Andreea Tincu, 35 ani, designer
Asociez anii ‘50 celor trei nume grele din istoria modei: Dior, Balenciaga si Chanel. A fost o perioada extrem de importanta pentru tot ceea ce a insemnat ulterior evolutia modei, iar una dintre aparitiile notabile ale vremii este materialul sintetic. Chanel inventeaza costumul care va cunoaste o longevitate uimitoare, iar rochiile semnate Balenciaga erau considerate haute-couture in acei ani. Era un timp care lasa in urma amintiririle dureroase ale unui razboi mondial , moda fiind si ea tributara schimbarilor aparute.
Pe de o parte sint ani de eleganta desavirsita, nascuti din perioada de frustrari si de saracie pe care o depasise, iar pe de alta parte aparitia rock and roll-ului declanseaza in rindul tinerilor o adevarata revolutie. Apare expresionismul american, urmat de Pop Art, ceea ce va pune New York-ul in centrul lumii artistice, loc detinut anterior de Paris. In decembrie 1953 apare primul Playboy, pe coperta caruia era fotografiata Marilyn Monroe. Toate aceste aspecte care tin de schimbare, de evolutie, sint extrem de importante in munca mea de creatie si nu as avea cum sa nu iubesc acei ani tocmai pentru valul inspirational pe care l-au declansat .
In Romania, moda nu putea sa cunoasca o evolutie similara din cauza regimului comunist. Astfel, in timp ce materialele fine ca matasea in croiuri elaborate, erau definitorii in jurnalele de moda ale vremii, Scinteia promova materialele cit mai rigide si formele banale .
Dior readucea femeilor luxul prin blanuri si bijuterii impecabile. In Romania, daca purtai o haina de blana era un adevarat gest de suicid. Ca sa dau o nota comica acestui aspect, singurul accesoriu occidental pe care il acceptau comunistii fara sa stie era turbanul, deoarece, in conceptia lor, femeile nu mai trebuiau astfel sa mearga la coafor . Vorbind despre accesorii, preferatii mei sint ochelarii „ochi de pisica', reinterpretati excelent in colectiile Prada sau Jeremy Scott.
Mihai Dan Zarug, 30 ani, artizan
Asa cum vad eu lucrurile, anii ‘50 erau o perioada de reconstructie, ororile razboiului trebuiau uitate, societatea trebuia refacuta. Insa asta nu ajungea. Atunci, ca si acum, trebuia o schimbare fundamentala in stilul de viata si o ruptura cu trecutul care a dezamagit. Imaginea care imi vine in minte cel mai des despre perioada aceea este din cinematografia italiana. In Noptile Cabiriei, Federico Fellini descrie cel mai bine, pentru mine, atmosfera acelor ani, cu oameni putin pierduti, pe cale sa-si inventeze un stil de viata complet nou si incercind sa tina pasul cu o societate care se improviza pe masura ce lucrurile avansau.
Muzica, vestimentatia, alimentatia sint expresii ale nevoii acute de schimbare, de renegare a trecutului. Fetele se tundeau mai scurt, ca Audrey Hepburn, pentru ca era practic, purtau incaltari fara tocuri, pentru ca inca din timpul razboiului ele devenisera mult mai active, lucrau si trebuiau sa faca de multe ori munci destinate pina atunci barbatilor (iar tocurile erau un impediment), ascultau o muzica noua, bizara, dar libera si foarte dansanta ca rocknroll-ul, mestecau chewing gum si beau Coca-Cola la fast-food.
Vorbind despre vestimentatie, schimbarea inceputa inca din ‘47 de Christian Dior cu al sau New Look avea sa motiveze multi alti creatori ai vremii sa-si dea friu liber imaginatiei si sa-si materializeze fantasmele cele mai nebanuite legate de silueta feminina. Daca ar fi sa numesc monstrii sacri care m-au marcat pe mine din moda acelor ani, acestia ar fi Cristobal Balenciaga si Hubert de Givenchy. De altfel, de Givenchy se leaga si celalalt exemplu de ani ‘50 formidabili: Audrey Hepburn si freza ei garçonne, echilibrata perfect de vestimentatia foarte feminina.
Page: 1 2