Maurice Munteanu: Cât ne mai îmbrăcăm și cât ne mai dezbrăcăm pe Instagram?

De fapt, ne putem îmbrăca sau dezbrăca la infinit, întrebarea e dacă merită. Mai înseamnă asta ceva? Mai influențează pe cineva sau nu?

Maurice Munteanu: Cât ne mai îmbrăcăm și cât ne mai dezbrăcăm pe Instagram?

Termenul de influencer a devenit un cuvânt oficial al dicționarului limbii engleze. Mulți spun că era și timpul, având în vedere că primul influencer din istorie a trăit pe la 1760 – un olar, Wedgwood, a creat un set personalizat de ceai pentru regina Angliei. Ideea lui avangardistă, de a-și prezenta produsul ca fiind recunoscut de Casa Regală, l-a făcut celebru. De aici și până la Chiara Ferragni, Leandra Medine sau Alexa Chung n-a fost chiar un pas, dar acum lucrurile s-au amestecat destul de tare, inclusiv în mintea consumatorilor care au început să se întrebe cine (mai) e sincer și cine nu – cu alte cuvinte, noi, consumatorii, chiar mai trebuie să cumpărăm așa, haotic, un hanorac doar pentru că îl poartă surorile Hadid?

Țin minte previziunile lui Suzy Menkes de acum câțiva ani, vreo 12, când la show-uri începuseră să apară nume ca Bryanboy ori Susie Lau. Menkes spunea atunci, după o prezentare Louis Vuitton, că treaba asta cu bloggerii nu o să dureze, că e superficială și că ușor-ușor se va stinge. Adevărat, azi nu prea mai citește nimeni blog-uri de modă, lumea devorează Instagram-ul, dar acum și Instagram-ul începe să piardă teren.

Poate vă întrebați de ce s-a întâmplat asta. S-a întâmplat pentru că numele pe care inițial le creditam au început să promoveze aproape în exclusivitate produse în care nu cred neapărat, ci tocmai acele produse pentru care sunt plătite să le promoveze.

Să luăm un exemplu – o urmăream la începuturi pe Leandra Medine, pentru că avea umor, scria bine, îmi aducea cumva aminte de Philip Roth și de tipul acela de scenariu newyorkez în care sunt posibile multe lucruri. Mai mult, pozele ei mă trimiteau chiar și la filmele de început ale lui Woody Allen, în care moda era prezentă, dar nu sufoca. Cine avea ochi de văzut vedea, cine nu, nu. Dar Leandra acum și-a pierdut emoția, și-a mărit echipa, ceea ce e normal, dar nu prea mai scrie, nu prea se mai îmbracă la fel de bine, a devenit un fel de burgheză a Instagram-ului și ne privește, dacă nu de sus, cel puțin oblic.

Imediat după primul val de influencers a apărut valul doi de micro-influencers din Rusia – bogate, foarte bogate, prea bogate, fete care aveau de cheltuit miliarde, dar pe care nu le cunoștea nimeni. Renata Litvinova, actriță, regizoare și muză în Rusia, cea care s-a trezit după divorțul de un oligarh cu o avere imensă, a înțeles ce trebuie să facă și a făcut – s-a împrietenit cu Demna Gvasalia și apare inclusiv ca model în show-urile Balenciaga.

Pe lângă ele sunt toate celelelalte zeci de mii de fete din Europa de Est, și nu numai, care și-au făcut conturi de Instagram, au cumpărat și au strâns urmăritori și au zâmbit zilnic în mii de selfie-uri, încercând să ne convingă să mai cumpărăm un produs sau altul. Vorba aceea, câinii latră, ursul merge.

Doar că acum, deși câinii latră în continuare, ursul nu mai merge atât de bine. Dacă inițial Leandra Medine cerea fee-uri uriașe pentru o postare, acum o face pentru mult mai puțin (nu o spun eu, o spun cei care au contactat-o în vederea unor colaborări). Dar asta e normal. E previzibil, era evident că se va ajunge aici.

E suficient să deschizi Instagram-ul dimineața, la cafea, pentru a fi bombardat de o serie de profiluri aproape identice, care vând chestii aproape identice, într-un limbaj aproape identic, pentru același public. Chiar și cele care și-au găsit, teoretic, o nișă au de suferit – publicul aplaudă, crede, cumpără, dar la un moment dat se satură.

Nu-mi dau seama dacă lumea chiar s-a săturat, dar un lucru e cert – acum a devenit aproape imposibil să mai faci bani doar din asta. Mă refer la bani, nu la mici câștiguri. De ce? Pentru că e nevoie de substanță, de treburi concrete, palpabile, pentru ca oamenii să te mai crediteze în continuare ca fiind un influencer, orice ar însemna asta.

Citește și:
Noua frumusețe. Adevăr sau minciună?

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle