Links Associates aniversează 10 ani de comunicare strategică, timp în care a contribuit fundamental la modelarea şi profesionalizarea activităţii de lobby în România. Încă de la primul său client, în 2008, agenţia şi-a asumat misiunea de a lucra pe un „culoar' îngust, acela al proiectelor cu miză mare, care pun în dialog părţi importante ale societăţii – mediul de business, instituţii publice, societate civilă, mass-media, comunităţi locale, parteneri ai dialogului social.
„Suntem de 10 ani pe piaţa comunicării strategice din România şi nu ne e nici ruşine, nici teamă să spunem că facem LOBBY. Pentru că, dincolo de ceea ce face în mod normal o agenţie ca a noastră, şi anume deschide canale de comunicare şi conectează adecvat oameni şi instituţii pentru atingerea unor obiective de business, misiunea noastră, încă de la început, a fost aceea de a crea dezbatere în jurul obiectivului pe care îl promovăm. Facem asta respectând legea şi interesul public, iar după 10 ani de comunicare strategică, credem că lobby-ul profesionist a transparentizat şi profesionalizat relaţia dintre mediul de business şi autorităţi„, spune Corina Vinţan, CEO Links Associates.
În 10 ani, de când agenţia este pe baricadele deciziei publice si comunicării alături de clienţii săi, principalul efort a fost acela de a lărgi cadrul de consultare. Pe de o parte, pentru că în lumea în care trăim nimeni nu mai are monopulul deciziei, iar, pe de altă parte, pentru că influenţarea deciziei are un mecanism complet diferit, odată cu democratizarea informaţiei, prin social media şi oportunităţile tehnologice.
„Dacă în 2008, ca ţară proaspăt intrată in Uniunea Europeană, opacitatea instituţiilor era dezarmantă, iar lobby-ul se practica într-o formă primitivă, sub forma înţelegerilor între persoane şi grupuri, în 10 ani s-a format o mică industrie, din care facem şi noi parte, şi la naşterea căreia am contribuit, care practică un lobby etic şi responsabil.Noi credem că acest proces, început de companii, în care interesul privat este făcut public,tocmai pentru că el este unul congruent cu interesul general, trebuie continuat de către toţi actorii implicaţi în efortul de influenţare a deciziei publice. Rolul nostru de comunicatori este de a juca un rol activ în creşterea încrederii generale în instituţii, prin practicarea unei comunicări integre, orientată către toate părţile implicate.„, a explicat Corina Vinţan.
Dincolo de limite
Cu o abordare integrată încă de la început, Links Associates şi-a adăugat în ultimii ani, în special în urma afilierii la Edelman – cea mai mare reţea independentă de PR din lume – practici noi, precum PR-ul comercial şi de brand, reuşind astfel un mix complet de servicii, din care fac parte: public affairs, intelligence, comunicare corporate, managementul crizelor, managementul reputaţiei, evenimente.
Înarmat cu cele mai bune date şi informaţii, cel mai complex network şi cea mai îndrăzneaţă strategie, Links a reuşit, în toţi aceşti ani, să-şi construiască în piaţă imaginea de „cei care rezolvă imposibilul'. Agenţia s-a implicat consecvent în proiecte percepute ca grele, de neatins, sensibile. De fiecare dată, Links a jucat rolul unui antrenor de forţă, ajutându-şi clienţii să-şi depăşească limitele, să identifice şi să diminueze riscurile, să spargă barierele gândirii convenţionale, să schimbe cursul dezbaterii publice, pentru a câştiga notorietate, leadership şi favorabilitate.
De-a lungul celor 10 ani de activitate, Links a fost implicat în tematici importante pentru România, reuşind rezolvări impresionante, cum a fost amendarea Legii comercializării produselor alimentare în 2017, în urma unei proceduri de infringement, declanşată de Comisia Europeană.
Dincolo de proiectele dificile, Links a acumulat expertiză în 14 industrii, unele dintre ele fiind considerate domenii dificile, precum securitate şi apărare, aeronautică sau energie. Portofoliul agenţiei include şi industrii precum telecom, real-estate, retail, industrie grea, agricultură, sănătate, FMGC, tobacco, servicii, technology, organizaţii neguvernamentale.
Cu oameni care provin din mediile pe care clienţii au nevoie să le acceseze/abordeze şi să le înţeleagă– jurnalişti, cercetători, specialişti în marketing şi comunicare, foşti consilieri guvernamentali şi executivi din business – Links dispune de o echipă experimentată de seniori şi de un network extern de consultanţi, care creează campanii şi acţiuni capabile să producă rezultate durabile in beneficiul clienţilor.
Noi orizonturi
După ce în 2013 Links anunţa deschiderea unui nou birou în Serbia, iar in 2014, afilierea pentru România şi Serbia la Edelman, Links a început, în ultimii 4 ani, să acopere pentru proiecte comune cu Edelman o parte din zona Balcanilor. Astfel, pentru clienţi care au nevoie de servicii de corporate sau brand PR, Links lucrează şi în ţări precum Croaţia, Slovenia, Muntenegru şi Macedonia.
În continuare, Links Asscociates se va concentra pe crearea de parteneriate strategice în scopul internaţionalizării acţiunilor sale în domeniu.
Ca parte a strategiei de diversificare a serviciilor, am înființat Links Share, o companie care dezvoltă campanii de social media pentru clienții Links.
Angajament social
În jurul companiei Links s-au dezvoltat asociaţia Community Links, un ONG care derulează proiecte în domeniul educaţiei, şi Vinţan for Reputation, o companie care a desfăşurat activităţi pro-bono în domeniul răpirilor internaţionale de minori.
***
Despre Links Associates, afiliat Edelman în România
Links Associates este o companie românească de comunicare strategică, specializată în public affairs, relaţii publice, management de criză şi consultanţă de business, cu birouri în Bucureşti şi Belgrad, având operaţiuni în Europa şi la nivel internaţional. Links Associates are o expertiză în 14 industrii cheie, printre care energie, telecom, farma, real estate, asigurări, retail, minerit, tutun, agricultură sau industrie grea. Links Associates este şi singurul reprezentant de vânzări în România al Dow Jones şi CNN. Pentru mai multe informaţii accesaţi site-ul www.yourlink.ro