Mic ghid de nepasare (de Mihaela Radulescu)

Adunind informatiile, relatarile, studiile, fisele medicale si amintirile multor cetateni ai tarii noastre, putem deduce ca cele mai strasnice motive de stres, depresie, nervi, boala, imbatrinire prematura si ciufutenie sint reactiile noastre la tot ce se petrece in jur, in zilele, numite generic, proaste. Zen-ul, seninatatea, calmul, toleranta par a se distanta tot mai mult de noi, dar nu pentru ca ni le-ar confisca cineva, ci pentru ca ele o rup la fuga din fata mitocaniei, a aberatiilor sociale si comportamentale, de frica sa nu-si strice reputatia.

Insirarea ca pe fringhia de rufe a oamenilor si situatiilor care ne agreseaza, zilnic e ca spalatul pe dinti: nu se poate executa cu periuta altuia, e o treaba personala si devine un automatism, la cei care inca mai pretuiesc zimbetul si igiena. Cum cele mai multe nenorociri care ne tulbura linistea se petrec din lipsa de educatie a participantilor, poate ca ar fi mai indicata scrierea unui ghid de comportament. Dar pina si amarita de logica s-a lasat pagubasa si nu mai intervine in creiere deja infestate, lasindu-i pe ceilalti participanti, aia nauciti si scirbiti, sa consume infringerea, neputinta si alte „delicatese' moderne.

De aceea mi s-a parut mai potrivita abordarea pasiva, care nu se pupa cu luarea de atitudine, ci se imbratiseaza strins si des cu lehamitea, cu inchiderea usii si a ferestrelor, ba chiar a ochilor si a urechilor. Unul scuipa cu flegme laborios fabricate, altul injura pe baza de arbore genealogic, un trecator miroase a transpiratie, una iti arata fundul pe centura, o vedeta iti zbiara din televizor, unul scrie despre tine ca esti asa si pe dincolo, altul injura orice om cunoscut, doar ca sa fie si el mai cunoscut, o mama-si bate copilul pe strada, un sot isi bate nevasta sub privirile copiilor, unul isi suge dintii si altul se scobeste minutios in nas, un „om de televiziune' conjuga locutiunea verbala „a face caca' pe un post TV si cind schimbi canalul vezi ca se poate si mai rau, sofe­rul te claxoneaza cind esti pe trecerea de pietoni si functionarul te ajuta sa-ti reformulezi intreaga parere despre inteligenta ta, dintr-odata indoielnica, colegul de iarba-verde vrea picnic cu manele si rigiituri, iar ospatarul se incrunta cind ii mai ceri o data ce n-ai primit, o ambasada nu-ti da viza, o institutie publica te ignora, tu n-ai drepturi, ei n-au legi… si asa mai departe, dar din ce in ce mai aproape de noi, de copiii nostri, de sufletul nostru, de mintea noastra, tulburate atit de absurd.

Ne inchidem in cercuri de prieteni si familie din ce in ce mai mici, ne cumparam casti ca sa ascultam muzica sau audiobook-uri, ne facem vacantele tot mai departe, ne simtim tot mai nepotriviti in decor, in societate, in tara, pe strada, pe scara blocului, citim, vedem filme in loc de emisiuni, facem sport, in loc de gratare, plimbam ciini sau incercam bicicleta, dar nu scapam de puterea LOR. Oare e doar pentru ca sint mai multi si mai hotariti sa nu se schimbe sau pentru ca noi nu mai avem niciun dram de vointa sa luptam cu ei, sa le aratam ce frumoasa e viata pe malul opus nesimtirii, mitocaniei, injuraturilor, vulgaritatii, prostiei, rautatii?

Deja am etalat citeva practici de care ne-am agatat toti, cu speranta ca ne e mai bine in lumea noastra, dar cit de mult ne putem proteja, cit de sigur ne putem creste copiii, cit de omogen va deveni amestecul dintre bine si rau sau cit de paroxistic va deveni santul dintre ele?! Linistea pe care ne-o putem construi, chiar daca pentru ea trebu­ie mai intii sa ridicam ziduri, e importanta, e vitala pentru sanatatea noastra, inainte de orice alt argument.

Orice criza de nervi, orice incercare de corectare a greselii altora te poate lasa cu traume, dureri, boli si incapacitatea de a performa onorabil in preocupa­rile tale. N-as fi invocat egoismul, dar am simtit ca ma pot baza pe lipsa lui de nuante. N-as fi abordat nepasarea, dar mi-a fost de atitea ori umar de nadejde. N-as fi bagat ignorarea la inaintare, dar am observat ca se descurca mult mai bine in rezolvarea situatiilor de criza. A evita contextul nepotrivit a devenit un sport de performanta pentru oamenii normali. A frecventa numai anumite puncte de interes dintr-o lista sociala vasta a capatat aproape acuratetea GPS-ului – putini se mai abat de la traseu, poate doar din greseala…

Nu m-as mira sa dezvoltam curind abilitati aproape paranormale de a nu mai vedea ce nu ne place, de a nu mai auzi ce ne irita, de a nu mai raspunde celor care vorbesc cu noi, de parca nu le-am mai intelege limba. Nu m-as mira sa raspundem cu zimbete la injuraturi si sa ne apucam sa stringem gunoaiele aruncate de mitocanul din fata sau sa ne cerem scuze cind sintem agresati. Am putea chiar sa mergem sa-l pupam zgomotos pe obraz si sa-l mingiiem pe crestet pe orice cetatean care a gresit fundamental fata de noi.

Am parea nebuni, dar mirarea lor ar fi si mai mare. Am putea zimbi continuu, ca si cum fata noastra n-ar mai sti sa se incrunte si nici ochii nostri sa plinga, ba chiar ne-am putea reduce la niste fiinte cu putine pareri despre altii, cu si mai putine initiative si cu vagi, aproape nevazute incercari de reabilitare a bunului simt sau a ratatului simt al masurii.

Stiu, de ceva vreme, eu vin doar in vizita in tara din povestea asta. Dar, cind ai cu ce sa compari, anumite lucruri, situatii, fiinte pierd mai mult la scorul final… Cind citesc paginile acestei reviste, de exemplu, simt ca am poposit intr-o lume normala, preocupata de frumos si de interesant, de oameni care au atitea in comun si care conjuga atit de firesc verbele „a cunoaste', „a evolua', „a vedea', „a citi'. Poate ca asta e solutia: sa frecventam tot mai multe lumi sigure, in care sa ne regasim, sa ne intregim si sa ne intremam dupa intemperiile sociale la care sintem supusi, atit de fara voia noastra…

Onorariul pentru acest articol este donat pentru ingriji­rea copiilor de la Hospice – Casa Sperantei din Brasov.

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK