Sub titlul L’Om GiGi: Linii_Trasee_Semne_Sensuri, Teatrul National “I.L. Caragiale” Bucuresti te invita intr-o incursiune in laboratorul de creatie al artistului de talie internationala Gigi Caciuleanu, la aniversarea a 70 de ani.
Teatrul National a programat doua evenimente axate in jurul personalitatii artistice de exceptie a artistului Gigi Caciuleanu:
joi, 11 mai 2017, ora 20:00, Sala Studio – spectacolul ★ D’ale noastre ★, probabil cel mai atipic spectacol inspirat din opera lui Caragiale; o productie artistica complexa, un carousel coregrafic a carui ilustratie muzicala eterogena trece prin Mozart, Vivaldi, Bethoven si ajunge pana la DJ Vasile si Vlaicu Golcea.
Duminica, 14 mai 2017, ora 11:00, la Sala Pictura, Gigi Caciuleanu va putea fi vazut intr-o ipostaza mai putin obisnuita, aceea de conferentiar, in cadrul evenimentului LOm GiGi: Linii_Trasee_Semne_Sensuri. O intalnire prin care publicul va putea intra in laboratorul artistului Caciuleanu.
LINIILE pot fi trasate, pe hartie, pe un ecran, pe o tabla de scoala, adica pe orice suprafata plana transformandu-se astfel in litere, in cuvinte sau desene. Dar pot fi trasate si in cele patru dimensiuni, ale continuumului spatiu-timp. Devenind atunci dinamica si vitalitate.
Pasii nostri deseneaza TRASEE pe podele si strazi; rotile le deseneaza pe planurile zbuciumate ale geografiei. Avioanele lasa urme tridimensionale pe cer.
Toate acestea reprezinta SEMNE vizibile si descifrabile pentru cine poseda cheia necesara ca sa o faca. Devenind niste ustensile ale comunicarii intre fiinte observatoare si ganditoare.
Iar pentru cei care doresc, ii ofera si SENSURI (mai mult sau mai putin ascunse!), lectura carora depinde de pregatirea celui care doreste sa sape si sa gaseasca… Metafore.
Dansul este, pe langa atatea altele, si linie, si traseu, si semn, si sens. Toate acestea legand intre ele niste puncte/clipe.
Daca ar fi sa dau o definitie conceptului de Coregrafie, atunci as numi-o: drumul cel mai frumos si interesant dintre doua puncte imaginate.
Asa se face ca Poezia se priveste in oglinzile Dansului.' Gigi Caciuleanu