Milenialii, anxietatea și tehnologia

ellede Ruxandra Marin

Care e primul lucru pe care îl faci dimineața?

Dacă ai răspuns „imi verific telefonul’ atunci nu ești nici pe departe singura. Iar dacă ai răspuns altceva, atunci poate nu ești în totalitate sinceră.


Un articol publicat recent în ediția australiană a revistei Vogue a analizat legătura dintre mileniali și anxietate și a ajuns la concluzia că această generație este mai afectată de anxietate din cauza familiarității și dependenței de tehnologie și de tot ce înseamnă digital. Milenialii sunt acele persoane născute, conform demografilor, între anii 1980 și 1995. Acești ani coincid cu începutul revoluției digitale – milenialii sunt născuți, deci, într-o lume care trece printr-o schimbare uriașă, o lume deocamdată pierdută în printre ramificațiile infinite ale rețelei web și printre nesfârșite linii de cod.


Ca o milenială eu însămi, deși aș spune că mă aflu mai degrabă la graniță, fiind un hibrid între mileniali și generația Z (care o îi urmează), născută în 1993, nu pot să condamn progresul tehnologiei și mi s-ar părea foarte nedrept dacă cineva ar face-o. Tehnologia ne-a adus atât de departe în ultimii ani, și ne va duce mult mai mult de atât, printre stele și galaxii (iar asta nu este deloc o metaforă!). Cu toate acestea, nu strică niciodată să fim conștienți și de efectele dăunătoare pe care le are asupra sănătății noastre, atât fizice cât mai ales psihice.

Anxietatea a existat dintotdeauna, așa cum scrie și autoarea articolului publicat în Vogue, însă în ultimul timp această afecțiune mentală care se manifestă printr-o frică irațională ce te blochează și îți schimbă cursul normal al vieții, a fost observată din ce în ce mai des și la persoane din ce în ce mai tinere.

Inevitabil, ea este legată de tehnologie. Adolescenții nu mai comunică față în față și nici măcar vorbit, la telefon – majoritatea preferă mesajele scrise în locul unei convorbiri și confundă asta cu comunicarea reală. Legăturile dintre oameni, conexiunile care se fac la nivel inconștient atunci când suntem aproape unii de alții, când ne observăm gesturile sau expresiile faciale, dispar din ce în ce mai mult. Progresul tehnologic are un preț de plătit.


Destule seriale, filme sau cărți populare la momentul actual explorează tocmai asta: efectele dăunătoare pe care le are tehnologia asupra noastră și viitorul sumbru care se prevede într-o lume acaparată complet de ea. „Black Mirror’ este unul dintre ele și este, pe cât de fascinant, pe atât de înfricoșător. Dacă vrei să îți faci o idee despre „ce ar putea să fie’ sau, mai bine zis, „ce va fi’ într-un viitor apropiat, trebuie să urmărești măcar un episod. Fără să îți dau spoilere, îți voi spune că primul episod din sezonul 3 explorează cultul like-urilor și al aprecierii și judecăților virtuale, fără să mai cunoști neapărat o persoană în realitate.


Da, tehnologia poate fi copleșitoare, poate crea dependența (și a făcut-o deja), dar asta nu este în niciun caz o pledoarie împotriva progresului. Cel mai bun lucru pe care îl putem face, noi, milenialii, pentru a gestiona anxietatea și tulburările care vin o dată cu schimbările și tranziția către un viitor din ce în ce mai digitalizat este să găsim timp să ne deconectăm.

Citeste si:
5 lucruri de stiut daca vrei sa muncesti intr-un domeniu creativ

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle