Ți-ai dori să fii mai rațională, dar nu știi cum? Ți se pare că femeile sunt emoționale și bărbații mai logici? Etichetele nu sunt nicicum utile, iar în final contează ceea ce vrei să obții tu pentru tine. Căci se poate antrena controlul emoțiilor, alături de o schimbare a gândurilor din gânduri iraționale în gânduri raționale. În felul acesta minimizezi negativitatea și îți ești mult mai fidelă nevoilor tale emoționale.
Verifică realitatea
Este foarte la îndemână să ghicești gândurile partenerului de cuplu și pe această bază să ghicești și viitorul. Doar că nu ai puteri supranaturale, nu ești clarvăzătoare, iar scenariile rezultate de cele mai multe ori nu au nici cea mai mică legătură cu ceea ce se petrece cu adevărat. Decât să îți imaginezi… mai bine întrebi direct și afli răspunsul de la sursă.
Lasă-l să vorbească
În timpul unui conflict îl întrerupi frecvent, vorbești peste el și asta adaugă și mai multă tensiune? Partenerul nu se simte respectat, ascultat, iar tu zici că efectiv uiți ceea ce ai vrea să spui atunci când poți. Există o soluție foarte simplă: notează pe o hârtie sau în telefon.
Nu lua decizii când ești furioasă…
… sau foarte tristă, anxioasă, frustrată, dezamăgită. Acelea sunt decizii emoționale, nu unele raționale și atent cântărite. Notează pe o hârtie care sunt nevoile tale emoționale și în ce măsură (procent) sunt ele împlinite în relație. Unele contează mai mult decât altele? Ai cerut partenerului ce ai nevoie și el nu a luat în seamă cerințele tale? Privești imaginea în ansamblu sau doar te concentrezi pe anumite detalii?
Cere lămuriri
Partenerul îți explică, dar pentru tine e insuficient, nu ai înțeles până la capăt. Ce câștigi dacă lași lucrurile așa? Ce pierzi dacă nu ceri informații suplimentare? Ca să te raportezi la o anumită situație e necesar să o cuprinzi în întregime cu mintea.
Nevoia de sens
Acest sens va așeza informația mai bine, ca un puzzle. Și poate chiar vei integra emoțional, vei înțelege cu adevărat și aspecte care nu îți sunt deloc pe plac.
Lista de teme
Îl inviți pe partener la o discuție serioasă, iar la final realizezi că nu ai atins fiecare punct pe care îl doreai dezbătut. Când plănuiești discuția notează undeva fiecare subiect care te preocupă, ceea ce vrei să îi transmiți.
Axează-te pe problema curentă
Te-a supărat cu ceva și vrei neapărat să vorbiți despre asta. Nu va fi eficient să menționezi un lung șir de nemulțumiri sau greșeli din trecut, căci vă abateți de la problema curentă și soluționarea ei. Sunteți în aici și acum, nu în spate cu 5 luni sau 2 ani.
Citește și:
Indicii că doar trăiești o pasiune de moment care nu se va concretiza într-o relație serioasă
Foto: PR