Chiar daca e tentant sa incep acest articol cu o fraza mestesugita care sa contina cuvintele „Transilvania‘, „conte‘ si „castel’, prefer sa ma abtin. Asta nu numai pentru ca ar fi un cliseu atit de uzat, ci si pentru ca daca cineva ar alege sa petreaca citeva zile la Miclosoara, intr-una din casele contelui Kálnoky, avind in minte o aventura bramstokeriana, ar putea fi destul de dezamagit, odata ajuns acolo.
Despre Miclosoara am auzit pentru prima data, in mod paradoxal, de la o jurnalista irlandeza pe care am intilnit-o la un eveniment de fashion in Istanbul. Cind a auzit ca sint românca, mi-a spus ca urmeaza sa faca o excursie in România, pentru a vizita doua locuri despre care auzise multe povesti frumoase. Unul dintre aceste locuri era Miclosoara, un sat fermecator din judetul Covasna, unde un conte care s-a intors pe meleagurile strabunilor sai a restaurat niste case vechi si practica un eco-turism extrem de interesant.
Dupa trei saptamini de la aceasta discutie, Deirdre m-a sunat sa-mi spuna ca excursia ei in Romania s-a incheiat, ca a fost fantastic, ca are citeva ore de petrecut in Bucuresti pina la decolarea avionului si ca abia asteapta sa-mi povesteasca ce a vazut. Ne-am intilnit pret de o cafea si-un suc, timp in care noua mea prietena mi-a vorbit plina de entuziasm despre Miclosoara, despre viata la tara, despre vaci si oi, despre plimbari cu caruta pe dealuri pline de flori, bucate minunate, pasari rare si oameni care-si duc viata aproape la fel ca strabunicii lor. Hmm… M-am gindit atunci ca occidentalii (bietii de ei) se entuziasmeaza prea usor la lucruri care pentru noi nu sint atit de inedite. Dar cum si eu ma numar printre cei care au, macar din cind in cind, reverii pastorale, mi-am promis ca intr-o buna zi voi vizita acest sat care pare, cel putin in ochii strainilor, desprins direct din povestile fratilor Grimm.