De prea puține ori conștientizezi că te afli într-o relație de cuplu toxică. Crezi că trebuie să faci compromisuri fără limită, ți-e teamă de singurătate și, cel mai probabil, nici în familie nu ai avut cel mai bun exemplu de cuplu sănătos. Așa că, în multiple feluri, ajungi să te trădezi pe tine și o bună parte din nevoile tale emoționale.
Tu ești cea care te adaptezi mereu
În mod cert, în orice cuplu este nevoie de flexibilitate. Numai că în al vostru tu ești cea care se adaptează permanent cerințelor lui, schimbărilor sale de program, dorințelor lui. Practic e ca un fel de autostradă cu un singur sens: al tău. Tu te dai peste cap și faci eforturi reale ca lucrurile să meargă bine, dar nu conform unui scenariu comun despre cuplu, ci exclusiv scenariului pe care partenerul îl are în minte.
Într-o relație toxică îi găsești constant scuze
Ba a fost obosit, nervos, a avut mult de lucru, așa e el, a avut o copilărie nefericită, poate ai exagerat și tu etc. Găsindu-i constant scuze îi întreții comportamentul, chiar mai mult, i-l validezi. În felul acesta el este încurajat să nu-și asume responsabilitatea pentru nimic. Pentru faptele și vorbele sale, pentru cuplu în sine.
Ești de acord cu lucrurile care te deranjează…
… sau accepți infim mai puțin decât ceea ce ai avea nevoie cu adevărat. Un compromis sănătos înseamnă negociere, găsirea unei variante acceptabile pentru amândoi. Însă tu, pe bandă rulantă, te supui unui stil de viață care la nivel profund poate chiar nu rezonează cu valorile și principiile tale. Uneori faci asta pentru a nu părea complicată, greu de gestionat, femeia de care să fugă un bărbat.
O relație toxică în care accepți un ritm diferit de al tău
Poate te-ai obișnuit cu bărbați care își asumau cu extrem de mare greu ideea de relație. Evitau să se implice, iar când relația căpăta note clare de angajament se speriau și dispăreau fără urmă. La polul opus de evitanți, există bărbații cu un stil de atașament anxios preocupat, extrem de geloși, predispuși controlului. Există bărbații care se mișcă mai repede decât îți poți imagina. Iar aici se califică și evitanții, care inițial sunt ca o furtună și îți vând iluzia relației de cuplu fabuloase. Nu îți vine să crezi ce noroc te-a lovit și cât de romantici sunt. Unii bărbați impun un ritm alert care pentru tine poate nu e confortabil. Nu vrei să faci sex atât de repede, nu vrei să te muți împreună atât de repede, să-i cunoști familia când voi vă știți de prea puțină vreme. Dar totuși faci aceste lucruri din teama de a nu fi respinsă dacă refuzi.
O lași baltă
Te-a jignit, te-a rănit. Ai încercat să ai niște discuții raționale, de cele mai multe ori ai avut explozii de furie și accese de plâns prin care doreai să obții acea schimbare de care ai nevoie. L-ai amenințat și cu despărțirea. El e pe poziții, se apără cu îndârjire, nu este exclus să dea vina pe tine. Obosești de tot acest război și în final renunți. O lași baltă, bagi toată mizeria relațională sub preș și mergi mai departe în relație așa cum poți. Iar toată acea muncă de reparare? Desigur tot tu o depui, ca și întreaga muncă de a face relația să funcționeze la modul general.
Citește și:
Te simți tristă, furioasă, singură? Ce ai de făcut când emoțiile negative te copleșesc
Foto: PR