Căsătoria poate fi un prag psihologic important, iar simplul statut vă poate face să alunecați în capcane relaționale importante.
Lucrurile nu devin mai simple și mai ușoare după ce este oficializată relația. Iar căsătoria, în sine ca instituție, vă poate aduce un soi de reasigurări dar și credințe false care duc la conflicte serioase și o raportare nesănătoasă la relație. Nu găsiți soluții deoarece nu vedeți problema, iar fiecare este cramponat în propria falsă viziune.
Acum sunt două salarii în casă, eventual sprijin din partea ambelor perechi de părinți. Nu este posibil să nu realizați ceva important financiar. Ba este posibil dacă nu există educație financiară individuală și nu ați stabilit reguli financiare ale cuplului. Poate apărea infidelitatea financiară și când sunteți căsătoriți. Unul sau ambii să ascundă cât câștigă cu adevărat, să economisească pe ascuns, să facă diferite cheltuieli semnificative ca sumă fără să fie consultat celălalt partener. Nu sunteți o echipă care își gestionează finanțele, ci doi oameni care își cheltuie propriile salarii așa cum consideră, poate bazându-se pe celălalt pentru achitarea facturilor, vacanțelor etc.
Nu devine mai puternică și mai profundă dacă aveți acum același nume de familie și o verighetă pe deget. Problemele pe care le aveați în cuplu nu dispar automat printr-o ceremonie la starea civilă și una la biserică. Ba chiar pot fi acum amplificate prin ceea ce credeți că vine de la sine din moment ce sunteți căsătoriți. Și nu mai depuneți voi efort să faceți gesturi frumoase unul față de celălalt, căci căsătoria e ca un fel de baghetă magică. Valabil și pentru apariția unui copil, când intervin deprivarea de somn, restricții legate de libertate și petrecerea timpului liber, nevoia mult mai mare de colaborare și sprijin, înțelegere, acceptare.
Dacă ar fi cu adevărat indestructibil, atunci nu ar mai exista divorțul, rata divorțurilor nu ar mai fi atât de mare, iar infidelitate nu ar mai exista printre motivele principale ale desfacerii căsătoriei. Ironic, angajamentul poate fi perceput de unii drept o presiune, o închisoare din care se străduiesc să evadeze. Finalul distracției, bucuriei, plăcerii în viață, doar un șir nesfârșit de responsabilități și multă rutină. Ceea ce duce spre comportamente iresponsabile financiar, o fugă de acasă către distracție de unul singur. Angajamentul văzut ca ceva pe viață poate duce la o relaxare în care nu mai mențineți sau construiți atractivitatea fizică, pasiunea sexuală, intimitatea emoțională.
Sau mi se va ierta orice deoarece suntem căsătoriți. Ce să facem acum, să divorțăm? Unde să plece? Mai are energie să o ia de la capăt? Să ne punem familiile pe ace și să pornim un incendiu familial? Și nu mai apare filtrul pentru comportamentele dezadaptative, atenția de a nu răni partenerul. De ce să mă gândesc de două ori la ceea ce fac dacă nu există, aparent, nicio consecință cu adevărat serioasă? Valabil și pentru procesul de reparare. De ce să depun efort să îmi cer scuze, să vin cu un comportament schimbat când actul căsătoriei presupune stabilitate și un viitor în doi?
Foto: PR