Un adevărat privilegiu, prezentă pentru a treia oară în România, cea mai în vogă soprană lirică, va susține concert în beneficiul Institutului Regional de Oncologie Iași.
Alături de ea, pe scenă, se va afla și tânărul tenor Freddie de Tommaso, noua stea a scenei lirice mondiale.
Pentru două ore se va putea spune, de către oricine va fi prezent în sală, că s-a simțit ca la Royal Opera House, Londra, sau Metropolitan Opera, New York, unde cei doi sunt invitați în mod curent.
Câștigătoare a celor mai prestigioase două competiții de voci lirice din lume, Operalia și Queen Sonja Competition, Lise Davidsen a început să fie rapid atracția teatrelor de operă, dar și a studiourilor de înregistrări. O voce foarte specială, puternică, amplă, catifelată și plină de nuanțe, un fenomen ținând cont și de vârsta sa. Cititoarele ELLE au avut prilejul să citească aici unicul interviu acordat de Lise Davidsen în România.
Freddie de Tommaso este deja comparat cu inegalabilul Franco Corelli pentru stil, dramatism și o largă paletă cromatică pe care vocea sa o poate atinge, chiar foarte tânăr fiind.
N-aș fi crezut că în România va fi exista această oportunitate, dar, iată, acum, este de neratat evenimentul anului. Marți, 10 mai, la Opera Națională București, informații aici.
Text: Dana Cristescu
Foto: Ray Burmiston (Lise Davidsen) și Catherine Ashmore (Freddie de Tommaso în Cassio, Otello de Verdi, Royal Opera House)