Ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat o nouă Ordonanță Militară. Care sunt noile măsuri

În urmă cu puțin timp, Marcel Vela a prezentat prevederile unei noi ordonanțe militare.

Ministrul de Interne Marcel Vela a susținut în urmă cu puțin timp o conferință de presă la sediul Ministerului Afacerilor de Interne în care a anunțat o nouă Ordonanță Militară. Este a zecea Ordonanță Militară de când România a intrat oficial pe data de 16 martie în stare de urgență și pe 14 aprilie s-a prelungit cu încă o lună. 


Ordonanța Militară numărul 10. Principalele măsuri

Potrivit Libertatea, indiferent de intervalul orar, persoanele de peste 65 de ani pot ieși din casă pentru: deplasare în interes profesional, dacă au nevoie de asistență medicală care nu poate fi amânată, folosind mijloace de transport publice sau proprii, pentru activități agricole sau se pot deplasa pentru comercializarea produselor agro-alimentare.

Persoanele de peste 65 de ani pot ieși din casă în intervalele 7.00 – 11.00 și 19.00-22.00, pentru cumpărături sau pentru alte motive justificate, precum îngrijirea unui minor sau a unei alte persoane vârstnice, ori pentru activități fizice sau pentru nevoile animalelor de companie. Măsurile se aplică după publicarea Ordonanţei în Monitorul Oficial.


Operatorii economici trebuie să asigure accesul prioritar al persoanelor de peste 65 de ani în cele două intervale.

Se va prelungi suspendarea zborurilor către și dinspre Spania pentru încă 14 zile începând de mâine, 28 aprilie.

Se va prelungi suspendarea zborurilor și spre și dinspre Marea Britanie, Austria, Belgia, SUA, Turcia și Iran pentru 13 zile începând cu data de 2 mai.

Se va prelungi suspendarea zborurilor și spre și dinspre Italia până în 14 mai.

Președintele Klaus Iohannis a dat astăzi o declarație despre ce se va întâmpla cu anul școlar în curs, după o consultare. Acesta a spus că a urmărit cu atenție subiectul și că a observat inclusiv ce s-a întâmplat acolo unde anumite țări au decis să redeschidă școlile. „Am dorit să aflăm ce se întâmplă acolo unde s-au deschis experimental școlile, avem un exemplu din Franța, și experimentul nu a decurs foarte bine. După puține zile, zeci de elevi au fost testați pozitiv și mai mulți dascăli au ajuns la terapie intensivă', a spus Klaus Iohannis.


„S-a decis astăzi ca pentru majoritatea elevilor în acest an, grădinițele, școlile și universitățile să nu se mai redeschidă. Nu se va întoarce elevul, fizic, la cursuri. Anul școlar se va termina pe 12 iunie, până atunci vor continua forma de învățământ la distanță și elevii vor avea mediile încheiate cu notele pe care le au acum. În cazuri excepționale se mai poate face o evaluare suplimentară.'

Citește și:
Raed Arafat: cum va arăta perioada de după 15 mai și de ce nu trebuie să ne așteptăm la revenirea vieții de dinainte de pandemie

Foto: Libertatea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle