Interzicerea, chiar si partiala, a difuzarii in cinematografele din Romania a celei de-a doua parti din filmul „Nymphomaniac' de Lars Von Trier de catre comisia de rating a Centrului National al Cinematografiei (CNC) ne-a adus aminte de una dintre cele mai perfide forme de ingradire a libertatii de exprimare: cenzura. Mai mult decat filmele, cartile au fost victime usoare ale acestui mecanism de-a lungul timpului. Fie ca au fost arse, interzise sau cenzurate, putem spune despre acestea ca au avut un parcurs cel putin interesant. Și ca, in cele mai multe cazuri, au atras atentia si au ajuns la un public mai larg tocmai pentru ca au fost interzise.
La index
Cartile au fost interzise si autorii au fost exilati si inainte de 1559, cand a aparut prima varianta a Index Librorum Prohibitorum. Dar, odata cu acesta, a devenit clar ca libertatea de expresie nu avea multe in comun cu normele religioase. Sute de ani mai tarziu, Indexul nu mai are puterea de a trimite autori pe rug, dar relatia dintre carti si religie e uneori la fel de dificila ca acum sute de ani. Nu se mira nimeni, de exemplu, ca romanul grafic Persepolis, al lui Marjane Satrapi, a fost interzis in Iran, tara din care vine si pe care o descrie autoarea, dar e cel putin curios faptul ca a fost inlaturat si din scolile publice din Chicago. Opiniile lui Satrapi impotriva guvernului, dar mai ales faptul ca l-a personificat pe Dumnezeu intr-una din scenele cartii, sunt considerate blasfemii in Iran. Si, chiar daca sindicatul profesorilor din Chicago si-a exprimat surprinderea fata de aceasta masura, interzicerea cartii pentru copiii de clasa a saptea continua sa fie dezbatuta. Scandalul a izbucnit anul trecut. Da, in 2013, va vine sau nu sa credeti!
Oarecum din aceeasi zona vin necazurile si in cazul Versetelor satanice, cartea infama a lui Salman Rushdie care a starnit atatea controverse. Autorul este printre putinii care au reusit sa genereze un asemenea scandal incat o recompensa a fost oferita pentru capul sau. Cateva zeci de oameni au fost raniti si unii dintre ei chiar au murit in timpul revoltelor din Pakistan si India, lanturi importante de librarii au primit amenintari cu moartea si au fost nevoite sa retraga cartea de pe rafturi, un traducator japonez a fost injunghiat, iar autorul insusi a fost nevoit sa se ascunda, sub protectia autoritatilor britanice, pentru mai bine de un deceniu. De ce? Pentru blasfemie si luarea in deradere a credintei musulmane – lucruri cu care se pare ca Ayatollah-ul Khomeini, cel care a pus fatwa pe capul lui Rushdie (si care intre timp a decedat), nu glumea niciodata.
In mod complet bizar, Originea speciilor a lui Charles Darwin nu a ajuns niciodata in celebrul Index. A fost, totusi, de la aparitia ei in 1859, interzisa la biblioteca Trinity College de la Cambridge, in scolile din Tennessee (pana in 1967), dar si in Iugoslavia si Grecia pentru perioade mai scurte. Fara sa se centreze pe evolutia omului, dar punand o sumedenie de alte probleme, cartea a devenit imediat subiect de dezbatere intre teologii care au decis, in cele din urma, ca teoria evolutiei nu contravine invatamintelor Bisericii Catolice. In schimb, implicatiile teoriei evolutioniste sunt dezbatute si acum.
Mult mai periculos pentru catolicism s-a dovedit a fi romanul lui Stendhal, Rosu si negru, care a fost privit de la aparitie drept o satira la adresa societatii franceze si a Bisericii, si care a fost condamnat in toate felurile posibile – de la punerea la index la interzicerea in Rusia, de catre Tarul Nicolae I, la condamnarea de catre Franco in Spania si la ardere, in Brazilia, in 1964, impreuna cu alte carti considerate subversive. S-a dovedit astfel ca felul in care Julien Sorel vedea lumea nu era deloc in acord cu ceea ce doreau autoritatile sa transmita, si uite asa a ajuns un roman aparent inofensiv sa devina o carte intolerabila.
Un alt exemplu surprinzator pentru o vreme in care notiunea de politically correctness nu exista, este lupta care s-a dus impotriva romanului lui Dickens Oliver Twist care, pe langa faptul ca portretizeaza personaje imorale, are drept principal personaj negativ un evreu – Fagin este descris in numeroase randuri in carte drept un evreu rau, fiind singurul in cazul caruia se face referire la religie prin asociere cu calitati morale, de unde si ideea de antisemitism.