceptionale tocmai pentru a ne proteja de o sarcina si a ne putea bucura cu adevarat de sex: de fapt, ele actioneaza prin reglarea nivelului anumitor hormoni si te pot face, astfel, mai putin excitata si dornica de contact intim cu partenerul tau. In plus, medicamente precum cele antidepresive sau calmantele contribuie si ele la scaderea libidoului tau. Vorbeste deschis cu medicul tau pentru a vedea ce alternative exista, sau cum poti diminua aceste efecte secundare neprielnice care afecteaza viata ta sexuala.
Esti prea stresata
Si nu, acesta nu este un motiv pentru ca partenerul sa spuna ca e vina ta’, ci pur si simplu un fapt al vietii. De multe ori ne pierdem in munca sau in problemele personale si abia daca avem timp pentru a ne imbratisa si saruta partenerul. Cum serviciul si indatoririle fata de familie si prieteni sunt mai greu de evitat in fiecare zi, de ce nu planificati un weekend romantic, undeva departe de stres, doar voi doi? Femeile tind sa se simta mult mai senzuale atunci cand scapa de rutina si au parte de o aventura romantica, asadar poate doar asta va lipseste acum. Alternativ, incearca sa reduci anxietatea si stresul prin yoga, masaj, sau pur si simplu prin mersul la sala sau voluntariat, in caz ca vrei sa rezolvi de una singura aceasta problema.
Citeste si:
10 sfaturi utile pentru a-ti gasi sufletul pereche
Esti insarcinata
In acest caz, este perfect normal ca hormonii tai sa fie imprevizibili. Unele femei se declara extrem de excitate, constant, in timpul sarcinii, in timp ce altele isi pierd complet interesul in sex. Chiar si dupa nastere, este posibil sa simti ca nu esti inca pregatita de intimitate, fie din cauza epuizarii fizice pe care o resimti, fie pur si simplu din cauza faptului ca devii mai … mama’ si mai putin sexuala. Incearca sa vorbesti cu partenerul tau despre sex, ce i-ar placea, ce ti-ar placea si tie – auzindu-va dorintele unul altuia poate fi un preludiu excelent si poate reanima viata ta sexuala.
Esti pudica
Cand o persoana nu se simte implinita cu viata sexuala de cuplu, tinde sa evite relatiile intime cu partenerul si prefera, de exemplu, sa intre pe site-uri de dating sau sa se satisfaca cu ajutorul filmelor porno. De multe ori acest lucru se intampla deoarece femeile se tem sa impartaseasca fanteziile lor sexuale cu partenerul lor, riscand astfel sa nu poata avea o viata sexuala implinita: nu ceri, nu ai cum sa primesti. Trebuie sa intelegi ca partenerul tau nu iti poate citi gandurile si ca are nevoie de ghidarea ta: spune-i ce iti place, ce te excita, unde vrei sa fii atinsa, etc. Pana la urma, vrei si tu sa ai orgasm, nu?
Nu te simti bine cu tine insati
Poate ti se pare ca te-ai ingrasat putin, ca ti-au aparut vergeturi sau pur si simplu nu te mai simti frumoasa, iar in aceste momente cu siguranta crezi ca si partenerul tau observa aceste defecte’. Felul in care iti privesti corpul poate avea efecte devastatoare asupra relatiei de cuplu, asadar incearca sa intelegi ca, desi nu esti Angelina Jolie sau Gisele, iubitul tau te-a ales pe tine si vrea sa fie cu tine. In cazul in care simti ca imaginea de sine afecteaza viata ta sexuala, incearca sa ai un dialog deschis cu partenerul tau: iti promitem ca de aici inainte va fi mult mai bine.
Esti foarte, foarte obosita
Desi exista femei pentru care oboseala nu este un impediment in ceea ce priveste viata sexuala, este foarte posibil ca atunci cand esti epuizata dupa munca si mai faci si treburi prin casa, sa nu mai ai chef de nimic noaptea. Expertii recomanda sa ajungi, cumva, la un compromis intre odihna si sex: de exemplu, poti dormi pentru o perioada scurta de timp – un power nap – iar apoi sa vezi daca te simti in stare de ceva activitate fizica. Alternativ, incearca sexul de dimineata: vei fi mai mult decat placut surprinsa.
Citeste si:
7 minciuni pe care ni le spunem singuri si care pot strica o relatie
Nu mai esti atrasa de partenerul tau – sau invers
Cand nu te mai simti atrasa de partener, lucrurile sunt ceva mai complicate decat in cazurile anterioare. Si totusi, acest lucru se intampla destul de des. In cazul in care nu iti mai doresti sa faci deloc sex cu partenerul tau, poate ar fi mai bine sa puneti punct aici sau, in cazul unei relatii la care tii si care este de lunga durata, puteti apela cu incredere la un terapeut. In multe cazuri, nu este vorba atat de lipsa atractiei propriu zisa, ci despre niste probleme mai serioase care au dus lucrurile in aceasta directie, precum lipsa de comunicare.
Text: Bianca Mihaela Barsan
Foto: Shutterstock