Maurice Munteanu: Jurnal de #stauacasă 4

În care am aflat că există speranță – coafura rezistă!

Maurice Munteanu: Jurnal de #stauacasă 4

Dimineață devreme, cu noaptea în cap, m-a sunat o amică. Era iritată, și-a cerut scuze, și m-a întrebat dacă nu cunosc, totusi, o cetățeană care să o ajute într-o chestiune practică, la domiciliu, respectiv… vopsitul părului.

Domnule, nu cunosc, i-am spus eu. Bine, ok, tu ce mai faci, ce face Victor etc. și am încheiat conversația. Eu m-am luat cu altele prin casă, am pus cam tare muzică (sper că nu am deranjat vecinii, dar am observat că lui Victor îi place Stravinsky, în special Le sacre du printemps), am luat 2 tablete de Euphytose (niște chestii calmante, inofensive, cu valeriană, pe care mi le-a adus vară-mea de la Paris) și mă gândeam cum ar fi să încep un program de exerciții și să ies din izolare cu un fizic de vis. În fine, glumesc.

Am vorbit și cu mama, am pus-o pe speaker, voia să îl audă pe Victor, dar Victor tăcea mâlc și făcuse ochii mari de tot. Nu prea înțelegea, săracul, ce se întâmplă și ce vrem de la el. După ce am închis cu mama, mi s-a făcut frică să nu ajung ca Oblomov. Sau să nu mă transform într-un fel de Melania Lupu care purta conversații infinite cu motanul Mirciulică.

Bref, nu am avut prea mult timp la dispoziție să mă gândesc la toate astea, pentru că a sunat telefonul. Era amica cu vopsitul. Dragă, credeai că nu mă descurc? Am fost la farmacie, mi-am luat vopsea și m-am vopsit în cadă. Amin! Am felicitat-o și când dădeam să închid, a suspinat cam tristă – of, de vopsit m-am vopsit, dar mi-am rupt o unghie!

Uite, îmi zic, un alt motiv de angoasă. Pe mine cine mă tunde, cine îmi aranjează barba (pentru că nu am niciun fel de aparat și nici nu am chef să comand unul).
Reflectam nostalgic când sună iar telefonul. Era Yna, vară-mea de la Paris. Ia uite, îi spun, azi am luat Euphytose. Ce Euphytose, aici e jale. Au închis și parcurile!

Tocmai mă suisem în vârful patului cu jurnalul Agathei Christie, Victor se pusese la soare, în fața ferestrei larg deschise, când a sunat iar (!!!!!) telefonul. Amica cu părul și cu unghia a luat o hotărâre eroică – dragă, le-am tăiat. Scurt. Și așa le voi purta de acum înainte.

Să mai spui că nu se iau decizii înțelepte în condiții de stare de urgență!

Citește și:
Avem un deadline: 10 săptămâni de carantină! (de Roxana Voloșeniuc)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle