Miroslava Duma și Ulyana Sergeenko arată că moda e rasistă și rămâne fără scuze

Miroslava Duma și Ulyana Sergeenko fac parte din prima generație de femei din Rusia care au dat tonul fenomenului street style. Acum, tot ele sunt care demonstrează că e ceva profund în neregulă cu moda.

Editorial de Ioana Ulmeanu

Miroslava Duma și Ulyana Sergeenko – le-ai văzut în mii de poze de street style de la începuturile fenomenului și până acum, le-ai admirat resursele financiare, flerul pentru haine și, uneori, chiar și talentul. Miroslava Duma și Ulyana Sergeenko au luat cu asalt scena modei cu ceva timp în urmă și au reușit, cumva, să creeze imperii – Mira Duma cu site-ul său, Buro 24/7, iar Sergeenko cu brand-ul propriu de couture (strecurat în săptămâna dedicată fără să îndeplinească criteriile, dar, hei, cine se mai uită la asta!). Frumoase, admirate, urmărite de cohorte de fotografi, Miroslava Duma și Ulyana Sergeenko au dominat ani de zile Săptămânile Modei cu look-urile lor perfecte. Și, în cele din urmă, s-au pus, nesilite de nimeni, în cea mai ingrată postură. Adică și-au dovedit rasismul, impostura și lipsa de contact cu realitatea. Iar întâmplarea care le are drept protagoniste vorbește mult despre starea modei în ziua de azi.

Pe scurt, Miroslava Duma și Ulyana Sergeenko au avut un schimb de glumițe care s-a întâmplat să devină public; cea din urmă i-a trimis lui Duma o invitație la prezentarea colecției sale couture de la Paris, o cartolină pe care era scrisă de mână o referință „prietenească la o piesă a lui Kanye West, „To my n*ggas in Paris. Miroslava a fotografiat invitația, pe care a postat-o pe Instagram Stories, dezlănțuind o furtună de comentarii negative, legate de folosirea cuvântului „N*gger.

Dimineața, Ulyana Sergeenko, surprinsă de avalanșa de comentarii de pe contul său (inclusiv unul de la Naomi Campbell, supermodelul care a arătat în repetate rânduri că nu are de gând să tolereze nici un fel de rasism, și care a scris „this better not be real, adică „sper că nu e adevărat) a postat ceea ce părea că vrea să fie o scuză.

„M-am trezit de dimineață cu telefonul plin de mesaje insultătoare, precum «meriți tot ce e mai rău», «mori, gunoi alb»… și așa mai departe. M-am născut într-un mic oraș din estul Kazakhstan-ului, fiica mea e pe jumătate armeancă, nu am împărțit niciodată oamenii în albi și negri. Kanye West este unul dintre muzicienii mei preferați, și NP este una dintre piesele mele preferate. Și, da, folosim uneori cuvântul cu N ca să ne strigăm între noi, dar doar atunci când vrem să credem că suntem la fel de cool ca tipii care le cântă. Îmi pare foarte rău dacă am jignit pe cineva. Mira este o prietenă dragă și chiar și faptul că a postat în mod naiv cartolina mea privată pe contul ei de social media arată că nu am avut nici un fel de intenții rele și că nu am realizat care pot fi consecințele. Cu siguranță mi-am învățat lecția și sunt recunoscătoare pentru ea. E destulă furie în lume acum, vă rog, ne putem opri aici?

Răspunsul lui Sergeenko, scris probabil fără ajutorul unui PR, nu a făcut decât să înfurie și mai tare oamenii, pentru că a dovedit cât de nepăsătoare este aceasta și cât de departe este de înțelegerea firească pe care orice adult cu capul pe umeri ar trebui să o aibă față de felul în care merge lumea. Dar cazul Miroslava Duma și Ulyana Sergeenko nu e singura dovadă de lipsă crasă de sensibilitate din lumea modei.

Doar cu câteva săptămâni în urmă un derapaj rasist al mega-retailerului H&M a făcut vâlvă pe internet, cauzând prejudicii mari și admonestări chiar și din partea unor staruri care au lucrat cu H&M. Ca să nu mai vorbim de miile de alte exemple de nepăsare – ca să folosesc un eufemism. Colecția Valentino dedicată Africii, care nu prea a avut modele de culoare, reclamele ridicole, promovând anorexia sau uzul excesiv de retușare (cel mai recent exemplu fiind campania Victoria Beckham), lipsa de diversitate de pe podiumuri, combinată cu o tendință ignorantă spre aproprierea culturală, fashionistele pozând persoane fără adăpost citind Vogue (sau pozând pur și simplu lângă acestea, ca și cum nu ele ar exista sau nu ar fi vizibile), presupusele abuzuri sexuale ale unor Terry Richardson, Bruce Weber sau Mario Testino, fotografi venerați de industrie decenii la rând, toate sunt simptomele unei situații cronice. Moda aleargă după relevanță, neluându-și o pauză să își reconsidere pozițiile într-o lume care se schimbă și în care astfel de lucruri contează din ce în ce mai tare. Pe lângă mijloacele poluante și exploatatoare de producție, care sunt o cu totul altă discuție. Așa se face că moda a ajuns într-un punct în care își demonstrează superficialitatea care i s-a reproșat ani de zile, insistând totuși că este înaintea vremurile sau cel puțin în pas cu ele. Deși, ce e drept, există și numeroase exemple de bune practici și câteva voci din interior care încearcă să se opună curentului.

Dar exemplul de față, care le are în prim plan pe Miroslava Duma și Ulyana Sergeenko, este, din păcate, cel mai des întâlnit. Și foarte elocvent. Pentru că, dincolo de faptul că Duma a găsit de cuviință să posteze online un astfel de mesaj, Sergeenko însăși s-a adâncit și mai tare în eroarea pe care a făcut-o, bifând toate căsuțele ignoraței. Miroslava Duma și Ulyana Sergeenko sunt atât de departe de realitate încât nu înțeleg că în aceeași lume în care trăiesc ele există încă oameni care sunt omorâți de poliție pentru culoarea pielii lor. Care nu știu istoria și semnificația termenului pe care l-au folosit, despre care James Baldwin scria cu foarte mulți ani în urmă:

„Nu noi am inventat The Nigger. Oamenii albi au inventat The Nigger. Am știut asta de când avem 17 ani, că ce numeați voi nu eram eu și că lucrul de care vă era frică nu eram eu. Trebuia să fie altceva. Voi l-ați inventat și trebuie că era ceva de care vouă vă era frică. M-ați investit cu acest lucru. Dacă așa este, indiferent ce mi-ați făcut, pot să vă spun asta și o spun serios: întotdeauna am știut că eu nu sunt The Nigger, și asta e parte din agonie. Dar dacă eu nu sunt The Nigger și este adevărat că voi l-ați inventat, atunci nu eu sunt victima aici. Știu să deosebesc lucrurile unul de altul și cel mai important lucru de știut în viață e care sunt lucrurile cele mai rele. Dar voi păreți să credeți că The Nigger este necesar. Dar dacă nu îmi este necesar mie, trebuie că vă este necesar vouă. Așa că vă dau problema înapoi. Voi sunteți The Nigger, nu sunt eu.

Și:

„Ce încerc să sugerez este că termenii în care oamenii vorbesc despre the Negro problem nu au nimic de-a face cu ființele umane. Pare să existe, din partea unui număr foarte mare de oameni din America, presupunerea că Negroes sunt fie sfinți, fie diavoli, că termenul Negro descrie ceva, și nu o face. Nu există the Negro, dar există un băiat, un bărbat sau o femeie, care pot fi maro, sau albi, sau verzi, sau oricum. Dar când spui the Negro problem, creezi acest uriaș monolit, și sub zidurile lui sunt viețile a milioane de oameni care sunt distruse pentru că tu vrei să folosești o abstracție.

Și când Sergeenko spune că folosește termenul ca să simtă că este parte din 'the cool crowd, precum Kanye West și alți artiști pe care îi admiră, care îl folosesc din interior, ca o formă de re-apropriere a unui cuvânt încărcat cu o istorie atât de dureroasă, se vede că habar nu are nici de diviziunile pe care le naște utilizarea lui chiar și în comunitate, atât de elocvent pusă în vorbe de Maya Angelou. „Cuvântul cu N a fost creat ca să le ia oamenilor umanitatea., spunea ea. „Când văd o sticluță de la farmacie și văd literele POISON pe ea, și un craniu cu oase, atunci știu că ce conține acea sticlă este otravă. Nu sticla, ci conținutul ei. Dacă pun conținutul acela într-un cristal de Bavaria, tot otravă este. Este doar o idee despre cum cuvintele sunt lucruri.

Și cuvintele sunt doar primele lucruri cu care industria modei ar trebui să fie mai responsabilă. Și apoi, mai sunt încă foarte multe altele.