Lecții prețioase pe care le înveți în cele mai dure momente din viață

Cele mai dure momente din viață te pot face mai înțeleaptă, mai rezilientă, iar cele învățate să fie o importantă resursă pentru viitor.

Existența fiecărei persoane este marcată de încercări mai mari sau mai mici. Iar fiecare până la urmă își percepe într-un mod propriu experiențele. Pentru unii pot fi încadrate la categoria cele mai dure momente din viață, alții le privesc cu ceva mai multă îngăduință. Iar aceste clipe grele vin cu niște lecții pentru care ar fi indicat să avem mintea și inima deschisă. Ne vor ajuta să nu mai repetăm aceleași greșeli sau să ne bucurăm din plin de momentul prezent, de ceea ce trăim în aici și acum.


Apără-ți valorile

Valorile și principiile sunt cele care ne ghidează modul în care ne trăim viața, iar atunci când acționăm contra lor ajungem să ne simțim frustrați. Avem senzația că ne trădăm nevoile emoționale și nici nu alegem persoanele potrivite în jur. Cele cu care să avem aceleași viziuni despre lume și cu care putem construi un viitor.

Mai bine încerci și eșuezi…

… decât să nu faci absolut nimic. Lipsa de acțiune, neasumarea unor riscuri te țin în zona de confort călduță și plăcută. Dar nici nu îți oferă posibilitatea creșterii personale, relaționale, să faci ceva diferit pentru tine.


Unii oameni sunt temporari

Oricât ar durea asta, e realist. Sunt persoane care îți vor fi alături o viață, 20 de ani, 10 ani, 5 ani, alții care vor fi prezenți mai puțin timp. Ia-ți învățăturile necesare din fiecare relație și ține minte că singura persoană care nu te va părăsi și pe care te poți baza întotdeauna ești chiar tu. Nu doar prieteniile se pot încheia, ci și relațiile de iubire, iar de-a lungul timpului poți avea mai multe mari iubiri, nu doar una. În același timp nu fiecare persoană pe care o cunoști merită energia ta și investire emoțională.


Nu uita de viața personală

Oricât de mult îți dorești să te dezvolți profesional, să urmezi o carieră, să câștigi sume semnificative de bani și să îți oferi un confort, nu uita de relaxare, viața ta personală, prietenii, hobby-urile și toate acele activități care îți aduc bucurie. Echilibrul viață profesională-viață personală este mai mult decât esențial, chiar dacă în zilele noastre sună a clișeu…


Nimic nu este sigur

Nici locul de muncă, nici relațiile, nici iubiții. Cu cât tolerezi mai bine incertitudinea și nu încerci să controlezi tot ce se întâmplă, cu atât vei fi mai relaxată și împăcată, fără frustrare sau anxietate care să te macine pe interior. Iar neprevăzutul nu aduce mereu disconfort, ci și surprize frumoase.

Ce e greu nu durează la nesfârșit

Tristețea că nu ai primit promovarea, durerea de a pierde pe cineva drag, dezamăgirea când cineva ți-a greșit… Emoțiile negative nu vor rămâne permanent agățate de sufletul tău, ci sunt musafiri care la un moment dat îți vor părăsi căminul interior. Iar iertarea, probabil că ai înțeles asta până acum, nu e pentru ei, ci pentru tine. Ca să te ușurezi de povara resentimentelor…


Nu face presupuneri

Mintea ta poate croșeta scenarii demne de Oscar. Nu citești mintea nimănui, poți afla ceea ce gândește doar dacă întrebi. Chiar și presupunerile cu notă pozitivă pot uneori să îți explodeze direct în față. Menține-ți cumpătul și dă-ți voie să descoperi realitatea pas cu pas, așa cum se dezvăluie ea.

Citește și:
Te-a jignit? Cum să îi răspunzi unei persoane care nu te tratează cu respect

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle