Victor mi-a vărsat cana de cafea pe albumul meu preferat cu Vivian Maier, primit în dar de la Codruța. Și uite așa mi-am petrecut o bună parte din dimineață, încercând să repar pocinogul. Considerând situația remediată, am încercat să-l cert, dar nu-mi iese niciodată. Face o față lungă de tot, pe mine mă apucă instantaneu râsul, îl iau în brațe și acolo se oprește tot.
Dimineața asta a fost ca un fel de oracol, genul ăla de caiet cu coperți colorate, plin de întrebări stupide și poze cu actori celebri sau surprize de la gumele de mestecat, pe care obișnuiau să-l tot plimbe după ei copiii din generația mea.
Și, fix ca într-un oracol, mi-am adus aminte de o doamnă pe care o vedeam des în copilărie, în timp ce mergeam în vizită la bunica mea. Imediat după Revoluție, fix în stânga intrării din Parcul Moghioroș se deschisese prima terasă particulară (îmi place cum sună) – o chestie mică, care vindea sucuri de la dozator și sandvișuri cu cașcaval, preparate la toast.
Întotdeauna, fără excepție, pe un scaun din plastic, poziționat cumva mai departe de restul scaunelor și măsuțelor, stătea această doamnă. Părea tristă mereu, avea un fel de zâmbet șters întipărit pe față, purta niște sacouri care mi se păreau un pic prea elegante, cu tot felul de broșe mari, sub forma unor flori, atașate în zona reverului.
Fuma aceleași țigarete pe care le fuma și mătușa mea, Nanette – More extra long, maronii. Eu treceam prin fața terasei de cel puțin câteva ori pe săptămână, în general pe role. Doamna se uita absentă către mine, parcă îmi făcea un semn imperceptibil din cap și se retrăgea în aceeași absență cinematografică.
Știu că la un moment dat, în timp ce vizitam o altă soră de-ale bunicii, care stătea pe lângă Gara de Nord, am văzut-o pe doamnă mergând la fel de absentă la brațul unui tânăr, pe o străduță din vecinătatea fostului magazin Sora. El vorbea înflăcărat, ea părea că ascultă. Nu mai purta sacou, era deja vară, foarte cald. Avea o rochie midi din mătase, cu imprimeu floral, și niște sandale albe cu toc ascuțit.
Nanette mergea mult mai repede decât mine. Mă ținea cu o mână, cu cealaltă fuma. La un moment dat ne-am intersectat. Nanette s-a uitat la doamnă, doamna la Nanette și s-au salutat din priviri. Am întrebat-o dacă o cunoaște, Nanette a bălmăjit ceva despre lucruri pe care nu trebuie să le afle copiii și gata, a schimbat subiectul.
Of, oare despre ce lucruri o fi fost vorba? Pe Nanette acum, din păcate, nu o mai pot întreba.