Daca nu i-as fi cunoscut de mai bine de zece ani de cand sunt impreuna, as fi spus ca Andrei a inceput sa o bata. Cand si-a dat jos pantalonii, Roxana avea picioarele pline de vanatai si de julituri, ceva ce n-am vazut in viata mea, nici la cel mai zvapaiat copil. Abia se mai misca de la febra, dar avea un zambet imens pe fata si o satisfactie pe care nu i-o intelegeam. Cam asta e starea de spirit a Roxanei de cand a descoperit concursurile de Mountain Bike. De ziua ei, Andrei ii facuse cadou o bicicleta de mers prin parc. „Nu mai stiu cum am auzit de competitia de biciclete «Predeal Mountain Bike Trophy», dar am tinut cu tot dinadinsul sa ajung acolo, imi povesteste acum.
„A fost prima data cand am mers cu o bicicleta prin padure, si, bineinteles, pe un munte. 20 de kilometri de urcari si coborari abrupte, pe Valea Azugai, Susai, Partia Cocosul. Era toamna, ploua torential, pe jos era numai noroi lipicios si radacini de copaci ne ieseau mereu in cale. Abia vedeam in fata din cauza ploii si trebuia sa urc carand bicicleta dupa mine. Apoi au venit coborarile si i-am dat drumul fara sa am cunostinte tehnice cu privire la asta. Pur si simplu alunecam la vale pe o poteca ingusta, saream cu tot cu bicicleta de la noroiul lipicios si imi placea la nebunie! Am fost fericita in cursa aia, pur si simplu mi-a placut totul, desi am concurat cu o bicicleta grea ca un calorifer, iar inainte de start intrebam in jur cum se schimba vitezele atunci cand trebuie sa urci un munte. In copilarie nici nu a avut bicicleta si tot palmaresul ei sportiv, la varsta de 29 de ani, se rezuma la cateva partide de handbal intre licee. Dar acesta a fost doar inceputul.
Nu doar ca in scurt timp a ajuns sa nu rateze nici o competitie de Mountain Bike din tara, dar la un moment dat am auzit-o zicand una si mai gogonata: ca s-a inscris la triatlon. Triatlon, daca nu stiti, inseamna probe de bicicleta, alergare si inot. Inot! Stati putin, Roxana nu stie sa inoate. Ce naiba, am fost la mare de nenumarate ori si ea, ca si mine, mai mult de pluta pe spate nu stie! Iar competitia asta presupunea inot in mare, cateva sute de metri: curenti, temperaturi scazute, animale marine etc. Nici o problema. A invatat sa inoate cu doua luni inainte, la bazin. „Stii bine ca nu mai inotasem niciodata in mare. A fost cam traumatizant. Am avut impresia ca ma inec tot timpul cat am stat in apa, mai putin ultimii 200 de metri, cand am vazut tarmul. Dar apoi totul a decurs bine, si alergarea, si bicicleta. Am iesit pe locul 2 la categoria mea de varsta.
Pentru ea si pentru noi toti e inca un mister cum de ajunge mereu pe o treapta a podiumului la competitiile de Mountain Bike, avand in vedere ca nu se antreneaza pentru ele. „Nu m-am antrenat in nici un fel pentru prima competitie si nici pentru majoritatea celorlalte. Pur si simplu antrenamentul pentru o cursa era chiar cursa anterioara.
Nu v-as fi spus povestea prietenei mele daca comportamentul ei nu ar fi devenit un fenomen de masa. E de ajuns sa arunc o privire pe Facebook sau sa imi ciulesc urechile in cercul de cunostinte pentru a constata ca tot mai multa lume se inscrie la competitii sportive care depasesc cu mult efortul fizic al amatorului care alearga prin parc sau merge la birou pe bicicleta.
Despre aceasta inflatie imi vorbeste si Daniel Nistoroiu, antrenor de inot la Federatia Romana de Triatlon. „E ca un microb acum. Multi ani s-a vorbit de generatia McDonalds, acum lumea vrea sa faca sport. Multi o fac pentru sanatate sau ca sa-si demonstreze ca pot. Unii probabil n-au facut ce si-au dorit in tinerete, pe altii nu i-au lasat parintii sa-si urmeze pasiunile. Dar acum, ca au ajuns la maturitate, au constatat ca sunt liberi. Vor sa compenseze in doi-trei ani ce n-au facut in ultimii 19. A venit un tip intr-o zi la mine si mi-a spus ca vrea la Iron Man Austria. Nu stia sa inoate si competitia era peste o luna. L-am invatat sa inoate, facea o tura de bazin, dar inotul e un sport foarte complex, iti solicita toate grupele de muschi. N-am mai auzit nimic de el, o fi fost la Iron Man, o fi terminat, nu stiu. Dar adevarul asta e: daca apuci sa intri intr-o competitie, nu mai scapi niciodata de gustul ei. Nici ca antrenor, macar. Eu la federatie sunt voluntar, pentru ca nu exista fonduri sa ma plateasca. Merg cu copiii prin tara la competitii, pe banii mei. Dar nu poti altfel. Daca stii ca e concurs undeva, stai ca pe jar acasa. Asa si ei.
Page: 1 2