Minimalism vs. Sustenabilitate

Contrar aparențelor, minimalismul nu e sinonim cu sustenabilitatea. Datorită lui Marie Kondo, autoarea japoneză devenită o senzație, ne schimbăm modul în care ne raportăm la posesiile noastre, iar asta e OK. Însă, dincolo de preocuparea de a exista într-o atmosferă zen, pentru că e atât de șic, ar trebui să ne întrebăm cum să trăim mai sustenabil.

Lucrurile de care te înconjori îți inspiră bucurie? Îți sunt utile? Sau te fac să te simți vinovată că, la un moment dat, ai cumpărat din impuls sau n-ai returnat hainele comandate online, care nu erau chiar măsura ta? Te înconjori de suveniruri pe care ai și uitat de pe unde le-ai adunat? Iată întrebările pe care ni le punem odată cu popularizarea show-ului Netflix Tidying Up, în care celebrul guru japonez al organizării, Marie Kondo, ajută muritorii de rând să-și decongestioneze casa. Implicit și viața.

Filosofia ei de lifestyle, care până acum se adresa unei nișe (a celor care i-au citit bestseller-ul pe aceeași temă, lansat în 2011) a ajuns în casele cinefililor, și suntem mulți. Ordonarea, arta îndepărtării lucrurilor inutile, este un micro-trend de lifestyle popular în special la millennials (deși a existat cumva mereu, sub numele de „curățenie de primăvară” sau intenții similare). Și, bineînțeles, oferă o emoție eliberatoare!

Cercetătorii de la Universitatea de Neuroștiință Princeton au condus un studiu publicat în The Journal of Neuroscience prin care au demonstrat că, atunci când mediul tău e dezordonat, haosul limitează abilitatea creierului de a procesa informație, pentru că lucrurile din jurul tău concurează pentru atenție în același mod în care o pisică se mângâie de laptop când încerci să te concentrezi sau cum te poate stresa un câine să-l scoți la plimbare. Minimalismul, însă, s-a impus ca macro-trend (de design și lifestyle) și vine atât dinspre Japonia, cât și dinspre Scandinavia, cu premise similare.

Chiar acum mă bântuie niște imagini care au fost virale, despre obsesia Japoniei pentru minimalism. Un dormitor doar cu o saltea. O sufragerie goală, decorată doar cu o plantă, în mijlocul căreia un băiat în poziția lotus scria la un Mac. Probabil planta și laptop-ul îi aduceau bucurie. O linguriță solitară. Periuță și pastă de dinți. Același băiat care făcea curat pe toată suprafața casei doar cu șervețele dezinfectante. Întrebarea mea este… unde punea pachetul cu șervețele atunci când termina curățenia? Pentru că eu nu am zărit nici o variantă. Nici măcar sub pat nu avea cum, pentru că, după cum am menționat, avea doar o saltea. Înțelegi ce zic? La un moment dat, când vizionam apartamente, am văzut multe clădiri noi, locuri superbe, finisate, geamuri mari, totul seren și, oh, atât de minimalist! Însă complet lipsite de spații de depozitare. Și mă întrebam: oare viitorii locatari unde-și vor ține aspiratorul, mopul, detergenții etc.? OK, poate vor apela la firme de curățenie – m-am gândit atunci. Dar acum, când trec pe lângă aceleași balcoane, văd toate aceste lucruri în bătaia vântului și a ploii, pe terase. Chiar mi se întâmplă câteodată noaptea, dacă e furtună, să îmi bată în geamul de la dormitor o coada lungă de mătură, ieșită printre gratiile balconului vecin. Nu i-am spus nimic vecinei (norvegiană, adeptă a minimalismului nordic), pentru că m-am obișnuit.

Minimalismul, deși e extrem de seducător în pozele de pe Pinterest, pe termen lung se dovedește a fi un concept utopic. Iar asta explică și popularitatea lui Marie Kondo: filosofia ei ne ajută să aplicăm minimalismul într-un mod accesibil, care poate fi personalizat pentru fiecare familie/stil de viață/casă. În fața unui decor cu câteva plante dispuse simetric, ea ne povestește că trebuie să păstrăm în viața noastră doar lucrurile care ne sunt utile, care ne aduc bucurie sau care au o valoare sentimentală deosebită. Ne învață să nu colecționăm obiecte inutile doar de dragul de a deține, dar totuși să le mulțumim pentru lecțiile pe care ni le-au oferit înainte să ne descotorosim de ele. Practic, japoneza a educat o lume întreagă să se raporteze într-un mod diferit, mai sănătos, la posesiile sale.

În ianuarie, când s-a lansat show-ul (cu dedicație, probabil, pentru toți cei care își schimbă viața la început de an), eu tocmai eram în mijlocul unei trieri. Și, recunosc, Tidying Up m-a pus pe gânduri. De exemplu, am o pereche superbă de patine care îmi aduc bucurie multă când le privesc și le ating, doar că nu le-am purtat deloc până acum (îmi place să patinez, doar că n-a fost deloc o prioritate în ultimii cinci ani). Apoi, de vreo doi ani de zile, colecționez cu răbdare elementele picnicului visurilor mele. Mai întâi am găsit fața de masă, apoi, la ceva vreme, am descoperit paharele perfecte de plastic pentru prosecco și vin. Iar într-un magazin de decorațiuni din New York, am găsit farfuriile ideale (sunt superbe, ca brodate, nici nu zici că ar fi de plastic, deci m-am cărat cu ele peste Ocean). Mă rog, cred că nu-mi mai lipsește nimic. Doar că nu am făcut nici un picnic în aer liber, de atunci și până acum. Dacă i-aș spune această poveste halucinantă lui Marie Kondo, fie ar râde isteric (așa cum procedează prietenele mele), fie și-ar deconspira obsesia compulsivă și mi-ar da cu ele în cap. Însă i-aș spune că decizia mea de a le păstra respectă criteriul ei: „Înconjoară-te de lucruri pentru persoana care îți dorești să fii, nu pentru cea care ai fost”. Da. Se pare că îmi doresc să fiu o persoană care merge la patinoar și la picnicuri. Doar că nu sunt.

Pe de altă parte, am o geacă pe care o port doar în caz de viscol extrem. Asta nu s-a mai întâmplat de ani buni, iar unul dintre modurile prin care Marie Kondo convinge oamenii să renunțe la lucruri (pe lângă ochii de căprioară, bretonul impecabil și zâmbetul plin de entuziasm) este întrebarea: „De când n-ai mai purtat aceasta haină?!”. Și probabil ar funcționa și la mine, iar la următorul viscol ar trebui să-mi cumpăr alta. Așa cum cumpărăm lucruri din impuls, fix la fel de impulsiv suntem în stare să ne și debarasăm de ele, tot pe criterii emoționale. Iar renunțarea la lucruri în masă poate instiga la consumerism. Deși rezonabile și foarte frumos împachetate, regulile gurului nu se aplică 100% atunci când vrei să trăiești sustenabil și să consumi mai puțin. Apropo de împachetat: știi că guru ne sfătuiește să ordonăm lucrurile frumos, ca pe niște origami, și să le depozităm în cutii? Ei bine, trebuie să-ți spun că KonMari, compania fondată de Kondo, a lansat pe piață un set de trei cutii numite Hikidashi (de la japonezul „a scoate din”) care sunt făcute pentru a încăpea în dulapuri și sertare și pentru a te ajuta să-ți organizezi lucrurile. Și că prețul unui set e de 89 de dolari.

Create de Cecylia Ferrandon, care a lucrat ca Head of Packaging Materials la Apple (și, da, cutiile Apple sunt senzaționale) timp de opt ani, până să devină vicepreședinta companiei KonMari, cutiile sunt din materiale reciclabile, deoarece Kondo urăște organizatoarele din plastic. Și arată divin! Aproape că m-ar tenta și pe mine vreo două Hikidashi, dacă nu aș considera că sertarele nu sunt altceva decât un „a scoate din” mai mare. Sau dacă nu mi-ar plăcea să-mi știu hainele pe umerașe, pentru a nu se șifona și pentru a mă asigura că nu uit de existența lor. Setul de trei cutii este prima lansare KonMari și se estimează că brand-ul de lifestyle va valora 11,8 miliarde de dolari până în 2021. Iar constatarea asta nu-mi inspiră bucurie. Am senzația că cineva cu atâta influență în lifestyle la nivel global putea să se mulțumească cu succesul cărții și al show-ului, că ar fi putut să se implice mai mult în educarea spre sustenabilitate și ecologie, nu să ne îmbie la consumerism – faptul că aceste cutii sunt reciclabile nu e suficient.

În special pentru că filosofia de lifestyle a lui Kondo a devenit un cult. Cum spuneam, show-ul Tidying Up s-a lansat în ianuarie, când toate lumea vrea să-și facă ordine în viață, și după decembrie, luna în care lumea consumă în disperare. În urma acestor circumstanțe, de exemplu, în Australia s-a donat atât de mult încât organizațiile caritabile și magazinele second-hand nu mai pot primi donații. Magazinele de profil sunt oricum pline de haine fast fashion de calitate slabă, pe care nu le pot vinde. Sustainability Victoria (organizație guvernamentală pentru sprijinirea mediului din Australia) i-a încurajat pe toți adepții lui Marie Kondo să recicleze ei înșiși bunurile, deoarece altfel vor împânzi terenuri vaste cu gunoi. Pentru că lucrurile nu dispar odată ce le-ai mulțumit pentru lecția învățată. Organizația guvernamentală a sugerat australienilor, alături de sfaturile lui Kondo, că atunci când se raportează la lucruri, ei ar trebui să le refolosească, să le recicleze, să le respecte și mai ales să reducă consumul.

Mă întreb câți dintre noi se gândesc, atunci când renunțăm la un tricou ieftin pe criteriul că nu mai e trendy, cine l-a croit și l-a cusut pentru câtiva cenți. Câți ani are persoana respectivă și câte ore a muncit în acea zi? Câți litri de apă au fost necesari pentru a uda bumbacul din acea textilă și pentru a o prelucra ulterior? Sau că noi consumăm apa potabilă (1% din apa de pe Planetă) într-o rată alarmantă, ca și cum nu se va termina niciodată, iar peste câteva zeci de ani o vom primi cu porția (acesta este un fapt)? Câtă energie electrică au consumat utilajele? Cât petrol s-a ars pentru transport?

Sunt convinsă că, în chiar decursul vieții noastre, vom asista la fenomene grave cauzate de încălzirea globală, care ne-a călcat de mult pragul și deja s-a instalat în sufragerie. Și atunci insist. Oare cât plastic s-a folosit pentru ambalarea tricoului? În fiecare minut, echivalentul unui camion de plastic e deversat în Ocean. Acesta distruge viața marină și ajunge înapoi la noi, în farfuriile instagramabile cu fructe de mare. Și iată că așa ne tăiem singuri creanga de sub picioare. Când realizezi care e de fapt prețul unui tricou, atunci înțelegi că, în loc să-i mulțumești și să-i zici la revedere, cum ne sfătuiește Kondo, poate ar trebui să-l afișezi pe social media de zeci de ori în contexte diferite, pentru a oferi un exemplu – asta ar fi o reacție sănătoasă la trend-ul show-off-ului de pe Instagram. Sustenabilitatea e singura tendință de care ar trebui să ținem cont în situația actuală, pe care încercăm să o ignorăm zi de zi. Hai să cumpărăm mai puțin. Să consumăm mai puțin. Să folosim ce avem. Să reciclăm.

Încerc să fac toate aceste lucruri. Nu știu în ce măsură reușesc, dar mi-am jurat că voi ajunge la multe picnicuri, să-mi pot justifica tot acel plastic colecționat metodic. Metoda Marie Kondo funcționează, ne ordonează viața. Însă schimbarea modului în care consumăm poate contribui la ordonarea lumii. Mă întreb: dacă Marie Kondo ar oferi Terrei acest serviciu de ordonare, epurare, zenificare… oare am mai fi pe aici?!