Maurice Munteanu: Jurnal de #stauacasă 8

În care tot aflu chestii de pe Facebook

Stând eu așa în pat, cu Victor sforăind (discret) lângă mine, m-am lovit de tot felul de situații, le-aș numi paradoxale, a căror sursă e (încă) prețuită – Facebook.

După ce aseară intrasem în panică și am sunat-o pe Simone, pentru că mi se părea că rămăsesem fără miros (și chiar rămăsesem, mă rog, nu de tot), în dimineața asta m-am liniștit – miroseam perfect absolut orice, de la parfum la cafea & pâinea prăjită.

Considerând pericolul trecut (cel puțin pentru moment), m-am putut concentra întru descifrarea feed-ului de Facebook. Or, prima situație care a necesitat câteva minute bune de reflecție a fost tocmai una generată de dialogul dintre două cetățene.

Cetățeana X pune un status revoluționar în care acuza absolut toate cetățenele care până în pandemie își cumpăraseră diverse genți & rochițe – ha, să vă văd eu acum ce mai faceți cu ele! A venit momentul în care veți regreta că n-ați fost în stare să învățați să faceți pâine! Mă rog, ceva de genul ăsta.

Cetățeana Y, prietenă virtuală cu cetățeana X și posesoarea unor genți & rochițe relativ scumpe, se simte atacată și vine în forță cu un răspuns – da’ tu știi să faci pâine? Sau a venit și momentul tău de glorie în care să-ți urli frustrările și să crezi că de-acum înainte, chiar dacă nu te recomandă nimic, vei ajunge să însemni și tu ceva, doar pentru că ai mers la arat ogorul în copilărie? Nu chiar așa, dar aproximativ așa. Ați prins ideea.

Cuprins de fiorul unei deșertăciuni, trec mai departe. Copilul sforăia, afară croncăneau niște ciori și pe geam intra miros de chestii prăjite (doamne, ce bine e să ai miros!). Mi-am și imaginat o șunculiță grasă, răsfățată într-o tigăiță, undeva la etajul 1 (din 3).

Ajung la un alt cetățean care dădea cu capitalismul de pământ, ne explica pericolele ce ne pasc și termina dramatic, concluzionând – ehe, acum o să înțelegeți ce-a făcut capitalismul. Dar va veni și vremea socialismului adevărat!

Mă panichez, știți că mă panichez ușor, intru pe profilul cetățeanului, văd că lucrează pentru o mare corporație americană, mă liniștesc și trec mai departe. L-am trimis în gând în Rusia, să facă cunoștință cu libertatea de expresie mai de-aproape.

Scrolez, oftez și scrolez – teorii ale conspirației, analize economice, puncte de vedere ale unor mari strategi necunoscuți, dar și ceva poze cu pisici și mesaje de dragoste infinită cu trandafiri și lalele, din nou puncte de vedere (din păcate anemice), de data aceasta politice, niște recomandări Netflix și o tavă cu lasagna.

Câinii latră, ursul merge. Eu o să mă uit la Dallas. Așa, pe capitalism retro. Sau, și mai bine, la Moscova nu crede în lacrimi. Pe socialism autentic, nenică.