Liviu Teodorescu scoate din cuptor un nou viitor hit, „Indiferența', pe care l-a creat în studio anul trecut, cu un videoclip proaspăt și fierbinte, filmat luna aceasta în București.
Piesa „Indiferența' este compusă și produsă de către Liviu Teodorescu, Smiley și Lucian Nagy.
Regizat de către Ioana M. Stan, cu David Mogan ca DoP, videoclipul este prezentarea unei frustrări și a motivului ei, prin cea mai subtilă evidențiere, împachetată într-o folie comică și curajoasă.
Toată acțiunea se desfășoară într-un restaurant cu estetică americană, în care personajul feminin este interpretat de către actrița Ana Maria Guran.
Liviu Teodorescu este una dintre cele mai bune voci masculine din România, piesele lui au milioane de vizualizări pe YouTube sau ascultări pe platformele de streaming. Artist și compozitor, Liviu Teodorescu s-a lansat în industria muzicală odată cu apariția în cadrul emisiunii concurs „Vocea României'. De atunci a lansat numeroase hit-uri și are propriul studio de producție muzicală, LiTE Music. „Fanele', „Ești Piesă', „Obsesie', „Lista de Păcate' sau „Ascultă' sunt doar câteva dintre piesele care au strâns milioane de vizualizări pe YouTube și au ocupat primele locuri în topurile locale. Cel mai recent, piesa „Mi Loca', în colaborare cu Steve Ant, a ocupat primul loc în topul Shazam, săptămâni la rând, fiind în același timp una dintre cele mai difuzate melodii la radiourile din România.