In clipa in care ajungi in zona de Check in, pe care nu demult o stiai aglomerata si zgomotoasa, observi ca te intampina o altfel de atmosfera. Acest spatiu plin de indivizi aflati, ca si tine, in asteptare, ce isi cantaresc din priviri bagajele, sa nu cumva sa depaseasca limita permisa, este azi o zona a ‘self-service-ului. Adica te servesti singura si ai toate indicatiile la dispozitie ca sa o faci. Ai senzatia ca totul decurge dupa un plan impecabil, si incepi sa ai indoieli asupra deciziei tale de a ajunge in aeroport cu doua ore jumate inainte de zbor. Insa continui sa-ti joci partea pana la capat.
Inaintezi si observi cu mirare ca nu te mai lovesti de figuri obosite sau priviri iscoditoare, ci iti cantaresti singura bagajul, ii lipesti bine eticheta si il lasi sa se plimbe pe banda rulanta. Speri doar sa ajungeti pe acelasi aeroport, pentru ca nu vezi nici o fiinta umana care sa-ti confirme ca bagajul tau va zbura odata cu tine. Iti pastrezi totusi increderea si accepti garantia oferita de ecranul cu functie *touch. In plus, te grabesti destul de tare. Este si firesc sa te grabesti intr-un aeroport, desi acum incepi sa ai indoieli serioase.
Inaintezi apoi odata cu multimea, cuprinsa de nerabdarea de a savura o cafea. Esti constienta ca vei ajunge in acelasi loc bine stiut – o cafenea intens promovata. Vrei sa te asezi confortabil si sa privesti multimea, iar cafeaua te ajuta sa te concentrezi, desi ti-ai dori sa aiba un gust natural. Știi ca o sa fie servita de un angajat in uniforma ce se misca robotic si te grabeste din priviri sa te decizi cat mai curind. Esti si tu tot pe o banda rulanta.
Desi esti cuprinsa de o oboseala dulce amaruie, ti-ai propus sa te concentrezi pe trecatori, sa iti imaginezi locul de unde vin si unde se duc – asta te relaxeaza. Ai vrea sa afli povestea fiecaruia si sa descoperi personaje aparte. Te gandesti chiar sa incepi acel jurnal de calatorie pe care il planuiesti de ceva vreme si vrei sa ai ca punct de pornire chiar aeroportul, cu atmosfera lui unica. Dinamismul lui te face sa te simti mai vie si mai creativa ca niciodata.
Și, cu toate ca erai ferm convinsa ca asa iti vei umple timpul pana la imbarcare, exista altceva ce iti atrage atentia – acel templu stralucitor, plin de minunatii ce te incanta vizual, iti alinta simtul mirosului si, iti imaginezi tu, si papilele gustative. Aici nu te grabeste nimeni, ai tot timplul din lume sa explorezi oferte, idei de cadouri, rafturi cu rasfaturi pentru piele. Trebuie sa iei parte la show, nu poti sta pe margine. Si planul tau initial se prabuseste. Pana la urma, cine are nevoie de un jurnal de calatorie?
***
Aeroportul Gatwick din Londra era nu demult un simplu loc prafuit utilizat in scopul pentru care a fost creat, adica decolarea si aterizarea avioanelor. Nu era nevoie sa fie colorat, ci doar suficient de mare pentru milioanele de pasageri care ii treceau pragul la fiecare minut. Acum, insa, lucrurile s-au schimbat. Aeroportul in sine reprezinta de fapt un inceput sau un sfarsit de vacanta, pentru ca ofera o experienta de shopping inedita – ajuta calatorii sa-si umple timpul, dar nu si buzunarele.
Istoria incepe inca din anii 90, cand mari comercianti si directori de aeroport si-au inceput colaborarea, apeland la arhitecti pentru a crea mediul perfect pentru shoppingul in viteza. Ei se bazeaza pe ora magica, adica momentul de asteptare intre check-in si imbarcare, cand aventurierii calatori au cateva zeci de minute la dispozitie sa admire, sa testeze si sa se rasfete cu branduri precum Hugo Boss, Kurt Geiger, Lacoste, Ted Baker. Faimosul magazin britanic Harrods, spre exemplu, si-a gasit si el locul aici, oferind o selectie atent aleasa de branduri de lux ce ti-ar putea fi sau nu necesare in vacanta.
Dar sa clarificam lucrurile – intregul sistem inteligent de evitare a aglomerarii dinainte de check-in este creat pentru a oferi cat mai mult timp pasagerilor in zona de duty-free. Pentru multi pasageri, vacanta incepe chiar din aeroport, asa cum Richard Perks, directorul de cercetare comerciala al companiei Mintel, declara pentru publicatia The Business of Fashion –astazi, unul din zece pasageri europeni sunt hotarati sa faca shopping in magazinele din cadrul aeroporturilor‘. Ceea ce este insa mai interesant este faptul ca multi dintre acesti calatori sunt considerati ca fiind cumparatori premium’. Ei au venituri peste medie, deci sunt o tinta excelenta pentru branduri de lux ce apartin unor corporatii celebre precum LVMH sau Kering, care au in portofoliu marci adorate de fashioniste, ca Celine, Donna Karan, Marc Jacobs, Givenchy, Gucci, Balenciaga, Stella McCartney sau Alexander McQueen.