Lucruri ce fac sa-ti bata inima cu putere, de Alex. Leo Serban

„Investiti in experiente, nu in obiecte!' Este ceea ce recomanda un ditamai profesorul de la Harvard, psihologul social Daniel Gilbert, care a studiat – in laborator, lol! – „natura fericirii umane'. Cartea sa, Stumbling on Happiness, a stat timp de 23 de saptamini pe lista de bestseller-uri a lui The New York Times si a cistigat un premiu important pentru carti de stiinta. Filozofia prof. Gilbert in doua cuvinte? Simplu: Nici cu 100.000 de dolari nu ma convingi sa renunt la o ora de joaca cu nepotelele mele!

N-am nepotele, dar credeti-ma ca gasesc la tot pasul substitute convingatoare sa ma faca sa renunt la suta de mii de parai (nu ca mi i-ar da cineva…). Ca sa fie savurata, viata trebuie sa semene, in­tr-adevar – cum spunea fericitul de Forest Gump –, cu o cutie cu bomboane de ciocolata: niciodata nu stii ce gasesti inauntru. De tine tine sa te bucuri de surpriza. E ca un joc.

Acum citeva luni, de pilda, am avut privilegiul de a mi se oferi o vizita privata la muzeul Prado in ziua cind era inchis pentru vizitatorii obisnuiti. Era ceva nepremeditat, asa ca bucuria a fost cu atit mai mare: a sta fata-n fata cu Velazquez (unul din pictorii mei preferati) fara sa ma zoreasca nimeni si fara ca vreun ghid sa ma bata la cap cu explicatii erudite – ce poate fi mai placut? Inima mea a batut ca pentru un an intreg.

Revenit in tara, am vazut splendidul spectacol al lui Razvan Mazilu, Urban Kiss; cred ca este cel mai bun spectacol al lui Razvan – care ne-a obisnuit numai cu spectacole bune! –, asa ca-l recomand cu 100.000 de batai de inima pe minut.

Am (re)descoperit, pe urma, doua minuni de film, ambele frantuzesti: Les chansons damour (ale carui cintece le-am ascultat in bucla citeva saptamini la rind) si Persepolis (o animatie „adulta' despre o copila din Iran a carei bunica isi pune iasomie-n sutien): amin­do­ua fusesera la Cannes anul trecut, dar pe primul il ratasem, din pre­judecata…

Apoi am plecat la New York, pe care credeam ca-l cunosc pe dinafara. Ei bine, da, chiar eram „pe dinafara': nu vazusem „Parc Vendôme' – un condominium nec plus ultra de pe West 57th Street, unde am petrecut o dupa-amiaza delicioasa – si nici un loft de pe 5th Avenue, apartinind unor designeri, plin-ochi cu lucrari originale (desene, picturi, colaje…) de Hockney, unul dintre pictorii mei favoriti.

La ora la care scriu aceasta „opinie', inca n-am ajuns la Lisabona-mon-amour, nici la Paris & Cannes, dupa care incepe TIFF-ul! Cite batai de inima pe minut in numai o luna? Vi le doresc din tot sufletul, caci nu uitati: viata e facuta sa fie savurata, nu doar traita…

Articol publicat in ELLE Iunie 2008

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK