Moda pentru femei, facuta de femei

Foarte multa vreme partea creativa a industriei de fashion a fost dominata de figuri masculine puternice, de­signeri staruri care dadeau tonul tendintelor, impuneau siluete si look-uri si dictau tot ceea ce avea sa se poarte. Istoria recenta a modei este centrata pe nume precum John Gallia­no, Marc Ja­cobs, Alexander McQueen, Karl Lager­feld sau Valentino, personalitati puternice si, fara urma de indoiala, extrem de talentate. Parcursul lor catre suprematia in industrie a avut retete destul de simple: fie era vorba despre tineri creativi care ajungeau sa isi construiasca imperii de pe urma talentului lor, fie erau nume bine alese sa inlocuiasca persona­je legendare, substitute inspirate care aveau inca de la inceput scopul de­clarat de a invia afaceri cindva stralucite, dar cazute, pentru moment, in dizgratia consu­matorilor. In oricare dintre cazuri, respectivii designeri aveau un lucru in comun, in afara calitatilor lor profesionale: o personalitate de­bordanta, un fel de a fi judecat aspru in alte domenii, dar celebrat intens in lumea mereu schimbatoare a modei.

Lagerfeld a avut rolul ingrat de a readuce in atentia publicului casa Chanel si s-a achitat mai mult decit onorabil de obligatii; in aceeasi masura a facut-o Marc Jacobs in cazul casei Louis Vuitton, din 1998, cind s-a alaturat echi­pei. Dior si Gucci sint alte exemple de case reintinerite prin apor­tul semnificativ al tinerilor de­signeri ex­centrici si foarte marketabili. A fost esential, pentru o vreme, ca designerii care ve­neau sa reconstruiasca afaceri foarte profi­ta­bile sa aiba personalitati puternice, pentru ca in lumea comerciala a modei este bine stiut faptul ca excentricitatea, unicitatea, diferenta vind. Iar de­signerul care vrea sa vinda trebuie sa aiba, deci, aceleasi calitati ca si produsele sale. Este vorba, pe scurt, despre capacitatea de a vinde un vis, nu doar o bucata de mate­rial textil: atunci cind vinzi un obiect, vinzi im­preuna cu el un mod de viata, iar viata de­signe­rului care a gindit respectivul obiect trebuie sa fie la fel de aspirationala ca si visul pe care il vinde acesta.

Astazi, insa, lucrurile s-au schimbat putin. Fie ca designerii respectivi au dovedit, pina la urma, ca vietile lor nu sint nici pe departe atit de perfecte cum ar fi trebuit sa fie (sint celebre deja cazurile lui McQueen, Christophe De­car­nin si, cu ani in urma, Yves Saint Laurent), fie ca au daunat chiar, prin comportament, ce­lor pe care ii reprezentau (iar John Gallia­no este cel mai la indemina exemplu), de­signerii sta­ruri au inceput sa dispara de pe firmament, iar locul lor a inceput sa fie luat, trep­tat, de femeile designer. Desigur, au existat intotdeauna fe­mei de­signer, voci puternice, dar separate, ca­­re au influentat poate moda mult mai puternic decit au facut-o barbatii; dar niciodata fe­meile designer nu s-au mai aflat in aceasta postura de putere si dominatie ca acum.

Cum s-a ajuns aici

Procesul prin care s-a ajuns pina aici a fost unul complicat. In primul rind el poate fi pus pe seama tendintei de depersonalizare a brand-urilor, datorata, la rindul ei, problemelor pe care le-au creat, in timp, personalitatile mult prea puternice ca sa fie tinute in friu. Apoi, desigur, trebu­ie luat in considerare si faptul ca multe dintre casele care vind foarte bine au deja o traditie indelungata, iar fondatorii lor nu mai exista de ceva vreme. Cumparatorii continua, totusi, sa cumpere bunurile in virtutea acelei traditii si a acelei etichete care le-a asigurat, in timp, calitate, iar designerii care lucreaza pentru res­pec­tivele case nu mai sint centrul atentiei cind vine vorba de promovare. Este cazul lui Calvin Klein, care s-a retras de la cirma aface­rii sale lasind loc lui Francisco Costa; al casei Valentino, pentru care lucreaza acum Maria Grazia Chiuri si Pier Paolo Piccioli, sau YSL, al carei designer este Stefano Pilati, si al multor altor brand-uri faimoase: acum, designerii care creeaza sub numele caselor sint cu­noscuti doar specialistilor si pasionatilor. Atita vreme cit designerii isi fac treaba si ramin discreti, brand-ul continua sa aiba o viata proprie in ochii consumatorilor, viata bazata pe traditia deja cunoscuta a casei.

Un alt motiv al sindromului designerului star pe cale de disparitie este, insa, recesiunea. Designerii barbati si-au dobindit statutul si fiindca sint renumiti pentru un fel anume de a privi si de a imbraca femeile. Ei sint cei care au ima­ginat intotdeauna cele mai impresionante si mai extravagante tinute, ei sint cei care au in­ventat It bag si It shoes, piese imediat reco­gnos­cibile care, in timp, au ajuns simboluri ale unui mod de viata. Si acestea nu au fost putine: Hermès Birkin, Hermès Kelly, Fendi Spy Bag, YSL Muse si Downtown au fost, pentru multe dintre noi, mult mai mult decit niste posete. Ele sint intruchipari veritabile ale unui statut aparte, trimit un mesaj clar referitor la clasa sociala din care face parte proprietara si ii certifica acesteia apartenenta la o casta inatacabila a fashionistelor cunoscatoare. Numai ca, pe masura ce anii au trecut, celebrele It bags pentru care existau lungi liste de asteptare au devenit accesibile aproa­pe oricui, moment in care si-au pierdut farmecul. Criza economica avea sa de­vina, mai tirziu, direct responsabila de disparitia posetelor It, tocmai pentru ca ele simbolizau un mod de viata care nu mai este, in astfel de vremuri, considerat aspirational, ci mai degraba iresponsabil. Cele­brele posete au decazut din postura de It in aceea de ac­cesorii ex­centrice pe care doar noii imbogatiti isi mai doreau sa le afiseze.

Responsabilizarea a insemnat, deci, ca femeile cumparatoare de moda au inceput sa se gindeasca mai mult atunci cind isi intoc­mesc listele de shopping si sa evite cu orice pret piesele ostentative si pe care nu le puteau purta de prea multe ori. Comportamentul de cum­parare insusi s-a modificat: chiar daca cei care cumpara produse de lux si le mai permit, ei nu vor sa isi mai afiseze cu aceeasi non­salan­ta achizitiile foarte costisitoare. De aceea ei prefera as­tazi obiecte mai discrete, dar care isi pastreaza calitatile si care, mai cu seama, pot fi purtate vreme indelungata. Da­ca, in urma cu ceva timp, era un motiv de mindrie pentru vreo socialite sau actrita sa declare ca nu poarta de doua ori aceeasi tinuta, astazi ace­lasi statement a devenit arogant si de netolerat. Si tocmai aici, in acest context, au venit femeile.

Desigur, si pina acum era vor­ba despre o industrie creata de femei, pentru femei. Multe dintre persoanele care lucrea­za in bransa sint femei; numai in LVMH, conglome­ratul care detine Dior, Givenchy, Guer­lain, Fendi, Pucci, Kenzo, Bvlgari si Vuitton, trei sferturi dintre cei 83 de mii de angajati sint femei, conform unor date pu­blicate in The Inde­pendent. Cit despre influenta majora a unor femei care au produs revolutii in moda, ea este indiscu­tabila. Si anul acesta colectia Prada pentru primavara lui 2011 a ajuns pe un numar re­cord de coperte glossy (tinutele in dungi au acoperit 48 de titluri, pina la in­chiderea editiei), la fel cum in 2010 un model Miu Miu ajungea pe copertele tuturor revistelor importante, do­vedind nu doar ta­lentul Miucciei Prada de a-si face creatiile relevante pentru un numar imens de femei, ci si puterea aptitudinilor ei de mar­keting. Dar nu doar acestea sint calitatile femeilor designer care construiesc moda momentului.