Am crescut, ca mai toţi din generaţia mea, stînd întins pe covorul din sufragerie ascultînd basme la pick-up. Făceam audiţii colective: uneori invitam la mine copii de pe scara blocului, alteori mergeam eu la ei acasă. Mamele noastre ne făceau tartine cu gem sau, în funcţie de sezon, cu salată de vinete şi noi ascultam cuminţi ore în şir basme citite pe disc. Fîşîitul vag de la începutul discului mă umple şi acum de emoţie.
Cînd am crescut, am început să mă duc la unchiul meu care avea viniluri cu muzică. La început mi-a pus ABBA, Bee Gees, Hot Chocolate sau Earth, Wind and Fire după care a trecut la The Beatles, Creedence Clearwater Revival, Fleetwood Mac, T Rex, Queen, acel rock(n roll) cu influenţe blues sau groove-funk pe care se putea dansa. Unchiului meu îi plăcea foarte mult o piesă de la Queen care se numea „I`m in Love with My Car’ şi care pe mine mă cam încurca, căci nu se putea dansa pe ea. Mai tîrziu am înţeles de ce iubea unchiul meu piesa aia. Oricum, nu ştiu cît am dansat în jurul pick-up-ului din sufrageria unchiului meu pentru că într-o zi el a schimbat placa şi la propriu, şi la figurat şi mi-a spus că e timpul să învăţ că muzica nu e doar pentru trup, ci şi pentru minte, că muzica nu doar se dansează, ci se şi ascultă. Încet-încet, în audiţiile unchiului meu au început să apară piese, unele foarte lungi, de la Jimi Hendrix, Led Zeppelin, Pink Floyd, Emerson, Lake & Palmer şi chiar jazz. Aceia au fost anii mei de educaţie muzicală cu pick-up-ul pe post de totem acustic.
Cînd am citit undeva că în 2015 vinilurile au atins din nou vînzările din anii `60 şi că în preajma sărbătorilor de iarnă pick-up-ul a fost cel mai cumpărat produs de pe Amazon, am simţit că nostalgia este într-adevăr una dintre forţele istoriei. Şi nu m-am mirat cînd am aflat ce viniluri au cumpărat oamenii cel mai mult. OK, Adele şi Taylor Swift, dar şi Pink Floyd, The Beatles şi Miles Davis. Adică ce cumpăra unchiul meu de pe piaţa neagră a vinilurilor aduse din fosta Iugoslavie.
Anul trecut, conform The Recording Industry Association Of America, vînzarea de viniluri a atins în Statele Unite cifra de 30 de milioane de dolari (adică nivelul anului 1988), depăşind pentru prima dată cîştigurile pe care industria muzicală le-a obţinut de pe urma serviciilor de streaming precum Spotify. Dacă stai să te întrebi de ce vinilurile au revenit la modă, înseamnă că n-ai ascultat niciodată cu adevărat muzică pe vinil. Este, pur şi simplu, cel mai fidel suport audio. Omenirea n-a ascultat niciodată atît de multă şi de variată muzică precum în această epocă digitală cînd toată muzica lumii este disponibilă în orice moment. Totul acum – la un click distanţă! Dar cantitatea a slăbit calitatea ascultării.
Cine cunoaşte diferenţa dintre a auzi şi a asculta muzica, între a consuma sunetele şi a înţelege armonia lor, n-o face pe calculator sau pe telefonul mobil, aşa cum n-o face oriunde şi în orice moment al zilei, nici măcar în maşina ta de care eşti îndrăgostit. Muzica preferată cere un ritual al ascultării pe măsura pasiunii. Vinilul necesită timp şi atenţie pentru a crea un moment de satisfacţie auditivă, nu-l poţi asculta pe fugă. Muzica pe vinil nu se consumă, se ascultă. Şi mai e ceva. Cine apreciază muzica, apreciază şi posesia ei. Nu e suficient să asculţi muzica preferată, vrei s-o şi deţii, să roteşti discul în mînă, să-l aranjezi pe raft unde poate fi văzut. Digitalul refuză muzicii dimensiunea ei fizică, obiectul acela magic înăuntrul căruia se află sunetul.
Aşa cum atingerea unei sticle de bere rece sau a unui pahar cu formă inspirată, în care spuma formează un guler frumos, sporeşte savoarea băuturii. Căci, precum muzica favorită, o Stella Artois merită un ritual pentru a te bucura de ea cum se cuvine. E important momentul, e important locul, e important modul în care o faci. Gîndeşte-te la un pahar cu Stella Artois ca la un disc de vinil rotindu-se lîngă tine şi eliberînd muzica în ritmul bulelor de aer ce se ridică lent la suprafaţa paharului. E momentul tău preferat al zilei. Fiecare înghiţitură trebuie savurată fără grabă, natural, aşa cum cîntecele se succed în ritmul lor pe suprafaţa discului. Fă-ţi timp pentru o Stella Artois.