Miros, mărime la pantofi?! Criterii surprizătoare în funcție de care ne alegem partenerii de cuplu

Când vine vorba să ne alegem partenerii pentru o relație de lungă durată parcă avem în spate un tipar bine stabilit. Ce îl determină e cu adevărat uimitor.

Miros, mărime la pantofi?! Criterii surprizătoare în funcție de care ne alegem partenerii de cuplu

Nu, nu ne alegem partenerii de cuplu la întâmplare. Uneori avem senzația că ne-am căsătorit cu tatăl nostru cel distant și rece sau cu mama noastră cea critică care ne impunea standarde extrem de înalte. Pe lângă componenta aceasta psihologică este și cea presetată de Natură. Suntem atrase de masculii alfa, dominatori și puternici, care au gene valoroase de transmis puiuților de om. Cu toate astea, tindem să îi creștem lângă niște bărbați mai puțin alfa, care sunt buni, grijulii, înțelegători și creează un spațiu de siguranță emoțională. Ceea ce alfa nu prea știe sau poate să ofere. Acestor elemente li se adaugă și altele, evidențiate de studii, la care probabil nu te-ai fi gândit niciodată.

Gestică bogată

Știm deja că în ceea ce privește comunicarea avem partea verbală – cuvintele, dar și cea nonverbală compusă din gesturi, mimică, tonalitatea vocii ce creionează în jur de 60-70% din comunicare. Ca atare nici nu e de mirare că tindem să fim mai atrași de oamenii expresivi, care au un limbaj nonverbal cât se poate de bogat. Ce ni se pare irezistibilă? O față zâmbitoare. De ce fugim? De expresiile plictisite, agresive, încruntate. Nicio surpriză aici.

Similarități și caracteristici fizice

Nu ai văzut cupluri despre care puteai să juri că cei doi sunt frați sau cel puțin verișori? Simetria facială declanșează atracția, alături de trăsături fizice comune. Ca să fie tabloul și mai interesant alegem parteneri care seamănă nu doar la nivel de comportament și caracter cu părinții noștri, ci și fizic. Lungimea părului este un alt element semnificativ pentru bărbați, ei preferând mai ales femeile cu părul lung. Suntem pretențioși? Da! Cei care știu că au un fizic plăcut sunt extrem de riguroși și pretențioși legat de partenerul dorit. Iar ca regulă generală, intrăm în relații cu oameni care se află pe același palier cu noi în ceea ce privește frumusețea.

Posesorii de animale…

… sunt parteneri de cuplu mai dezirabili. Probabil că mintea noastră consideră pisica ori cățelul un antrenament de îngrijire pentru un viitor copil, și, mai mult, dai dovadă de bunătate, generozitate, atenție etc. Poate fi vorba de și ceva altruism la mijloc. Ajuți un animăluț de pe stradă sau de la ecarisaj, iar dacă asta vine împreună cu ceva voluntariat sau susținere financiară a căminelor de bătrâni sau de copii… mixul e mai mult decât impresionant.

Mirosul

Industria parfumurilor nu era atât de înfloritoare de secole dacă mirosul nu e o componentă esențială în atracție. Pe scurt, femeile preferă la bărbați aromele lemnoase și de mosc, iar bărbății vor să adulmece pe pielea partenerelor note care îi duc cu gândul la… prăjituri.

Mărimea la pantof…

… ne duce din nou în zona de mascul alfa și iluzia protecției. Când îți dorești, cel puțin în teorie, un bărbat înalt și puternic, în mod firesc aceasta poartă la picior o mărime mare. Dar cum el nu asigură stabilitate emoțională, migrăm în zona mărime medie a pantofilor.

Citește și:

Te gândești că e vina ta? Ce împiedică un bărbat să se implice emoțional

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle