De cele mai multe ori, suntem absorbiți de mediul online și tindem să credem că ceea ce vedem pe rețelele sociale chiar este adevărat. Includem în această categorie și cuplurile care par perfecte din toate punctele de vedere - numărul impresionant de poze împreună din diverse locuri și descrierile pline de iubire ne fac să ne gândim că în relația lor nu există loc de ceartă sau neînțelegeri.
Specialiștii în relații susțin că pozele de pe internet pot ascunde nesiguranțe, iar cuplurile cu adevărat fericite nu sunt definite de numeroasele postări sau mesaje. În acest caz, cum ne dăm seama, de fapt, cum se comportă cuplurile fericite? Iată 12 dintre lucrurile pe care partenerii dintr-o relație fericită le au în comun:
Cuplurile fericite sunt conștiente de faptul că este imposibil să fie de acord în toate privințele. În unele situații, intervin argumente contradictorii, însă chiar și în aceste cazuri, sunt rezolvate cu calm și răbdare. Cei doi nu își aduc injurii și nu țipă unul la celălalt.
Cuplurile fericite au multă încredere unul în celălalt. Dacă interacțiunea cu o altă persoană poate avea mai multe interpretări, partenerul neimplicat o va alege pe cea care este în favoarea celuilalt. Cel puțin, asta fac cei care au o relație fericită. Nu se lasă influențați de aparența unor lucruri, au pur și simplu încredere în persoana pe care au ales să o iubească.
Persoanele aflate în relații care le aduc satisfacerea nevoii de iubire și înțelegere nu se vor implica în relații intime cu partenerii lor doar pentru plăcerea finală a partidei. Aceștia trăiesc pentru momentul efectiv de iubire, bucurându-se de fiecare sărut și atingere.
O relație fericită presupune și ținutul de mână, îmbrățisări pline de afecțiune și săruturi pe frunte, fără ca acestea să aibă o conotație sexuală.
Acest aspect include tot ce înseamnă sentimente, gânduri și activități. Cei doi sunt curioși în ceea ce îl privește pe celălalt, vor să știe ce simt și ce gândesc despre ei, dar și despre lume, care sunt aspirațiile și visurilor lor.
Cuplurile care au o relație cu adevărat fericită tind să se facă unul pe celălalt să se simtă apreciați și susținuți în tot ceea ce fac. Se simt iubiți și vor să le transmită aceste sentimente cât mai des posibil. Conversațiilor lor se concentrează pe aspecte pozitive ale vieții, și nu pe cele pesimiste.
Persoanele care au o relație fericită știu să comunice eficient și să-și exprime gândurile și cerințele fără să adreseze reproșuri. Sunt conștienți, de asemenea, că o comunicare eficientă nu constă doar în exprimarea verbală, ci și în limbajul corpului. Ei se folosesc de gesturi de afecțiune pentru a completa comunicarea.
Atunci când cei doi simt că sunt în relația potrivită, cea care îi face să simtă bucuria unui parteneriat, sunt conștienți că fidelitatea este un aspect inevitabil. Ceea ce trăiesc alături de celălalt îi determină să fie recunoscători și mulțumiți de alegerea făcută.
Această relație vine în completarea vieții individuale a fiecăruia, pentru satisfacerea nevoii de iubire și bucuria de a petrece timp împreună, nu pentru a umple un gol emoțional sau pentru a avea cu cine să-și petreacă timpul.
Este normal ca cei doi să-și cunoască, în timp, defectele, dar știu exact ce pot schimba și ce nu la persoana de lângă ei. În timp ce aspectele grave, care îi deranjează constant pot fi discutate, lucrurile mici pot fi trecute cu vederea.
Pe parcursul relației, când partenerii încep să se cunoască din ce în ce mai bine, își vor destăinui fricile și ceea ce îi menține de multe ori pe loc. Schimbările de stare ale partenerului nu-l afectează pe celălalt; acesta îi este alături în fiecare moment de cumpănă și îl ajută să depășească orice situație care îi îngrijorează.
Cei doi se iubesc exact așa cum sunt, își iubesc partenerul pentru ceea ce este și pentru ceea ce nu este deopotrivă. Atunci când învață să se accepte din toate punctele de vedere, relația devine mult mai puternică.
Text: Denisa Coman
Foto: Instagram.com/negin_mirsaleh