S-a spus despre ei ca arata ca „o rasa de ingeri pre-puberi”. Nu au deloc par pe corp si le place sa danseze la bara, cam ca Britney. Jurnalistii sint de parere ca e vorba de un nou fenomen masculin si de un nou capitol in romanul-fluviu al inversarii rolurilor dintre sexe.
Ii vedeti la sala de fitness. Baieti care arata ca Supermani gelati si care profita de orice ocazie pentru a se admira in oglinda. Pot face orice efort, pot sa transpire din greu sau sa ridice toate greutatile, dar freza le ramine impecabila si tinuta deloc sifonata. Ii vedeti prin cafenele. Barbati in costume peste tricouri sport, cu o alura atit de meticulos mentinuta, incit e absolut clar ca au abonament la sala si ca il folosesc. Fiecare detaliu e la locul lui. Si cum toate acestea trebuiau sa poarte un nume, li s-a spus „smoothie'.
Cine l-a inventat?
Exista o bransa rasfatata de jurnalisti care isi spun, pretentios, antropologi postmoderni ai culturii pop. Slujba lor e sa examineze tot ce-i mai frivol, sa puna etichete si sa dea definitii. Sa inventeze buzz-word-uri, adica acele cuvinte care sa faca voga. Si mai sint si platiti pentru asta (chiar foarte bine). De cind Mark Simpson a bulversat lexiconul modern cu infamul „metrosexual', un puhoi de alti confrati au inceput sa se dea de ceasul mortii pentru a veni cu ceva echivalent, cu un cuvint care sa descrie fenomenele inexplicabile intimplate la granita mereu in miscare dintre sexe.
Heather Havrilesky, de la revista on-line Salon, pretinde, de curind, ca a mai gasit unul: „smoothie' (cea mai apropiata traducere in romaneste ar fi „velinul'). Adica versiunea moderna a unui Adonis, o specie de mascul care se epileaza cu ceara pe piept si care munceste mult mai trudit la templul personal decit metrosexualul. Potrivit ei, aceasta miscare a pornit din provincia americana, unde decenii de boy band-uri si de reclame la produse de par au infiltrat intr-asa o masura pinza freatica pop-culturala, incit tinerii au capatat obsesia igienei personale si un comportament flamboaiant, odata asociat cu stilul de viata gay.
Havrilesky citeaza o serie de emisiuni si de reality show-uri americane (Strip Search, Kept), in care barbatii nu numai ca arata uniform de curat, dar trupurile lor imaculate au fost epurate de orice fir de par. Felul lor de a se manifesta variaza intre strident, afectat, exhibitionist sau „madonnesc'.
Jurnalista se intreaba: sa fie aceasta o noua schimbare in definitia masculinitatii? Pentru ca, mai nou, pina si colegiile americane arata ca uriase cluburi gay in aer liber.
Aceasta vasta miscare cu heterosexuali luciosi o copleseste pe cea „metrosexuala'. In timp ce metrosexualul cheltuieste mult pe accesorii hip, isi tine colectia de CD-uri in ordine alfabetica si are o mare varietate de plante in casa, „velinul' e nitel diferit. Nu locuieste neaparat in marile orase. Interesul sau pentru moda nu se reduce doar la pastrarea aparentelor, ci e mai profund si mai sincer. Velinul nu cheltuieste o avere doar pe imbracaminte, ci si pe spray-uri autobronzante, ore de bodybuilding, cursuri de dans si, mai ales, de strip-tease. Ar putea fi bastardul dintre New Kids on the Block si Britney Spears.
Havrilesky se intreaba daca e vorba de o noua si cu mult mai flexibila forma de masculinitate, mai salbatica si mai libera, care nu se teme sa para gay (Beckham e citat ca simbol atit pentru metrosexual, cit si pentru velin).
Evident ca acest articol „bomba' a stirnit nesfirsite polemici si acuze. Ce dovada mai buna ca avem de-a face cu o noua stampila cu mari sanse sa intre in constientul colectiv? Si mai previzibil, multi au venit cu propria lor teorie.
Revolta impotriva stereotipurilor
Reprezentantii sexului tare s-au saturat sa fie catalogati drept macho furiosi, capabili doar de sentimente primare ca minia sau dezgustul. Ei incearca sa redefineasca ce anume inseamna sa fii barbat si sa demonstreze ca au o viata interioara mult mai bogata si mai nuantata. Asadar, experimenteaza tot felul de lucruri, incercind sa gaseasca echilibrul intre partea lor masculina si cea feminina (pe care nu le e rusine s-o exploreze).
Heterosexualii vor sa fie gay, gay-i vor sa para straight
Homosexualii veterani sint perfect constienti de cit de departe poate merge conceptul de „smoothie'. Ei sint obisnuiti cu asa ceva inca de la sfirsitul anilor ‘70 si inceputul anilor ‘80. Atunci, multi dintre ei erau obsedati sa fie „perfecti'si deveneau nevrotici: intotdeauna se gasea cineva cu bicepsi mai mari sau dintii mai albi. Acum, insa, se pare ca s-au saturat de standardele imposibile (si nenaturale). Efortul nesfirsit de a atinge perfectiunea trupeasca i-a epuizat.
Epilatul cu ceara este passé in lumea gay (ca intotdeauna, moda straight e cu cel putin cinci ani in urma). Acum, barbatii cu par pe piept au parte de toata atentia. „Ursii' („bears') sint homosexualii parosi, cu barba si burta, de peste 40 de ani. Incearca ei sa para straight? Mai degraba vor sa arate masculin, ceea ce e intotdeauna un plus daca vrei sa atragi un alt barbat. Asadar, pe cind cei hetero incearca sa arate ca niste efebi spini, cei homo se intorc la look-ul omului cavernelor.
Refuzul maturizarii
Trupurile splendid bronzate si perfect polisate ale tinerilor care participa la reality show-uri nu reflecta nici o miscare eliberatoare, nici triumful marketing-ului. Exista o explicatie mai sumbra. Pilozitatea e un semn de maturitate fizica: abandonarea ei inseamna renuntarea la maturitate, la complexitatile si responsabilitatile sale. Alta explicatie – din moment ce parul e o ramasita din istoria noastra primitiva, corpurile fara par sint interpretate subconstient ca o forma mai evoluata de umanoid, un pas mai departe de mlastinile primordiale din care ne-am tirit. Este rezultatul efortului continuu al societatii moderne de a ne separa de dorintele noastre libidinoase si obraznice cum ar fi sexul si drogurile.
E vorba doar de sex
Velinii? Nimic altceva decit tipi care vor sa faca sex. De ce incercam sa extragem vreo relevanta culturala dintr-un proces care e banal? Baietii astia urmeaza, pur si simplu, un trend tv pentru ca vor sa aiba parte de sex. Se uita la televizor, vad multi care s-au decis sa se epileze inghinal, sa se spele mai des si sa fie mai exuberanti si trag concluzia ca asta e ceea ce le place femeilor. Dupa ce acest val narcisist va trece, barbatii vor adopta alta moda care – cred ei – face ravagii printre femei. Toti cei care s-au saturat de exfoliere spera ca acest lucru se va intimpla cit mai curind.
O perspectiva sexista
Articolul demonstreaza un revoltator dispret pentru barbatii care adora sa-si etaleze propria frumusete. Aceasta reactie aberanta aminteste de masculii care le catalogau pe femeile de afaceri agresive drept „bitchy'.
Pot sa fiu mai mult sau mai putin de acord cu toate aceste speculatii, dar in nici un caz Havrilesky nu poate fi acuzata de sexism. Ea nu face decit sa sintetizeze, candid, ceea ce gindim aproape toate. Mai intii, incearca sa nu judece pe nimeni. La urma urmei, se intreaba ea, de ce n-ar putea si barbatul sa se dea in spectacol si sa se bucure ca e privit ca un obiect sexual, fara sa se simta vinovat ca-i vanitos? Timp de decenii bune, femeile s-au putut exprima mai usor: daca au avut chef, au putut sa se ascunda in haine masculine. E firesc ca si barbatii sa le urmeze. Ar trebui sa aplaudam aceasta nou descoperita libertate. Ar trebui sa ne ridicam si sa-i incurajam sa-si miste fundurile ca Britney, sa se imbrace cu fler, sa se rasfete cu tratamente cosmetice si sa aspire sa fie un Chippendale.
Ar trebui, dar n-o facem, conchide cu sinceritate ziarista. Or fi cautind „velinii' perfectiunea vizuala, dar noi nu. Ideea ca barbatii petrec mai mult timp bibilindu-se decit majoritatea femeilor continua sa nu fie foarte sexy. Si apoi, unde e varietatea? Cine vrea o invazie de clone narcisiste cu acelasi tip de corp? Si, la urma urmei, ce-i atit de rau in a avea putin par pe piept?
Nimic, as spune eu. Oare cite dintre noi nu au frisoane la viziunea iubitului lor intins pe spate, cu picioarele departate, facindu-si o „braziliana'? Dar poate ca si eu, ca si Heather, sint de moda veche.
Arhiva revistei ELLE
Foto: Shutterstock