Anul trecut mi-am petrecut ziua intr-un mod inedit: am fost la marsul diversitatii, impreuna cu Ana-Maria, fetita mea, pe atunci in varsta de 7 ani. Nu stiu cat de mult a inteles ea din ce se intampla acolo, dar de un lucru sunt foarte sigura: a fost foarte incantata!
I-au placut muzica, doamnele elegante cu tocuri, atmosfera efervescenta, curcubeul din panza, lung de cativa metri, oamenii cu care mama ei se intalnea si care erau asa de prietenosi, steguletul pe care il flutura entuziasmata si pe care scria 'EGALI', stegulet pe care il pastreaza si acum la ea in camera. N-a inteles prea bine de ce, cand ne indreptam catre statia de metrou, un tanar insotit de prietena lui a interpelat-o pe mama ei si i-a spus ca il agreseaza si ca ar fi mai bine sa le ceara sprijinul jandarmilor ca sa o protejeze. Ana n-a priceput ca era o amenintare, iar eu am preferat sa nu o lamuresc si sa-i stric astfel cheful. Doar ii placuse asa de mult la „Mitingul Curcubeu'!
De atunci, de fiecare data cand trecem cu autobuzul pe langa Arcul de Triumf, toti calatorii stiu ca anul trecut noi doua am fost acolo la Mitingul Curcubeu. Poate va veti intreba de ce nu i-am spus Anei unde am fost si de ce am fost. Am sa va raspund ca va veni cu siguranta si acea vreme. Am vrut doar ca Ana sa se bucure de un moment frumos, sa-i ramana undeva in minte si, cand va fi pregatita, sa-l si inteleaga. Pentru ca eu cred ca putem intelege mai bine lucrurile de care ne apropiem cu inocenta si fara prejudecati, ca si cum le-am cunoaste pentru prima data, exact ca atunci cand suntem copii. Da, recunosc, as vrea ca Ana sa asocieze Mitingul Curcubeu si cu bunatatea si entuziasmul pe care le-a simtit atunci, si pe care sa le traduca apoi in toleranta si normalitate.
Am fost intrebata de unele dintre prietenele mele ce as simti daca, peste ani, Ana ar fi indragostita de o colega, de o prietena, de o femeie. Raspunsul meu este mereu acelasi: sunt mama ei si sunt mereu langa ea sa-i sustin optiunile, oricare ar fi ele. Nu am dreptul sa le judec. Nici pe ale ei si nici pe ale altora. Si sunt sigura ca m-as bucura! E mare lucru sa cunosti dragostea, sa te bucuri de emotiile si de exuberanta cu care vine la pachet. Exista mama (sau familie) care sa nu-si doreasca pentru copilul sau altceva decat fericirea? Si ma mai intreb: exista cineva indreptatit sa decida la ce gen si in ce formula se declina fericirea altcuiva? Eu zic ca nu, desi trei milioane de oameni spun altfel. Stiu insa ca, daca azi sau intr-o alta zi, dupa o ploaie nasprasnica (asa cum au fost cele care au udat Bucurestiul in ultimele zile), ar iesi un curcubeu superb, si eu, si Ana, si multe alte milioane de oameni ne-am uita la el cu aceeasi incantare, cu acelasi entuziasm. Pentru ca e loc sub soare pentru noi toti! Si sub curcubeu!