Merită să le revezi oricând! 12 filme care împlinesc 20 de ani în 2022

Aceste filme împlinesc 20 de ani de la lansare în 2022, așadar este motivul ideal pentru care să le revezi.


În 2002 au apărut mai multe filme cu unele dintre cele mai promițătoare staruri, de la Kirsten Dunst, Reese Witherspoon, Naomi Watts, Matt Damon, Jennifer Lopez, iar lista nu se oprește aici. Tocmai de aceea, îți propunem să revezi aceste 12 filme care în 2022 împlinesc 20 de ani de la premieră. 


1. Spider-Man

Cu siguranță îți aduci aminte de primul film Spider-Man, cel cu Tobey Maguire și Kirsten Dunst în rolurile principale, care a fost lansat în 2002. Filmul s-a bucurat de un succes fantastic, chiar neașteptat, dacă e să judecăm după faptul că a fost pelicula cu cele mai mari încasări din acel an. 

2. Lord of the Rings: The Two Towers

Lord of the Rings: The Two Towers a fost lansat tot în 2002, fiind continuarea celebrei pelicule Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring. Așa cum era de așteptat, în distribuție au revenit actorii din primul film, cum ar fi Elijah Wood, Orlando Bloom și Ian McKellan. De atunci, Lord of the Rings: The Two Towers a câștigat 936,7 milioane de dolari în întreaga lume, după cum arată Box Office Mojo. 


3. Harry Potter and the Chamber of Secrets

Deși este greu de crezut, dar și filmul Harry Potter and the Chamber of Secrets împlinește 20 de ani în 2022. În centrul acțiunii se află Harry și prietenii săi, aceștia încercând să dezvăluie misterul din spatele Camerei Secretelor în timpul celui de-al doilea an la Hogwarts. După ce a fost lansat filmul, Daniel Radcliffe, Rupert Grint și Emma Watson au încasat 879 de milioane de dolari la nivel global.

4. Star Wars: Episode II – Attack of the Clones

În urmă cu 20 de ani, apărea Star Wars: Episode II – Attack of the Clones, din distribuția căruia se regăsesc actorii Hayden Christensen, Natalie Portman, Ewan McGregor și Samuel L. Jackson. În luna mai a anului 2002, Star Wars: Episode II – Attack of the Clones a fost lansat în SUA și a primit un rating de 65% pe Rotten Tomatoes din partea criticilor și 56% de la public. 

5. Sweet Home Alabama

Cu mult înainte ca Reese Witherspoon să joace în Big Little Lies sau Little Fires Everywhere, actrița a interpretat-o pe Melanie Smooter, un designer renumit în New York City, în filmul Sweet Home Alabama din 2002. Melanie este nevoită să se întoarcă în Alabama pentru a divorța de soțul ei, deși i-a trimis actele în urmă cu șapte ani. Criticii nu au fost încântați de această comedie romantică, însă publicul a apreciat-o, motiv pentru care a obținut un rating de 78% pe Rotten Tomatoes.


6. Maid in Manhattan

În filmul Maid in Manhattan, care împlinește 20 de ani în 2022, Jennifer Lopez o interpretează pe Marisa Ventura, o cameristă într-un hotel, care se preface că este unul dintre oaspeții bogați atunci când un politician o confundă cu o clientă. După ce a fost lansat în 2002, pelicula a câștigat 155 de milioane de dolari la nivel global. 

7. A Walk to Remember

A Walk To Remember are la bază cartea cu același nume scrisă de Nicolas Sparks și prezintă una dintre cele mai triste povești de iubire. Actrița Mandy Moore joacă rolul unei adolescente care se îndrăgostește de un băiat care locuiește într-un oraș din Carolina de Nord. Deși criticii nu au avut cuvinte de laudă la adresa filmului, publicul a fost încântat.


8. My Big Fat Greek Wedding

Chiar dacă a fost lansat în 2002, My Big Fat Greek Wedding se numără printre filmele pe care le poți revedea oricând ai ocazia. În prim-plan se află o femeie de origine greacă, care se îndrăgostește la prima vedere de un bărbat și decide să se căsătorească cu el, primindu-l în familia ei numeroasă și făcându-i cunoștință cu tradițiile ei.

9. The Ring

În filmul horror The Ring, din 2002, Naomi Watts o joacă pe Rachel, o femeie hotărâtă să descopere misterul care planează în jurul unei casete video care pare să provoace moartea unei persoane după ce o vizionează. Pelicula a primit pe Rotten Tomatoes un rating de 71%.


10. Panic Room

Din distribuția filmului Panic Room fac parte Jodie Foster și Kristen Stewart. Acțiunea se concentrează unei mame și fiicei sale care se refugiază într-o cameră atunci când trei bărbați intră în casa lor în căutarea unei averi dispărute. 

11. The Bourne Identity

Matt Damon joacă în The Bourne Identity, care a debutat în urmă cu 20 de ani, rolul unui bărbat care suferă de amnezie și care e salvat din mare. Deși reușește să își amintească câteva detalii cu privire la viața lui, pornește în căutarea adevăratei sale identități.


12. Minority Report

Minority Report îl are în rol principal pe Tom Cruise, care interpretează un polițist dintr-un viitor în care oamenii sunt arestați înainte de a comite o crimă. Filmul a fost sursa de inspirație a unui serial TV care a fost difuzat timp de un sezon.

Citește și:
Când revin în 2022 serialele tale preferate și ce aduc nou

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video