Meditatia, drumul catre tine insuti

Stii ce impresie imi lasi acum, cand te vad?', imi spune la un eveniment Anca, o fosta studenta aflata in practica la ELLE cu cativa ani in urma, actualmente angajata si ea in breasla. „Pari foarte zen. Si inainte erai vesela, dar erai agitata cumva. Acum pari foarte linistita.' Cuvintele ei nu fac decat sa imi confirme ceea ce stiu deja: da, sunt intr-o perioada senina a vietii mele. Dorm bine, incerc sa duc o viata sanatoasa, sa nu intru in conflict cu nimeni, sa le arat celor dragi cat de mult ii iubesc. Dar ce nu stie Anca e ca, sub aceasta liniste, am descoperit un strat si mai profund de calm.

Asta pentru ca, inainte cu un weekend de intalnirea noastra, am luat parte la o „retragere de meditatie' la Santosha Studio, undeva in Brasov. Inainte de a da rewind si a va traduce ce inseamna toate astea, tin sa va spun ca, de-a lungul anilor mei la ELLE, am tot experimentat lucruri din zona spiritualitatii, mai ales dintre cele neortodoxe: am stat o ora nemiscata holbandu-ma la peretele din fata mea, in templul zen din Dristor, sub indrumarea unui calugar maestru zazen, am facut ore de Hatha Yoga pe la diverse centre din Bucuresti, pentru a vedea ce inseamna fenomenul yoga in Romania, am aplicat diverse metode de gasire a fericirii, ba chiar, anul trecut, mi-am luat o pauza de vorbire de cateva zile, timp in care am avut un foarte intens dialog cu gandurile mele, de am trecut razant pe langa insomnie si depresie.

Prima concluzie la care am ajuns, dupa aceasta noua ultima experienta, e ca tot ce am incercat pana acum a fost undeva la suprafata. Desi nu pornesc niciodata cu prejudecati in astfel de cercetari si imi pun la bataie pielea si nervii (mai ales pe cei ai mamei, care se intreaba de fiecare data in ce secta am mai intrat – stiu, am mai folosit gluma si in alte articole, dar chiar asa face!), nu m-am aruncat in practicarea lor dintr-o nevoie reala, ci mai mult ca sa incerc ceva nou si ca sa scriu apoi un articol.

Stiti si voi cum majoritatea articolelor de genul acesta incep cu „divortasem de o luna, mi-a murit pisica, mi-am epuizat cardul de credit si m-am mutat si intr-o zona naspa a Manhattan-ului, cand am descoperit… meditatia sau yoga sau mai stiu eu ce'. Ei bine, nu e cazul meu. Ma apropii cu pasi repezi de 30 de ani, acest moment de cumpana – se pare – in viata fiecareia dintre noi si nu ma simt coplesita: nu sunt stresata, nu sunt in pragul depresiei, nu am insomnii, nu sunt in alta parte decat mi-as fi inchipuit cu cinci ani in urma ca voi fi. Pe scurt, sunt bine-mersi!

Dar cum niciodata nu am zis „nu' unei propuneri de genul acesta, nici de aceasta data nu am refuzat ideea unui prieten de a merge impreuna la aceasta retragere de trei zile. Spre deosebire de mine, el mai fusese in astfel de tabere, unele chiar de 11 zile, si voia sa-mi afle parerea. Fara nici un fel de asteptari, l-am rugat sa rezerve locuri pentru weekend si am trecut in graba peste programul retragerii afisat pe pagina de Facebook, din care totul suna destul de SF: „Va invitam sa celebram perioada solstitiului de vara, apogeul luminii, cu trei zile consacrate introspectiei si meditatiei sub ghidarea profesorului Sahajananda (Claudiu Trandafir).Va invitam la un ritual interiorizat in care sa sarbatorim lumina din noi, sa aprindem simbolic focul Inimii si sa ne deconectam cu radianta si bogatia ei inepuizabila. Vor fi zile de retragere in care sa lasam deoparte lumea cu atractiile ei cotidiene ca sa privim adinc in noi insine, sa ne cunoastem in esenta si sa gasim raspunsuri la intrebari fundamentale: cine sintem dincolo de fatetele schimbatoare ale personalitatii, ce ne anima, care e sursa unei fericiri durabile, ce inseamna sa ramanem conectati cu potentialul profund al fiintei noastre, sa traim cu si din Spirit, din lumina Inimii.

Pe parcursul acestor zile vom respecta mauna, tacerea nobila recomandata in multe traditii contemplative ca una din premisele unei bune introspectii. Vom explora metode de linistire a mintii, atitudini corporale care sustin interiorizarea si elemente meditative care ne conduc catre Sine. Vom descoperi in ce fel practica meditatiei ne deschide catre mai multa libertate, iubire si multumire neconditionata in toate domeniile vietii noastre. Recomandari: tinuta lejera, evitarea consumului de alcool, cafea si alte stimulente'.

Stop! Opriti-va acum din lectura si spuneti repede ce ati retinut din cele de mai sus. Va spun ce am retinut eu: „solstitiu, meditatie, nu vorbim doua zile, fara cafea'. Eu la aceste patru notiuni am rezonat. Partea cu solstitiul de vara n-am inteles-o prea bine, era ceva legat de cea mai lunga zi din an, insotita de niste energii speciale. Meditatie serioasa n-am mai incercat si cu toate ca, vorba lui Maurice, „E atat de passé sa te apuci de meditatie in 2013!', eu, una, sunt curioasa din fire.

Experimentul cu nevorbitul l-am mai incercat anul trecut, dar stiu ca n-am procedat ca la carte. Si am ajuns la partea cu cafeaua. Ei, aici e-aici, pentru ca n-oi avea eu multe vicii, dar totul pana la cafea! Eu, daca nu imi beau cafeaua dimineata, vad in ceata si ma doare capul de turbez toata ziua. Dar ca sa vedeti cat de dedicata am fost retragerii inca dinainte sa o incep, am luat decizia neinspirata de a renunta la cafea. Drept care m-am trezit in situatia ce urmeaza: prima zi fara cafea, ora 16: durerea de cap instalata pe la pranz persista si ma ia si cu stari de lesin. Pe la 18 ma ia si cu greata, asa ca cedez in fata puterii tamaduitoare a unui Nurofen.

Ziua a doua: durere violenta de cap, greata, lesin. Prietena mea Ioana ma avertizeaza ca sevrajul de cafea e cel mai rau, tine si un an. Hai, du-te! Il pacalesc cu o noua bulina de Nurofen. A treia zi fara cafea: introducem un Nurofen. Cand am realizat ca mi-am inlocuit dependenta de cafea cu cea de pastile, am renuntat la idee si seara, pe la sase, mi-am facut o cafea cu lapte si cu zahar pe care am savurat-o cu toate papilele.

Nu stiu de ce, dar un sentiment de calm, de „totul e bine asa cum e, n-are sens sa te agiti' m-a cuprins inca de pe drumul spre Brasov, cand eram in intarziere cu o ora si tot felul de TIR-uri ieseau in calea masinii fix la intrarea in zonele cu serpentine. OK, o sa intarziem doua ore, ei si?! La centru ne-a intampinat zambind Raluca, gazda noastra, o faptura plapanda cu ochi gri-verzui si cu un zambet cald pe fata, care mi-a aratat bucataria, locul unde erau ceaiul si cateva pliculete salvatoare de ness si mi-a soptit in graba regulile casei: barbatii si femeile stau separat (ah, ce s-ar mai fi revoltat feminista din mine, noroc ca eram deja calma), meniul e ovo-lacto-vegetarian si de maiine, timp de doua zile, tinem mauna (nu vorbim).

Cu instructajul facut, intram in incaperea racoroasa, in care miroase a betisoare parfumate. Pe o canapea, in fata, incadrat de ferestrele cu storurile trase, sta Claudiu Trandafir, cel care „conduce' retragerea. Ma asez pe cel mai apropiat fotoliu, refuzand ideea de a sta in lotus, la fel ca ceilalti cursanti. Nu pot sa nu imi analizez vecinii de „paturica', desi pe majoritatea ii vad cu spatele. „Le vad', de fapt, pentru ca marea lor majoritate sunt fete. Care mai de care isi potriveste pernele sub fund, paturile pe umeri, ca niste closti neobisnuite inca pe oua. Pe canapeaua sa, de deasupra picioarelor incrucisate, a pernelor crem, a corpului rotofei imbracat intr-o camasa alba si pantaloni albi de panza, razbate vocea calma a lui Claudiu.

Nu ma voi apuca sa va povestesc de-a fir a par despre ce vorbeste Claudiu acum sau despre ce a vorbit in cele trei zile, in primul rand pentru ca am refuzat sa imi iau notite, cum faceau mai toti cursantii, in al doilea pentru ca nu sunt sigura ca am inteles pe deplin notiunile respective. Ce pot sa va spun e ca discursul sau parea sa aiba logica. Cumva a reusit sa imi raspunda la intrebari profunde, care nu stiu de ce nu se ivesc niciodata nici in cele mai intime conversatii pe care le am cu cei apropiati, purtandu-ma fara emfaza prin toate traditiile spirituale ale lumii: de la Hridaya Yoga (yoga Inimii Spirituale) si budism sau samanism, la calugarii zen, misticii crestini si poetul persan Rumi.

Nu-mi spuneti ca nu va intrebati macar uneori care e rostul nostru aici, de ce murim, ce e fericirea, de ce ne temem de moarte, de sfarsitul lumii, de cutremure, de ce uitam sa iubim si nu reusim sa ramanem in relatii mai mult de trei ani. Cu totii avem un vid spiritual de care suntem sau nu constienti si pe care cumva trebuie sa il umplem. Ce am inteles si simtit eu in cele trei zile de meditatie e ca exista o realitate divina dincolo de noi si in noi, realitate la care avem acces prin meditatie. Altfel spus, daca inchidem usa tuturor simturilor (inchidem ochii, ignoram zgomotele de afara, ignoram senzatiile corpului nostru amortit poate in postura de meditatie) si mai ales daca inchidem usa in nas tuturor gandurilor care ne circula prin cap, ingnorandu-le, putem ajunge la o stare de liniste nemaiintalnita, care uneori se poate transforma in senzatia de fericire.

Nu insiram toate cuvintele astea care pentru multi dintre voi or sa para lipsite de sens, daca nu experimentam starea asta de beatitudine la prima mea sedinta de meditatie de la Brasov. Sa va spun cum a fost: am inceput cu o tehnica de linistire a mintii folosind controlul respiratiei. Altfel spus, ne-am concentrat atentia asupra numaratului fiecarei inspiratii si expiratii, cam ca atunci cand numeri oi ca sa adormi, doar ca acum nu cazi in starea de somn, ci ramai constient. Dupa care ne-am adancit in meditatie folosind niste metode din traditia Mahamudra de „prindere a mintii agitate' si „stabilizare a mintii in starea de liniste'. Aici nu intru in detalii pentru ca nu are sens sa incercati asta singuri, daca n-ati mai facut-o deja sub indrumarea cuiva care se pricepe.

Ideea e ca la un moment dat, cand volumul zgomotelor exterioare si cel al gandurilor interioare s-a redus la zero, am simtit mai intai niste furnicaturi si apoi un fel de energie, niste senzatii greu de descris in cuvinte. Dupa care am pierdut complet senzatia ca ma aflu in propriul corp si am simtit ca ma inund cu o stare de fericire continua. Stiu ce o sa spuneti! Ce-a luat, nene, asta, ca vreau si eu! Sunt convinsa ca exista droguri care te aduc in astfel de stari, dar mi se pare incredibil ca poti ajunge la ele si prin propriile forte. Iata cea mai tare dependenta: cea de tine insuti!

Din pacate, recunosc ca, in zilele ce au urmat, n-am mai ajuns la acea stare profunda de beatitudine, poate si pentru ca acum porneam in meditatie cu scopul ascuns de a gusta iar din ea. In fine, doua zile am meditat, am mancat hrana raw (paine din seminte uscata la soare, humus, supa de rosii, salate fel de fel) careia nu pot spune ca i-am apreciat in totalitate gustul, dar careia silueta mea ii este si acum recunoscatoare. Am practicat Hatha Yoga, ne-am plimbat in tacere si am dormit un somn profund si lung, de la zece seara pana la sapte dimineata.

Si nu in ultimul rand l-am ascultat ore in sir fara sa ma plictisesc pe Claudiu, despre care am aflat ca practica si preda yoga si meditatie de peste 25 de ani, ca sustine retrageri de genul acesta peste tot in lume, din Canada in India, Thailanda si Peru si ca sute de oameni calatoresc in aceste locuri pentru a medita sub indrumarea lui. Desi probabil e foarte avansat pe drumul sau spiritual, pentru mine ramane un om bland, cu zambetul nedisimulat, despre care imi imaginez ca acceseaza de cate ori are chef starea aceea de beatitudine de care vorbeam mai sus, chiar si atunci cand sta in masina la semafor sau la coada la supermarket. Si il invidiez sincer pentru asta.

Asa cum ne-a avertizat si el la final, cand am putut vorbi si spune ce am simtit fiecare, efectele retragerii s-au simtit si cateva zile mai tarziu. Daca la inceput ma simteam cumva foarte fragila, ca si cum as fi purtat in mine un obiect pretios pe care trebuia sa am grija sa nu il sparg atunci cand paseam, treptat aceasta senzatie a fost inlocuita de o liniste si o seninatate pe care nu le-am mai simtit niciodata. O ploaie cu trasnete si fulgere care m-a prins in timpul unei plimbari nu m-a mai speriat asa cum obisnuia sa o faca. Am patruns in traficul din Bucuresti fara sa realizez ca am intrat in infernul din Capitala, asa cum se intampla de fiecare data cand ajung dintr-un alt oras inapoi acasa.

In zilele ce au urmat m-am surprins comunicand mult mai usor si mai deschis cu oamenii, ajungand sa leg prietenii in statia de autobuz cu persoane necunoscute si sa nu mai evit privirea vreunei cunostinte cu care de obicei nu stiu ce sa discut. Insa pe zi ce trece, linistea si calmul acelea de dupa retragere se estompeaza tot mai mult. Chiar daca am inceput sa practic meditatia zilnic, forta cu care lucrurile marunte blocheaza acea intoarcere in interior e covarsitoare. Dar cand se intampla asta am invatat sa ma dau cu un pas inapoi si sa ma intreb: „Cine sunt eu?'. Si atunci imi aduc aminte si se face liniste.

Foto: Guliver

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK