Marsul Femeilor, care a avut loc ieri la Washington si in sute de alte orase de pe tot globul, ne aminteste ce putere extraordinara are solidaritatea si pana unde putem ajunge atunci cand ne unim toate pentru un scop comun.
Marsul Femeilor a avut loc ieri in Washington DC si in sute de alte orase din toata lumea, de pe toate continentele, incluzand chiar si un mic protest in Antarctica. Milioane de femei au protestat in strada in prima zi oficiala a mandatului lui Donald Trump la Casa Alba.
Planurile pentru un mars urias al femeilor la Washington, initial propus chiar pentru ziua investirii lui Donald Trump, au aparut inca din ziua de 9 noiembrie anul trecut, imediat dupa infrangerea lui Hillary Clinton in alegerile prezidentiale din Statele Unite. Ideea a pornit de la Teresa Shook din Hawaii, care a creat un eveniment pe Facebook, legat de contul Pantsuit Nation, dedicat candidatei democrate. Curand, tot mai multe femei au aderat la ideea sa si au decis sa isi uneasca eforturile.
Organizatorii, adica zeci de organizatii care sprijina drepturile femeilor, au declarat ca intentiile lor au fost sa fie active in legatura cu drepturile femeilor de pretutindeni, dar mai ales sa le sustina pe cele ale femeilor americane, puse serios in pericol de intentiile lui Trump anuntate in campania electorala, cum ar fi acela ca actualul presedinte doreste sa opreasca finantarile pentru Planned Parenthood, organizatia care se ocupa anual de sanatatea reproductiva a milioane de femei, asigurand avorturi gratuite, dar si contraceptie si analize pentru tot soiul de boli legate de aparatul reproducator. Marsul a fost organizat in acelasi timp si ca un raspuns in fata declaratiilor profund misogine ale lui Donald Trump, incepand cu celebrul „grab her by the pussy', pana la invective precum porci sau caini adresate femeilor.
Curand, marsul a ajuns a creasca si sa devina unul extrem de inclusiv, scopul sau declarat fiind acela de a rezista „pe teme precum justitia sociala si drepturile omului, de la rasa la etnie, gen, religie, imigratie si sanatate.'
Asa ca ieri (in ziua permisa pentru mars, pentru ca autoritatile au refuzat femeilor sa protesteze chiar in ziua investirii) femeile au transmis un mesaj puternic administratiei lui Donald Trump, chiar in prima sa zi in serviciu. Intre 400 si peste 600 de marsuri similare au fost raportate in intreaga lumea, cu cateva sute de mii de participante (si participanti) protestand doar in Washington, locul anuntat initial de aceasta uluitoare miscare de solidaritate feminina. Se estimeaza in acest moment ca peste 4 milioane de femei au iesit in strada doar in Statele Unite ale Americii.
Lista oficiala a vorbitorilor dinaintea marsului, publicata cu ceva timp in urma, a constat intr-o serie de activiste pentru drepturile femeilor, dar si celebritati care de-a lungul timpului si-au facut datoria fata de suratele lor si au fost vocale pe teme feministe. Cecile Richards, Ilyasah Shabazz, Janet Mock, LaDonna Harris, Maryum Ali, rabinul Sharon Brous, Simone Campbell, Sophie Cruz, America Ferrera, Angela Davis, Gloria Steinem, Ashley Judd, Scarlett Johansson, Melissa Harris, Michael Moore, Randi Weingarten, Van Jones, Kristin Rowe-Finkbeiner, Roslyn Brock, Muriel Bowser (primar in DC), Kamala Harris (senatoare de California) si Aijen Poo s-au numarat printre vorbitoare.
O multime de celebritati, printre care Madonna, Amy Schumer, Samantha Bee, Olivia Wilde, Lupita Nyongo, Chelsea Handler, Zendaya, Katy Perry, Madonna, Cher, Charlize Theron, Lena Dunham, Kristen Stewart, Jessica Chastain, Chrissy Teigen, Padma Lakshmi, Hari Nef, Amandla Stenberg, Frances McDormand, Julianne Moore, Janelle Monae, Alicia Keys au participat la diversele marsuri organizate peste tot, asta in vreme ce Donald Trump a avut probleme in a gasi vedete care sa participe la inaugurarea sa la Casa Alba.
Aproximativ 100 de mii de persoane au participat la Marsul Femeilor din Londra, dar si in alte 14 orase din Marea Britanie, conform The Guardian, unde protestatarele au fost insotite de primarul metropolei, Sadiq Khan, si de multi membri ai parlamentului. Din Australia in Noua Zeelanda, din Berlin in Paris, Roma, Viena, Geneva si Amsterdam, din Karura (Nairobi) si pana la Bucuresti (intr-o initiativa anuntata in ultima clipa), femeile de peste tot s-au solidarizat pentru o cauza demna – propriile noastre drepturi, propriile noastre vieti. Este de notat si faptul ca regimurile din toata lumea au inceput sa incalce flagrant drepturile femeilor, poate cea mai grosolana initiativa fiind cea din Rusia, unde violenta domestica tocmai ce a fost dezincriminata.
Marsul din Washington a inceput la ora locala 10 la intersectia dintre strada 3 si Independence Avenue, cu sute de mii de participante purtand „pussy hats' crosetate de mana, caciuli roz care faceau, si ele, aluzie la declaratia incredibila a lui Trump, „grab her by the pussy'. Asta si in conditiile in care 24 de femei, conform The Guardian, l-au acuzat pe actualul presedinte american de hartuire sexuala. „Marsaluim astazi pentru miezul moral al acestei tari, impotriva unui nou presedinte care incepe un razboi contra noastra', a spus America Ferrera, una dintre vorbitoarele de la marsul de la Washington.
O problema care s-a pus inca din start a fost aceea daca marsul femeilor va depasi in numar multimile stranse pentru investirea presedintelui. Conform CNN, se pare ca aceasta nu a fost deloc o problema. Asta desi Donald Trump a anuntat ieri, intr-un discurs sustinut in fata angajatilor CIA, una dintre primele sale opriri ca presedinte, ca media este mincinoasa si raporteaza cifre gresite. Imaginile aeriene surprinse de camere si drone il contrazic pe actalul presedinte. Conform aceleiasi surse, imaginile facute cu Earth Cam la aceleasi ore in cele doua zile consecutive, la inaugurare si la Marsul Femeilor, arata ca femeile nu doar ca au umplut spatiul dinspre mall, pe Capitol Hill, dar si foarte multe dintre strazile adiacente, astfel incat marsul propriu-zis de-abia a putut sa aiba loc, datorita multimilor imense care au invadat Washington-ul. Sistemul de metrou din Washington a anuntat si ca la ore similare, pe 20 ianuarie au fost vandute peste 150 de mii de bilete, in vreme ce pe 21 au fost peste 275 de mii.
Femeile s-au adunat cu mic cu mare, de la copii la batrane in carucioare, dar si insotite de numere substantiale de barbati, sa marsaluiasca si sa isi faca vocea auzita in intreaga lume. Este si randul nostru sa ne solidarizam si sa ne cerem drepturile. Cel mai mare protest organizat in vremurile noastre arata ca este posibil sa facem asta, iar adrenalina si emotiile simtite de femei in preajma acestui moment pot fi folosite pe mai departe pentru a genera schimbari legislative pozitive pentru femeile de peste tot. Inainte, mars!
Foto: Instagram