Lucruri la care să nu renunți și te vor face mai atrăgătoare în ochii partenerului tău

Specialiștii spun că poți fi mai atrăgătoare pentru partenerul tău atunci când faci anumite lucruri pentru tine. Care sunt acestea.

Îți dorești să fii mai atrăgătoare pentru partenerul tău de cuplu, așa că mizezi foarte mult pe fizic. E important, căci bărbații sunt vizuali. Iar atunci când te simți bine tu cu tine ești implicit mai seducătoare pentru cei din jur. Însă nu totul se rezumă la partea fizică, iar aici variațiunile sunt nu doar personalizate ci și cât se poate de diverse.


Nu te interesează gura lumii

Un aspect care va elimina multe conflicte. Nu vrei să le faci altora pe plac, nu te interesează să pozezi tu (sau relația), nu ai nevoie de aprobarea nimănui. Este eliberator atât pentru tine cât și pentru partener. La pachet poate fi inclusă și lipsa comparațiilor. Nu te compari tu pe tine cu alte femei, ori relația voastră cu alte relații. Te raportezi doar la tine cea din trecut și la relație în etapele anterioare.

Autonomie

Dacă voia să aibă grijă de cineva, partenerul își lua un cățel sau făcea un copil. Nu excludem sprijinul atât de firesc în cuplu, ci discutăm despre o independență, autonomie a ta care lui nu doar că îi câștigă respectul, dar îi dă și o stare de siguranță. Poate fi obositor ca el să fie unicul stâlp în relație, și își dorește să știe că la nevoie se poate baza și el pe tine.


Curajul…

… de a ieși din zona de confort. A nu se înțelege un gust rafinat pentru riscuri înalte. Ci să fii dispusă să riști moderat, să ieși din culcușul cald și comod, să vrei să evoluezi, să te dezvolți pe multiple planuri.

Grija de sine

Poate ai observat și tu cupluri unde după o vreme fiecare partener devine delăsător. Grija de sine are diferite definiții. Poate că îți place să faci sport, dar nu te machiezi. Ai mereu unghiile și părul aranjate, dar un stil mai casual. Adori rochiile și pantofii cu toc, să fii ca scoasă din cutie. Îți place ca periodic să îți faci o schimbare de look. Siguranța relației nu înseamnă a nu te mai păstra atractiv pentru celălalt.

Ești perseverentă

O trăsătură importantă pentru un coechipier, iar până la urmă și asta sunteți. Faptul că nu renunți chiar și atunci când ești demoralizată îl face să aibă încredere în spiritul tău de luptătoare, că nu abandonezi în momentele grele.

Îți păstrezi și viața ta


Cuplurile au tendința de a intra în fuziune. Și așa se renunță la hobby-uri, la prieteni, la interesele și obiectivele personale. Iar după un timp are sens fraza: nu mai ești deloc persoana pe care am cunoscut-o/o știam. Nu încurajăm o viață dublă, secretă, ori o independență acută ce sabotează relația de cuplu. Ci să vă hrăniți spațiul personal și identitatea care nu este egală cu cuplul.

Citește și:
De ce bărbații foarte inteligenți au nevoie de mai mult spațiu personal
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle