Desigur există anumite beneficii când locuiești cu iubitul și părinții, însă mare atenție la limite! Altfel puteți ajunge chiar la despărțire.
Să locuiești cu iubitul și părinții poate fi comod din foarte multe puncte de vedere. Economia de bani este considerabilă, mama te ajută la treburile casnice sau le face numai ea. În plus, ai scăpat de grija bonei, iar copilul tău este în siguranță și bine îngrijit. Dar situația nu este chiar așa de roz când nu ai independență proprie.
Nu facem sex că sunt părinții acasă. Ori facem, dar silențios. Atenție să nu scârțâie patul! Nu putem în miezul zilei, pentru că mama sau tata tot intră în cameră să ne mai spună ceva. Vrei sex în sufragerie, ori la bucătărie? Nu se poate, că mai există și alți locatari în casă. Sună cunoscut? În esență viața sexuală a cuplului are de suferit, iar spontaneitatea dispare. Mai degrabă ajungi să te iubești programat… ceea ce nu ajută prea tare libidoul.
Un fenomen des întâlnit este acela în care cuplul tău nu mai are identitate de sine stătătoare. Amândoi deveniți copiii părinților și nu mai există noțiunea de două cupluri, diferite ca vârstă, care trăiesc în aceeași casă. Voi nu mai aveți un cuvânt de spus, deciziile vi se impun și ajungeți să fiți dominați de părinții care știu ei mai bine. Nu contează că locuiești cu iubitul și părinții în casa voastră sau a lor.
Să nu fim idealiști, în fiecare cuplu există certuri. Iar când conflictele se petrec sub ochii părinților, tendința acestora de a se băga în discuție este foarte mare. Și așa apar taberele, până la urmă fiecare părinte vrea să își apare puiul. Ori dacă nu o fac, voi vă împăcați, iar părinții adună multă ranchiună și resentimente. Emoțiile acestea negative pot exploda brusc ori sunt eliberate treptat sub tot felul de șicane, aparent fără sens. Discuții ulterioare pot apărea și între voi: de ce se bagă ai tăi, de ce o lași pe mama ta să decidă pentru noi, de ce ai țipat la tata, de ce le iei apărarea etc Să nu uităm că există acea loialitate transgenerațională în care copiii sunt loiali părinților chiar și atunci când greșesc. Mai simplu spus: eu am voie să spun că mama este exagerată, că e mama, dar tu nu și asta mă deranjează. Prin urmare critica despre părinții celuilalt trebuie să fie minimă.
Aveți un copil, părinții te ajută mult, însă aveți neînțelegeri evidente legate de modul de creștere al celui mic. Oricum, asta poate apărea și dacă locuiți separat. Capcana este și mai delicată când atât tu cât și copilul tău deveniți copiii părinților, iar autoritatea ta este pusă la îndoială. Nu mai ești mama, ci un fel de soră mai mare care este și ea trasă de urechi verbal de bunica. Când locuiești cu iubitul și părinții, rolurile au tendința să își piardă din valoare și se creează o confuzie care afectează în mod negativ cuplul, dar și relaționarea cu familia ori propriul copil.
Foto: PR