Activiștii români de mediu au proiectat mesaje pentru protejarea pădurilor pe Castelul Bran.
De câteva zile se discută intens despre petrecerea de la Castelul Bran cu ocazia Halloween-ului. Principalele dezbateri sunt mai ales despre invitați, iar printre numele celebre care au fost vehiculate că ar fi așteptate să participe s-ar fi numărat și Elon Musk, fondatorul Tesla și care a preluat recent controlul Twitter, și actrița Angelina Jolie, deși nu a venit nicio confirmare din partea celor doi.
Peter Thiel, fondatorul PayPal, și soțul lui, Matt Danzeisen, sunt doi dintre invitații care au confirmat că vor participa la petrecerea de la Castelul Bran. Julia Sandstrom, actriță cunoscută pentru rolul din Chick Fight și DJ, a postat pe Instagram câteva imagini din zonă, precum și cu look-ul pentru petrecerea de Halloween.
După ce au sosit dintre invitați, activiștii de la Greenpeace România, organizație care adresează problemele de mediu globale, au proiectat pe castel o serie de mesaje, inclusiv unele adresate lui Elon Musk, dar și actriței Angelina Jolie, cu privire la protejarea pădurilor.
„Păduri protejate”, „Asta e îngrozitor, Elon”, „Angelina, ia atitudine”, „Pune asta pe Twitter, Elon”, „SOS Pădurile din Carpați”, sunt mesajele care au fost proiectate în limba engleză.
„🦇 Adevărata poveste de Halloween: distrugerea pădurilor, pierderea biodiversității, criza climatică și a naturii.
❌ Nu vampirii și Dracula ne taie pădurile, ci corupția, lăcomia și goana după profit cu orice preț. Momentan, din Carpații românești sunt protejate doar 2% dintre păduri. Pe hârtie, cel puțin. Restul riscă să nu mai existe într-un viitor apropiat.
🙄 798 de specii din Carpați sunt amenințate cu dispariția, 18 sunt deja extincte.
🍃 Jumătate din pădurile virgine ale României (cele mai multe încă rămase în Europa) au dispărut în ultimii 20 de ani din cauza tăierilor industriale.
👉Așa că nu, Greenpeace nu cerșește 2% din averile lor miliardarilor lumii. Le cere să nu mai trateze Carpații și restul planetei ca pe parcul lor de distracții. Le cere să ia atitudine. Măcar printr-un tweet, dacă nu prin asumarea responsabilității”, se arată într-o postare publicată pe Instagram de Greenpeace România.
Vezi această postare pe Instagram
Foto: Arhiva ELLE