Maurice Munteanu: Jurnal de #stauacasă 16

În care mă tot gândesc la ce se întâmplă prin seriale

Mai am câteva episoade din Mindhunter și tot încerc să trag de ele. Mi-e frică să nu se termine prea repede, pentru că am cam epuizat genul și voi rămâne fără doza zilnică de crime drama. Chiar și la Mindhunter am ajuns relativ târziu, deși prietena Dăneasa mi-l tot lăuda, spunându-mi că e genul meu 100%. Este.

Nu voi intra în detalii. Deși mi se pare cam sec personajul Wendy Carr, mai ales dacă mă gândesc la Ann Wolbert Burgess, cercetătoarea americană care l-a inspirat. E un pic prea căutată Carr, prea corect îmbrăcată. Până și gențile pe care le poartă nu respectă neapărat un pattern ci, mai degrabă, o modă, având în vedere că acțiunea se desfășoară în anii 70.

Sigur, chestiuni care nu contează foarte tare. Până la urmă, Anna Torv își face foarte bine treaba. Dar așa cum mă obsedează personajele secundare la Hitchcock, tot așa mă relaxează să analizez chestiuni & detalii prin seriale.

Bunăoară, de când cu #stauacasă, sigur că am încins, mai mult ca niciodată, Netflix & HBO GO. Și am tras niște concluzii care nu vor ajuta, probabil, pe nimeni, dar acțiunea în sine a funcționat, în ceea ce mă privește, ca un fel de joc. E ca și cum aș fi rezolvat un puzzle.

Și uite așa am realizat că nu îmi plac aproape deloc interioarele din serialele franțuzești și că interioarele din cele englezești sunt prea tâmpe. Evident, câștigă detașat interioarele din serialele nordice care, culmea, nu au nicio legătură cu ideea de nordic design ce a penetrat violent, acum ceva ani, și piața românească – mă refer la fake-urile Eames & co.

Pe de altă parte, serialele englezești mi se par mult mai autentice (Broadchurch, Happy Valley etc.). Adică, în timpul vizionării mi se întâmplă să uit că privesc un film. Or, treaba asta nu prea mi s-a întâmplat cu serialele americane, nici măcar cu Fargo, pasiunea mea absolută.

Estetica din serialele americane mi se pare, totuși, prea căutată. Spuneam asta la început. Sigur, pe de o parte e bine, pe de cealaltă parte nu e neapărat realistă abordarea. În momentul în care simt că cineva s-a chinuit prea tare să îmbrace perfect un personaj (orice ar însemna asta), îmi pierd cumva interesul. Din punctul ăsta de vedere, câștigă englezii, nemții, francezii și nordicii. Pentru că la ei vezi jachete de iarnă fără pretenții, costume șifonate, jeanși oarecare, adică lucruri pe care majoritatea oamenilor le poartă. Deși americanii au făcut performanță în styling!

După cum spuneam, m-am jucat uitându-mă la seriale. Concluzia: e relaxant!