Mama mea se marita!

Recasatoria

„In timp ce-si aranja voalul de mireasa in fata oglinzii, mama imi povestea ca ii zboara fluturi in stomac de emotie. Nu prea stiam ce sa fac, pentru ca si eu eram emotionata: era prima nunta a maica-mii la care asistam – si aici vine partea incredibila! – in ca­litate de dom­ni­soara de onoare. Mai fusese casatorita, evident, cu taica-miu, dar atunci nu fusesem prezenta, pentru ca nu eram nici macar in faza de proiect. Deci cum naiba sa nu fiu emo­tionata?

In ciuda emotiilor, Diana (30 de ani, necasatorita) imi povesteste ca a trecut cu bine proba de domnisoara de onoare la nunta propriei sale mame, care mergea la altar nu pentru a-si conduce fiica, ci pentru a se marita a doua oara. „O situatie cel putin ciudata!, comentau anumite persoane din familie pe la colturile bisericii si la receptia care a avut loc pe o pajiste la Snagov. „Auzi, sa se marite mama (pentru a doua oara!) si fiica nu! Diana isi aminteste ca, dupa ce partea emotionanta cu condusul mamei la altar s-a terminat, la petrecere s-a simtit „destul de mizerabil si a fost nevoita sa-si inece depresia intr-o sticla de sampanie.

„Ma bucuram pentru mama, care a suferit mult inainte si chiar merita sa fie fericita, dar, in acelasi timp, ma simteam cam singura si gata sa cad in butoiul cu melancolie. Nu ca as fi avut o obsesie sa fiu mireasa, dar totusi! E cam aiurea sa fii la 30 de ani domnisoara de onoare la nunta mamei! Incepi sa-ti pui niste intrebari…

Nu toate fetele care joaca rolul de domnisoare de onoare la nunta parintilor cad in depresie. Miruna (27 de ani, necasatorita) povesteste ca, desi noua mireasa a tatalui sau este cu doar citiva ani mai mare decit ea, s-a bucurat foarte mult pentru el si s-a simtit minunat la nunta lor. „Noua sotie il iubeste ca-n povesti. Este de o maturitate care se completeaza foarte bine cu stilul tatei. Are si multa rab­dare in fata situatiilor de via­ta cu care este el incarcat. Nu mai stiu cum ne-am cu­nos­cut – nimic simandicos, pur si simplu mi-a prezentat-o tata si mi-a placut din prima clipa. Acum pot spune ca avem o relatie si vorbesc cu ea mai des decit cu tata. Nunta a fost foarte frumoasa, cu mult bun-simt si cu bun-gust, pe malul lacului, cu surprize si cu amintiri pentru invitati, cu mincaruri bune, nu grele si obositoare, cu muzica live si dans (cel mai mult a dansat un cuplu de octogenari adorabili, care inca se sorbeau din priviri si glumeau mereu). Cum m-am simtit sa asist la nunta? Am fost domnisoara de onoare, iti dai seama ca nu se putea mai bine! Iata un caz fericit! Poate ca lucrurile stau altfel atunci cind se casatoreste tatal sau poate ca, pur si simplu, este vorba de a avea suficiente resurse proprii pentru a „gestiona aceste situatii neobisnuite.

Inversiunea generatiilor

Lasind la o parte filmele de la Hollywood in care mamele trecute de 60 de ani (dar blonde si apetisante) seduc cu nonsalanta tinerii iubiti ai fiicelor lor, si­tuatia in care copiii deveniti adulti participa la recasatorirea parintilor, in loc de a-si pune ei insisi pirostriile, sub supravegherea familiei, nu este chiar asa de neobisnuita. Insa, cu siguranta, este destul de dificila. Se spune ca, pentru a te maturiza, trebuie sa te desprinzi de tot de parinti; dar ce te faci atunci cind ro­lurile se inverseaza si parintii ajung sa ia, simbolic, locul copii­lor, lasindu-se con­dusi de acestia la altar? In fond, se presupune ca ar trebui sa-ti vezi mama mi­reasa doar in fotografii, nu emotionata ca o pustoaica indragostita pentru pri­ma data. E ca si cum s-ar stirbi un mit… Sau este asta o abordare prea conservatoare? Putem vorbi oare de un soi de „sindrom al inversarii ge­ne­ra­tiilor?