Lucruri care lipsesc din relația voastră și reprezintă un semnal de alarmă demn de luat în seamă

Un semnal de alarmă nu e reprezentat doar de ce face partenerul, ci și de ceea ce nu face sau nu se întâmplă în relație.

Te gândești că vrei să faci tot ceea ce ține de tine pentru relația în care te afli. Uneori ai făcut și prea mult, în sensul că ai cedat în exces fără ca asta să fie un compromis sănătos. Și ai realizat abia ulterior mecanismul. În aceeași măsură îți spui că nu vrei să-ți pierzi timpul într-o relație în care tu nu primești, celălalt nu e dispus la efort și lasă totul pe umerii tăi. Să stai inutil într-o relație care nu va avea un deznodământ pozitiv pe termen lung, fiind mai degrabă o companie de moment. Sigur că nu poți ghici viitorul, dar te poți uita la ce e un semnal de alarmă în prezent.


Vorbe în vânt

Partenerul este foarte bun la a contura planuri, propune lucruri, face unele promisiuni serioase care îți dau perspective încurajatoare. Din păcate ceea ce spune nu se potrivește cu ceea ce face. La teorie este de nota 10, la practică repetă anul. Ce te ține? Faptul că încă este acolo fizic, mai are mici gesturi drăguțe și situația devine confuzantă pentru tine. Iar pe asta se bazează și el.

Predictibilitatea

Este într-un grad mic. Știi când vă întâlniți, eventual ce faceți în weekend, dar el se răzgândește constant inclusiv în ceea ce privește aspectele semnificative ale relației. Parcă ești într-o barcă ce se clatină într-una și n-ai niciun fel de certitudine legată de nimic. Din păcate se poate crea o predictibilitate pe negativ, când ajungi să pariezi împotriva ta, că el nu va face x lucruri, și să și câștigi.


Intimitatea emoțională

Pur și simplu nu simți că există conectare emoțională sau că e infimă. El e acolo cu tine și lângă tine, dar sufletește pare și se comportă absent. Nu se deschide, nu povestește lucruri de profunzime, nu ați dezvoltat o complicitate a voastră. E un fel de figurație în care se mimează relația de cuplu așa cum în teorie ar trebui ea să fie pe hârtie. Dar și cu replicarea schiței tot sunt aspecte care lipsesc.

Lipsa ajutorului

Gradul lui de egoism este foarte mare, iar dacă e ceva din care are și partenerul beneficii atunci se implică. Dacă e vorba despre tine și a face ceva doar pentru tine nici gând. Este urmată cu sfințenie această direcție a propriului confort și câștigului personal, încât nu de puține ori te simți de-a dreptul folosită. Ceea ce vrei, îți dorești nu e luat în considerare chiar dacă îi ceri punctual. Găsește diferite modalități să se sustragă.

Te rănește

Îi indici cât mai concret, fără dubiu sau interpretări ce te rănește și ai avea nevoie să facă diferit, cum să o facă. Și chiar dacă a înțeles impactul, repetă aceleași comportamente. Dar a înțeles la nivel cognitiv, căci emoțional lipsa de empatie îl împiedică să se pună în locul tău. Indiferent dacă e vorba despre o problemă de sănătate, de familie, deci exterior relației, sau are legătură doar cu voi doi. Dacă tragi linie nu te simți în siguranță emoțional cu el, protejată. Ba sunt situații când pur și simplu îți vine să îl eviți, să fugi de el pentru că felul în care se poartă te tulbură foarte mult. La asta se mai poate adăuga și multă critică, diverse comparații cu femei din jurul lui. Iar de bine este doar despre ele, în ceea te ce privește nici urmă de admirație sau apreciere. Doar un standard care se ridică și mai sus, și mai sus.


Citește și:
Crezi că așa îi păstrezi viu interesul, dar aceste comportamente îl pot face pe partener să se gândească serios la despărțire

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle