Cine spune că femeile nu pot face primul pas când plac pe cineva? Dar ai grijă la abordările mai puțin fericite, cu care cel mai probabil vei da greș.
Te-ai obișnuit ca bărbații să fie cei care au inițiativă, iar asta e convenabil și nu prea. Nu există riscul să fii refuzată, deoarece tu ești cea curtată care alege bărbatul cu care să iasă sau să înceapă o potențială relație. Dar în același timp ești nevoită să te mulțumești cu ce vine către tine și ai vrea să ai curajul să schimbi ceva. La polul opus, intri în categoria care nu se cramponează de această cutumă, în care bărbatul face primul pas, și abordezi pe cine ți se pare interesant. Ei bine, modul în care o faci poate influența mai departe deznodământul.
Arunci în joc toată seducția de care ești capabilă. Poate fi ok până la un punct, respectiv cel al sexualizării. Deoarece dacă tu țintești o relație de cuplu e posibil ca în final să te alegi cu o aventură de o noapte, de o prietenie cu beneficii sau de un refuz cât tine de mare. Unii bărbați caută în primul rând conectarea, iar o abordare sexuală nu duce în această direcție.
Poate întâlnești un salvator, dar chiar și așa, nu e atrăgător ca din prima, de la primele discuții să te plângi de toate problemele cu care te confrunți acum. De istoricul deloc fericit pe care l-ai avut și în final să iasă o ventilare ca la cea mai bună prietenă.
Joci cartea umorului, în care te autoironizezi, însă e fină granița spre critica de sine, în care mesajul transmis este cât de joasă este stima ta de sine, cât de puțin te valorizezi.
Ok, îți place bărbatul respectiv, însă dacă vezi că e foarte rezervat, nu colaborează sau e dezinteresat fățiș îți cam vezi de treaba ta. Nu ajută cu nimic să îl tot suni, să îi scrii continuu, să îl inviți la masă sau la cafea.
Seamănă cu victimizarea, doar că există o temă centrală: singurătatea. Transmiți mai degrabă disperare și dorința de a fi pur și simplu într-o relație, pentru a alunga singurătatea, nu de a avea alături un om cu care să construiești o viață și cu care să te simți împlinită. Doar să fie cineva acolo…
Mai ai puțin și îi trimiți cv-ul pe e-mail sau îți arunci cărțile de vizită precum manifestele. Subliniezi de nenumărate ori câte lucruri ai realizat, cât succes ai profesional, social. Ca un penaj de păun ce vrea să impresioneze. Însă te duci în prăpastia laudei de sine exagerate. Dacă pe lângă asta devii critică la adresa lui și intri în competiție cu el în ceea ce privește realizările jocul e închis.
Altă nuanță a aroganței este cea în care te duci spre el, faci primul pas, dar apoi te urci pe un piedestal și devii intangibilă. Urmărind să provoci în el dorința de a te cuceri creezi premisele pentru un joc deloc sănătos din care cel mai probabil ieși pierzătoare.
Foto: PR